Sincer, pentru mine e greu să să mă gândesc cum să scriu acest articol, după primul, cel în care am dat prima oară piept cu SIE și oamenii ei. Practic, în minte mea îmi era cam dificil să mă gândesc la ceva ce m-ar fi dat pe spate sau să îmi solicite atenția mai mult decât s-a întâmplat prima oară.

În plus, neîncrederea țațelor școlite la radioșanț, cele care știu ele mai bine decât mine ce am vorbit eu cu un șef din SIE, care te avertizează cum să nu ai încredere în ce îți spun spionii, pentru că na, se știe, orice comentator de internet mănâncă 2 spioni la masa de dimineață, iar pe restul îi dezafectează, te face să te gândești câteodată dacă chiar merită efortul de a le arăta că există oameni care sunt patrioți, care luptă în fiecare zi pentru România și își pun viața în pericol, în timp ce noi ne dăm pe pârtie la predeal și nu ne ducem la vot, pentru că nu ne pasă.

De fapt, această ultimă întâlnire mi-a cristalizat determinarea și m-a făcut să înțeleg ceva mult mai real și mai important. Lucrurile pe care le scriu eu nu se adresează comentatorului radioșanț și nu mă interesează nici măcar o secundă să îi schimb percepția asupra lumii. Eu vorbesc cu omul de dincolo, cel care nu comentează, dar mă citește, alături de alte surse și își formează propriile opinii despre subiect. Eu scriu pentru oamenii inteligenți, care au terminat facultăți și mastere prin muncă și pe bune, oamenii de care SIE are nevoie și pe care dorește să îi angajeze ca ofițeri de informații. Rândurile mele se adresează celor care sunt patrioți și pentru care România chiar înseamnă ceva. Restul sunt rugați să rămână în continuare la capitolul bârfă și cancan, pentru că asta îi satisface.

Da, și ultima întâlnirea fost la fel de mind blowing, iar doamna C, prin natura profesiei, știe, probabil, mai bine decât mine, că, plecând de acolo, am rămas cu regretul și părerea de rău că pe acei oameni nu prea voi mai avea ocazia să îi văd vreodată. Chiar dacă am ajuns să râdă nevastă-mea de mine de cât de impresionat am fost de ochii unuia din ofițerii cu care am stat de vorbă și căruia i-am ascultat povestirile cu gura căscată. La fel și la povestirile domnului consul 😛 (al cărui fan sunt pe viață), ale ofițerului care probabil m-a crezut gay când i-am zis că seamănă cu un actor, ale domnului căruia i-am zis că nu credeam că, la vârsta lui, are idee de calculatoare (momentul ultrajenant al zilei, mă înroșesc la față doar când îmi aduc aminte), well, ale tuturor.

La prima întâlnire, le-am cerut să ne aducă să întâlnim un agent tânăr, care muncește doar de puțini ani. Curiozitatea noastră era să ne dăm seama, prin întrebări extrem de șmechere și dăjtepte, ca noi toți, ce l-a îndemnat să aleagă calea oștii țării, după cum bine s-a subliniat acolo. De ce apare patriotismul și unde, care sunt condițiile favorabile de înmugurire a lui, cum îl cultivi astfel încât să se dezvolte, să crească și să ajungă parte din omul care e ACOLO atunci când țara are nevoie de el.

Nu știu dacă am plecat mai lămuriți. Deși se vedea în ochii șefilor săi că sunt extrem de mândri de el, prin urmare, probabil era foarte bun în ceea ce face, omul era…un om. Om simplu, la fel ca noi, probabil nu l-aș mai recunoaște a 2 a oară, dacă l-aș vedea pe stradă, ușor emoționat de întâlnire, se vedea că nu fusese pus niciodată în situația de a justifica altora patriotismul și alegerile în viață.

Normal, prin natura profesiei, a reușit să ne îmbârlige toate întrebările astfel încât la final, toată lumea era mulțumită de răspunsuri, dar de fapt nu răspunsese la nimic sensibil, din care probabil nu ar fi avut voie să vorbească. Iar la ce a răspuns…iarăși, un om ca și noi. Om care a decis că vrea ca viața lui să se desfășoare în umbra țării și în slujba ei.

Știți, una din problemele pe care mi le făceam relativ la profesia de ofițer de informații era că, probabil, programul este infernal. După discuțiile cu domnul T., când am aflat că, în această lume, întotdeauna undeva este dimineață, întotdeauna undeva se mănâncă de seară sau de prânz, undeva se joacă tenis sau se bea un cocktail și că, din cauza aceasta, ne-am lămurit că programul SIE este round the clock. Asta ca răspuns la ntrebarea unui coleg, care voia să știe dacă angajații SIE pleacă și ei acasă, ca toată lumea, vineri la ora 5.

Dar, deși e round the clock, toți cei de acolo au fost de acord cu un lucru care le era extrem de clar tuturor. Că le place atât de mult ceea ce fac, încât programul este irelevant și că, atunci când pleacă acasă, de fapt de abia așteaptă să treacă programul de odihnă, ca să se poată întoarce la serviciu, pentru că muncă e cumva greșit să îi spui, în aceste condiții. Da, e mai dificil, la început, pentru familii. Dar și familia învață că împreună cu soțul sau soția, sunt în slujba țării și că și ei, prin prezență și susținere, își fac treaba de care țara are nevoie. Și da, dacă mai aveți multe povești de alea cu prieteni din servicii despre care familia nu știe ce fac, mergeți și dați-le niște palme după ceafă, pentru că, în aceste situații, familia știe întotdeauna cu ce se ocupă respectivul sau respectiva, ca regula de bază.

Au mai fost multe detalii și povești, despre care chiar dacă nu s-a specificat dacă pot sau nu să fie publice, partea conștientă din mine, nu cea care caută senzaționalul, preferă să nu le divulge și să rămână acolo unde le e locul, în secretele țării.

Au fost și niște detalii despre munca lor, detalii la care am rămas, as usual, bujbee. Oamenii ne-au lăsat singuri să ne plimbăm printr-o locație deschisă și ne-au zis uite, aici, în pătratul acesta, sunt diverse forme de camuflare folosite de ofițerii noștri pentru transmiterea informațiilor, găsiți-le. Practic, nu am găsit nimic, pentru că cine s-a aștepta ca un cuib de pasăre/viespi etc să fie o căsuță poștală? Sau o piatră aruncată neglijent printr-un grup de pietre? Sau un ciot de lemn? Sau tubul care ține rola de hârtie igienică la baie? (tubul conținea un aparat care este o celulă de comunicare telefonică, ce îți schimbă numărul de pe care apelezi dacă ești până la 300 de metri în raza ei de acțiune. Da, știu, sunt specialiștii care știu că nu se poate, e ok, citiți mai sus, că e pentru voi)

Mai degrabă îmi aduc aminte cum stăteam cu Cabral, la marginea poligonului de trageri și discutam despre cât de bine arată tipii de la operațiunile speciale SIE, care, serios vorbind, zici că erau luați din jocurile cu război de pe calculator, atât de bine construiți erau. Da, să știți că e nevoie să fii bărbat adevărat să poți recunoaște așa ceva sau să porți tricou roz. Iar dacă nu sunteți de acord, vă dau pe mâna lui Cabral, are doar 2 metri și 130 de kile. Oricum era să îi dau pe mână niște colegi care întrerupeau din vorbă generali de informații ca să le povestească ei diverse. Noroc că sunt o persoană blândă.

Bine, tipii de la operațiuni speciale erau doar bărbați, fără rozul aferent. Ne-au învățat să tragem cu armele, ne-au supravegheat să nu ne omorâm și ne-au făcut niște demonstrații de diverse abilități, inclusiv una cu misiune de salvare și recuperare a unui om. Știați că gloanțele din armele cu care fac ei chestiile alea nu sunt doar oarbe, ci au niște chestii cu vopsea în capăt, dar solide, care dor de numanuma dacă te lovesc?

Ca să încheiem, un singur îndemn. Dacă îndeplinești condițiile de aici, dacă simți în sinele tău că ești patriot și că drumul tău în viață și-ar avea locul în slujba țării, încearcă-ți șansa. E posibil ca tu să fii unul din cei de care au nevoie acei oameni. Da, știu, trăim în vremurile în care am ajuns să fie o rușine să spui că ești patriot și că nu e cool sau hip. Nu, nu e o rușine să fii patriot și suntem mulți care suntem, doar că nu o spunem, ne place să lăsăm faptele să vorbească. Sau, ca în nemuritoarele vorbe ale domnului Cabral, Am ajuns să trăim vremurile în care Ametcea și Ibacka au venit să le arate românilor cum și de ce să fie patrioți.

Și chiar dacă nu ești decis, poți da un test de inteligență, cunoștințe generale sau abilități. La cel de cunoștințe generale, eu am luat 29, așa, din fugă. La celelalte nu pot să vă spun, e secret. Cică simulez inteligența foarte bine.

Daca sunteti curiosi ce au scris si ceilalti participanti…

Nu, nu prea am poze, pentru că am uitat acasă aparatul foto. Din păcate.