Am unele probleme psihice, unii ar zice că multe, eu zic că decente.
Una dintre ele este că îmi este greu să conștientizez anumite lucruri care s-au întâmplat. Subconștientul meu nu se poate adapta și mă gândesc la ele de parcă nu ar fi existat niciodată.

De exemplu, nu pot accepta moartea tatălui meu, în 2018. Îl visez tot timpul viu, mă trezesc că mă gândesc la el de parcă ar fi în viață, câteodată îl includ, fără să vreau, în planurile mele, după care mă trezesc Ah, stai, că nu mai este…

La fel, nu procesez moartea solistei de la Roxette, Marie Friederiksson. Sau a celei de la The Cranberries, Dolores O’Riordan. Nu mai zis de decesele lui Michael Jackson, Prince și George Michael. Pur și simplu mi se păreau atât de tineri și de puternici, atât de prezenți și nemuritori, încât sunt momente în care am îndoieli, băi, dar stai, chiar e mort George Michael? Stai, parcă nu Prince murise. Am secunde bune în care am îndoială, chiar și acum, când scriu și ȘTIU că Prince e mort, tot îmi vine să verific cu google. Am verificat, e mort.

Pățiți și voi sau e cazul să îmi îmbogățesc povestirea când ajung la psihiatrul meu?