Din păcate, ca să citez din ultima numire prim ministerială făcută de omul invizibil, țara are nevoie de liniște acum, așa că nu se va întâmpla nimic. Țara are nevoie de liniște pentru ca toată lumea să își pună la punct problemele.

Tocmai m-am citat pe mine însumi, din articolul de mai devreme, după ce am aflat că Iohannis l-a numit pe ø4 prim ministru interimar și că dorește consultări rapide pentru, nu-i așa, încheierea rapidă a crizei.

Desigur, sunt printre voi unii care îl aplaudă pentru că vai, îl suspendă și PSD va avea puterea completă. Doar că omiteți să vedeți în ansamblu. Care este miza? Legile justiției. Ce se întâmplă dacă Iohannis ar refuza să le promulge, ceea ce, mark my words, nu s-ar întâmpla? Îl suspendă, Tăriceanu devine președinte, legile se promulgă, all good. Așa cum știm, orice lege, dacă e valabilă fie și un minut, prevalează orice alte legi, pentru infracțiunile deja existente.

Cu ce ar fi asta deosebit de acum? Johannis nu le acceptat premierul, numea premier dupa dorința sa, parlamentul îl trântea și iniția suspendarea. Tăriceanu președinte, legile justiției aprobate, all good.

Știți care era diferența?
Diferența e că, în cazul 2, era scandal, era opoziție pe față împotriva mizerabililor și, la final, înseamna încă un mandat pentru Klaus, indiferent de ce se întâmpla cu PSD.

În condițiile de față, vă urez succes cu Doamna Președinte Gabriela Vrânceanu Firea Pandele Șicâțiormaififost.

În imagine aveți opoziția zglobie pe care o face vita asta ce a distrus PNL-ul și acum stă la adăpost, așteptând vremuri mai fericite pentru ea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.