Acest articol face parte din seria articolelor despre nimic, articole dedicate userilor înregistrați ai arhiblogului. Dacă dorești să ai acces la el, ești invitat să trimiți o cerere prin pagina de contact, cerere care să conțină userul dorit și un mail valid.

[member]
Am început să citesc cred că pe la vreo 5 ani. Literele mari le învățam de pe camioane și tiruri. Primul cuvânt care am reușit să îl silabisesc a fost RO-MA-NI-A, scris pe un TIR ce trecea prin Mărgeanului, primul meu cartier din București. Tot în Mărgeanului am văzut și primul om bătut și cu ochiul scos, atârnându-i pe obraz. Cred că pot să îmi aduc aminte fiecare notă a urletelor pe care le scotea.

Școlar fiind, îmi plăcea să citesc povești. Problema mea e că nu îmi plăceau clasicele povești cu Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, pe alea le răsesem de mult, le știam pe de rost fără probleme.
Îmi plăcea să citesc povești ale altor popoare. Am citit toate volumele din Șeherezada. Nu am fost satisfăcut. Am citit povești de viață rusești, cu oameni care mureau prinși în resturile de melasă de la fabricarea zahărului. Nu mai știu cum se numește cartea, dar cred că de la ea am prins gustul cărților ciudate de la vârste fragede.

Ce povești m-au dat pe mine peste cap așa, puțin?
O poveste rusească, cu un aparat magic de făcut cașă, aparat care nu a mai putut fi controlat și a înecat lumea în cașă. Câteodată și acum visez cum încerc să înot în așa ceva, dar nu reușesc. Și mă scufund.

Am citit niște povești irlandeze de îți îngheța sângele în tine. Cu strtigoi, moroi, cu capete tăiate, cu săbii înfipte în măduvă și din măduvă, în smiortan, smiortanul fiind măduva măduvei oaselor. Vă zic, o atmosferă ucigașă, iar alea erau chiar povești pentru copii, aflate în biblioteca școlii, deci nu citeam eu aiureli.

Cel mai tare m-a impresionat o poveste thailandeză. Povestea regelui canibal Devata Ciankăr. Bucătarul regelui Devata Ciankăr era netent și, în timpul preparării mâncării, și-a tăiat o bucățică din degetul arătător. Care bucățică a căzut în mâncare regelui și nu a mai putut să o găsească. Iar regele, la masă, a găit o bucățică de carne foarte gustoasă și dulce, pe care nu o putea recunoaște. Când a aflat că e carne de om, l-a răsplătit pe bucătar prin lăsarea în viață, după care a dat ordin în regat să i se aducă la fiecare masă câte un copilaș fraged.

Mulți ani m-a urmărit Devata Ciankăr și canibalismul Lui. Crescusem, aflasem de James Cook și de ai săi neozeelandezi și totuși, Devata Ciankăr era mult mai înfricoșător decât niște canibali micuți din noua zeelandă.

Păcat că acum nu mai reușesc să găsesc cartea. Probabil nici nu mai rețin 100% corect numele, iar toți cei pe care i-am întrebat, nu au auzit niciodată de asemenea grozăvie.
Unde oi fi tu, Devata Ciankăr?

[/member]