Din tot scandalul cu lansarea Yango eu am reținut o chestie. Comentariile alea elegante, despre cum trăim într-o epocă în care granițele sunt iluzorii și, dacă urăști rușii, trebuie să îi urăști și pe nemți, și pe americani, că doar și ei ne-au făcut rău acum 75 de ani. Cum nu înțeleg eu că e ok să susținem rusia, pentru că nu au făcut nimic.

Pur și simplu stau, citesc și nu îmi vine să cred. Trecând peste mizerabilii care sunt plătiți să comenteze așa, oare oamenii ăștia trăiesc într-o altă lume decât cea în care trăiesc eu? Doar eu și un grup de idioți vedem armata a 14 a în Transnistria? Doar noi de amintim de morții din războiul moldovean, uciși de ruși, de întemnițarea grupului Ilașcu? Amenințările directe cu rachete ale lui Putin? Toată expunerea de forțe din Ucraina, care a fost redusă la nivelul unei cocote care nu știe încotro să se mai îndrepte? Poziția clară în privința tezaurului care a devenit pradă de război? Cum privesc rușii problema basarabiei? Implicarea activă în dezinformarea zilnică prin sputnik și russia today, implicarea activă în alegerile din toate țările democratice, inclusiv în rămășița din românia?

Serios, aveți nămol în loc de creier, chiar nu vedeți că intenția rusiei este să creeze un tampon între este și vest, iar noi, ungurii și polonezii să fim granița? Nu vedeți munca depusă zilnic pentru refacerea rusiei mari și pentru a ne băga iarăși în aria lor de influență?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.