Se chinuie invitații blogului să scrie articolul ăsta de câteva zile, așa că am decis să iau problea în mână (get it?) și să pun eu întrebarea care stă pe buzele tuturor. Ce superstiții vă conduc viața?

Ca să începeu, că așa e corect.
Nu cred în zeități magice, nu cred în blesteme, vrăjitoare și, dacă crezi în horoscop…nu pot să spun exact ce părere am, pentru că sunt persoane foarte dragi mie care cred în mizeria asta.

Dar am niște superstiții, unele inculcate din copilărie, altele din prostie.
De pe la vreo 4 ani, mama mi-a explicat că, dacă merg încălțat doar cu un papuc, ea o să moară. Am 45 de ani, încă mi se încrâncenează carnea pe mine dacă apuc să fac un pas fără ambii papuci.
Tot din copilărie, dacă pășesc peste fratele meu, rămâne mic. Evit și acum să trec peste cineva culcat.
Nu da copilul peste masă, în brațe, că moare. Well…
Nu fluiera în casă, pentru că moare cineva.
Nu calc pe capace de canal care au număr impar de găuri.
Evit să calc pe liniile dintre bucățile de dale mari de pavaj.

Dar cea mai tâmpită este cea în care, atunci când mi se întâmplă ceva foarte bun în viață, când sunt incredibil de fericit, stau speriat și aștept să mi se întâmple ceva foarte rău, ca să contrabalanseze fericirea aceea și să țină lucrurile în acel balans delicat din mintea mea, în care nu am voie să fiu fericit, ca să nu se întâmple ceva groaznic.

Să ne-nțelegem, știu că toate sunt prostii, dar sunt atât de adânc înrădăcinate în mintea mea, încât au dezvoltat reflexe motorii și nervoase, cu urmări în comportament.

Voi cum stați?