Draftul unui raport al Parlamentului European (PE) despre dubla calitate a produselor comercializate la nivelul Uniunii Europene anunţă un cutremur de proporţii în domeniu. Demarată în 2013, investigaţia Comisiei Europene scoate la lumină acum o serie de practici incorecte, dacă nu chiar ilegale ale jucătorilor de pe piaţă care furnizează aceleaşi produse, dar cu standarde diferite pentru pieţele din Est şi din Vest.

Deşi denumirea de marcă, designul ambalajului şi aspectul de comercializare la prima vedere sunt identice, mai multe cercetări efectuate în diferite state membre au relevat în cadrul pieţei unice a UE produse care au compoziţii clar diferite din punct de vedere al reţetei, materiilor prime utilizate, toate acestea depinzând de ţara de cumpărare

Chestia asta este, simultan, un secret al lui Polichinelle și o victorie a la Pyrrhus (știu că nu știți ce sunt, google exact așa). Toată lumea știa chestia asta, e suficient să ieși din românia spre vest și constați că gusul mâncării se schimbă, detergenții spală mai bine cu o cantitate mai mică, aparatele funcționează mai bine și mai mult timp etc.

Primul lucru văzut de mine aici a fost că, în februarie, există căpșuni cu 4 euro kilogramul, căpșuni care au gust de căpșuni și dulceață de căpșuni. Bine, cele de la kaufland, la penny sau la lidl au gust de românia, cartonate. La fel, cola. Mai știți că, demult, când nu exista cola în românia, pepsi avea un cu totul alt gust, era parfumat, aromat, dulce?

Eh, așa e aici, și pepsi, și cola. Mai dulci, mai bune, nu apă acidulată cu ceva aromă. Îmi iau zilnic chifle înghețate de la kaufland, costă 99 de cenți punga de jumătate de kilogram. Știți ce gustoase și bune sunt, cu niște unt irlandez sărat? Ah, roșiile cherry au gust de roșii, dulci și bune. Raftul de legume bio are aceleași prețuri cu legumele normale sau, de ce nu, câteodată mai ieftine, când sunt reduceri.

Da, în savages lands se trimit produse mai proaste dpdv calitativ. De aceea mașinile voastre de spălat se strică rapid, de aia mâncarea nu are gust, de aceea fructele și legumele au gust de carton. Dar mamutul birocratic UE are nevoie de o comisie care să studieze 5 ani asta.

Iar soluția va fi o pedeapsă groaznică pentru producători. Se va face o listă neagră. Yep. Criminal. Tortură interzisă de convenția de la Geneva.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.