”Azi a fost finalizat şi raportul toxicologic realizat de Institutul Naţional de Medicină Legală iar rezultatul se pare că nu a fost influenţat de cursul euro. S-a confirmat prezenţa în organism a cannabisului, şi nu…nu e de la inhalarea involuntară de la alţi fumători”, conform unei postări de pe pagina de Facebook a […]

Glumesc, stați calmi. De fapt, voiam să scriu ceva care are vagă legătură, care îmi trecea prin cap în timp ce prăjeam, maiestuos, niște chiftele, în bucătărie, tânjind după un aragaz cu gaz, că mi s-a acrit de electric. Majoritatea oamenilor din lumea așa zis liberă a uitat că, de fapt, umanitatea, în […]

Se dă un concurs, ceva mizerioară cu Legea se aplică și pe net, organizat de Ministerul Justiției, patronul cel mare al tuturor infracțiunilor din românia. Evident, doamna Gorghiu, proastă de pute pământul sub ea, se bagă locomotivă pentru PNL și își trage plăpumioara concursului pe dosul propriu, ieșind la rampă cu declarații […]

„Registrul traficanţilor de droguri – legea a fost depusă astăzi de Partidul Naţional Liberal! Este un alt instrument prin care luptăm împotriva acestui flagel. Combate, în primul rând, traficul de droguri; Are un rol preventiv; Combate recidiva. Cei care au comis infracţiuni din sfera traficului de droguri vor fi obligaţi să ofere informaţii […]

Am, undeva, ascuns în absconsul interior, o chestie pe care nu o pot descrie decât cu Mi-e rușine de rușinea lui. Varii faze din filme sau din viață, de care mi-e atât de jenă, deși nu sunt participant, în vreun fel, încât nici măcar nu mă pot uita, în halul ăstă îmi râcâie […]

Mă uitam la circul care a fost în parlamentul de la Chișinău, odată cu eliminarea sintagmei Limbă Moldovenească, acea tâmpenie impusă de ruși și dusă mai departe de tinichelele lor din urmă. Scandal, îmbrânceli, deputații Șor, deputații comuniști. Și am realizat că, pe termen lung, democrația, per se, într-un stat precum românia sau […]

Știți mizeria cu reclamele la pariuri, la care a pus PNL batista repejos, în frunte cu mizerabila Aina Gorghiu. De mirare e că unii dintre voi chiar au crezut că se va întâmpla ceva, cât timp chestiile astea se folosesc la spălat bani, rebateul (sau parandărăt, pentru cei dintre voi care au făcut […]

În principiu, sunt de acord cu bălărismele scrise de doamna Dar divaghez, pentru că detest personajul. Cum ziceam, sunt de acord cu ce zice. Nu mai suntem sufragete, să fie nevoie de acțiuni directe de ridicare a femeilor din loessul primordial. Femeile sunt în funcții de putere, au distrus țări și continente, vezi […]

Am râs ieri cu sughițuri, la postarea ALinei Gorghiu, genunchizda de serviciu a PNL, doamna care a avansat în politică pornind de jos și ajungând la mijloc. Câteodată am impresia că Alina Gorghiu a devenit prostul de serviciu din PNL, un fel de Iulian Bulai, cel care testează apele, să vadă cum sunt […]

Nu aș fi scris despre asta, dacă aseară, prima voce care cerea îndepărtarea lui Orban din PNL pentru că a luat partea CpF nu ar fi fost al traseistei ăsteia de 2 lei care, din postura de prezidentă PNL, a pus partidul la dispoziția mafiei ortodoxe. Împreună cu Falcă și Bolojan, […]

Serios, după o îndelungată chibzuință, am ajuns la concluzia că este singura explicație posibilă. Și chiar nu glumesc. Dacă ne uităm că a făcut sex, de când e în viața politică, numai cu PSD-iști, iar acum e măritată cu un fost ministru al guvernului Ponta, parcă nu mai devine așa de improbabilă ideea […]

A ieșit repede un sondaj, care să ne arate ce preferințe au românii în materie de politică, după primele 100 de zile ale lui Johannis. În paranteză fie spus, îmi place de el. Criticile alea cu E activ doar pe facebook, nu vorbește cu poporul și altele sunt niște mizerii. Am […]

Ponta: Propunerea PNL ca românii din diaspora să se înregistreze pe liste electorale, o propunere corectă și de bun simț. Mai țineți minte, la alegeri, cum toți erau revoltați de metodele PSD de punere a pumnului în gură celor din străinătate? Dar vai, să facem, să dregem, să redăm demnitatea românilor, […]