Cei mai bătrâni, fără Alzheimer și cu conștiința dreaptă încă își mai amintesc de vremurile de demult, din campionatul româniei când, anual, Steaua sau Dinamo trebuiau să câștige campionatul. Avea nevoie Steau de 17 goluri și să pirdă 3 alte echipe? Nu era o problemă, dădeau 20 de goluri, ca să fie siguri, […]

2 băieți au intrat pe teren în timpul meciului de Cupa UEFA, purtând tricouri prin care protestau la adresa mizeriei făcute la adresa Universității Craiova. În paranteză fie spus, a cere dreptate la UEFA și FIFA e o acțiune atât de naivă, încât te pufnește plânsul. Acolo de-abia este mafia reală. Acolo se […]

A stat el, s-a gândit, a cugetat, s-a sfătuit în familie și gata, a găsit o metodă. O dăm ironic. Imi pare rau ca am lovit un tramvai care stationa. Adică v-ați prins, de fapt el zice invers, dar e superios, e deasupra acestor zbateri umane sterile, vrea să treacă peste ele. […]

Pentru că Federația Română de Box a câștigat la TAS procesul împotriva AIBA, asociația care scotea în afara tuturor competițiilor sportive boxerii români, dacă Rudel Obreja nu demisiona din fruntea federației. Asta pentru că i-a prins cu șomârleaua, mânărind arbitri prin competiție. Nu vorbim de imixtiunea unui organism în treburile uneifederații naționale, că […]

Cât de bine scrie bătrânul Moshe. Vasile Avram arestat pentru luare de mită, pentru a delega un anumit arbitru. Conducător de club arestat pentru că a vrut un anumit arbitru și a plătit pentru asta. Nimeni nu se sesizează în legătură cu arbitrii. O facem doar așa, la suprafață sau o dăm […]

Desigur, la UEFA. Nu vreau să vorbesc despre jocul de aseară, toată lumea ştia că Barcelona trebuie să mearga mai departe, inclusiv arbitrul. Adică ffs, motivul pentru anularea golului e minim haios. Unul îl faultează pe Ronaldo, Ronaldo cade, în cădere îl atinge pe barcelonez iar golul e anulat pentru fault în atac. […]