Respectul pentru spectatori, zero. Și anumit e făcut așa, printând din timp flyerele alea cu restituirea banilor pe bilete. Din păcate, și ăștia, și tâmpiții care se lipesc de asfalt sau care blochează salvări în trafic, nu înțeleg că obțin exact inversul la susținerea populară, ce speră ei, ci ură profundă.

Vă spun, am văzut filmul ieri și m-am tot gândit, am făcut topuri în cap și am ajuns la o singură concluzie. Nimic nu mă face mai fericit, la un clip de internet, decât atunci când văd cocalari de ăști care, dragă doamne, protestează împotriva a varii căcaturi asupra cărora noi nu avem […]

Nu știu dacă urmăriți subiectul, dar, în Georgia, în Tbilisi, în acest moment, sunt niște mari manifestații de stradă împotriva guvernului, care s-a gândit că ar fi ok să reediteze Rusia 2022 și să introducă legislații împotriva agenturilor străine, recte ONG-uri, detasând, astfel, țara de la parcursul ei spre integrarea în UE. Iar […]

M-am născut un copil vesel. Am râs și-am zâmbit de mic. Chiar și când făceam pozne. Cred că asta m-a salvat de la multe pedepse dar și de nebunia lumii din jur. Spărgeam un  geam?… râdeam. Cădea nea Toma de pe cal?… râdeam. Veneam mudar de nămol din cap până-n picioare?… râdeam. Se […]

Prin 2015 mi-am cumpărat încă un apartament, într-un ansamblu rezidențial din comuna/orașul Pantelimon, ce organizare locală o avea el, în afară de a fi condus de un hoț din tiruri și mafia albaneză. Sigur, fraier eu că am crezut dezvoltatorul când a zis că asfaltează și nu e nici acum asfalt, la ora […]

Am, împreună cu niște amici vagi, un grup de Telegram, unde mai bârfim chestii, idei, ce influenceriță și-a mai arătat curul recent, alături de bărbacsu, chestii de astea. Și, printre noi, avem un amic pe care l-am descoperit pesedist. L-am descoperit pentru că a început să îl laude pe Băluță, cum a reparat […]

Când v-am zis că Ciucu a sărit de pe șine și se teleghidează spre alte sfere, mi-ați explicat că nuuuu, vaaaai, singurul primar care a făcut ceva în Dr Taberei, niciunul din voi neînțelegând că un primar nu are voie să comenteze astfel la adresa unei firme, mai ales una care îi plătește […]

Îl urmăresc pe Andriy Khlyvnyuk, solistul de la trupa ucraineană Boombox (care este un erou, la cel mai propriu mod, când au intrat orcii în Ucraina, a abandonat turneul din US al trupei și a venit să se înroleze, a fost rănit, a luat un șrapnel în față, s-a vindecat, s-a reîntors la […]

Scris de Stefania Disclaimer : din respect pentru cititorii vigilenti sau cu multa stiinta de carte, aveti dreptate. Acest text contine greseli. Unele motive sint tehnice, dar cel mai important e ca acum nu am atentia si concentrarea necesara pentru a corecta. Foarte probabil sa mai găsiți si altele. Va rog doar sa […]

Acestea au fost ultimele amintiri ale Alexandrei, publicate aici. Initial voiam sa ma opresc la cele de ieri, dar unii dintre voi au atâta ură în ei față de o femeie necunoscută, care, cel mai probabil, face un exercițiu stilistic, încât nu m-am putut abține să nu vă mai dau o…doză. Alexandra, mulțumesc […]

Un biciclist a murit după ce a fost lovit de un TIR în București, marți seară, în zona Bucureștii Noi din Sectorul 1. Din primele informații, șoferul TIR-ului nu s-ar fi asigurat când a intrat în intersecție, iar biciclistul nu s-ar fi dat jos de pe bicicletă în momentul în care […]

Ieri, constatând că în București fierbe inclusiv oul, dacă îl lași pe asfalt, mi-am luat inima în dinți și am plecat în necunoscut, tocmai la Valea Iazurilor, la pescuit. Loc frumos, vă spun, piscină frumosă, minim 2.40 adâncime și mare, prețurile aproximativ decente, pentru perioada în care ne aflăm. (în […]

Jeremy Clarkson, prezentatorul suspendat al show-ului BBC “Top Gear”, a creat din nou controverse după publicarea unui articol în care spune despre şoferii de automobile Dacia că “n-au văzut asfalt în viaţa lor” Dar vai, ce valuri de mândrie națională s-au revărsat, câtă cerneală a curs, cum, noi, cei mai viteji […]

Prima oară când am mers cu un Opel Corsa a fost când am închiriat unul de la o firmă rent-a-car. Mi s-a părut genial schimbatorul de viteze automat și faptul că, în pofida impresiei inițiale, chiar aveam loc suficient în el. Dar nu despre asta vreau să vorbesc. Ci vreau să scriu, cu […]

Sunt sigur că v-aţi gândit de multe ori că afară e mult mai cald decât cei 35 de grade pe care îi anunţă zilnic institutul naţional de meteorologie şi hidrologie, nu? De fiecare dată când păşiţi prin faţa mecului de la Unirea şi vă lăsaţi tocurile în asfalt, vă gânndiţi, cu capul fierbând […]

Ştiţi că vă spuneam că se reasfaltează în faţa blocului meu, peste asfaltul care oricum era impecabil şi fără urmă de reproş? Staţi liniştiţi, acum, după ce au terminat de asfalta, azi au venit şi au început să spargă asfaltul proaspăt turnat. Ceea ce mi se pare absolut normal. Nu-i aşa că e […]

Exceptând faptul că iarăşi se dă o lege cu aplicabilitate retroactivă. Exceptând faptul că odată cu zvonurile despre apariţia legii, vânzătorii de anvelope deja si-au dublat preţurile. Exceptând faptul că nimeni nu realizează că zecile şi sutele de mii de maşini de la stat şi companii de stat vor trebui echipate integral cu […]

Se dă Bucureşti, se dă ploaie mocănească, asfalt ud. Şi se mai dă o femeie cu 2 copii, unul în braţe şi unul de mână. Se cere să se răspundă cum traversează femeia bulevardul? Răspuns: Simplu, ia copilul de mână, nu se uită nici în stânga nici în dreapta şi traversează. Iar dacă […]