Pentru că e pe final de mandat și la anul o să sugă cucul, că mă îndoiesc că există vreun tip atât de retardat încât să îi mai voteze proteza, iar autostrada suspendată a rezolvat-o, domnul Oprescu s-a decis să dea moka noul stadion, ăla care inițial costa 100 de milioane, iar Oprescu […]

Îi ştiţi. Sunt cei cu prioritate de jeep sau de şmecher, care dacă se blochează puţin traficul, nu stau la coadă cu muritorii, ci pleacă pe banda de urgenţă, pentru că pot. După care transformă în haos toată coada, pentru că, nu-i aşa, vor să se şi bage în faţă. Aveţi o mică […]

Mă gândesc la revoltele grecilor. Sau la acţiunile cetăţeneşti din germania, împotriva politicienilor corupţi. Oamenii luptă, sabotează acţiuni organizate de lipitorile în costume armani, există o întreagă cultură a dominaţiei clasei politice de către popor. Mă uit în ograda mea. Nu vreau să zic de dansul pinguinului că ne e foame. Nu, deja […]

Sau cel puţin primii săi 37 kilometri, cei care sunt făcuţi din plăcile acelea de beton. Pur şi simplu la fiecare îmbinare de placă este o groapă, mai mică sau mai mare. Clipul e filmat pe partea de întoarcere de la Constanţa, dar pe dus, pe banda 1, sunt nişte gropi care te […]

Şi cu ocazia asta, o să termine autostrada suspendată, o să lanseze la apă pasajul basarab, mai face un pasaj pe la vitan nu ştiu pe unde şi scoate afară hypermarketurile din Bucureşti. Acum nu prea înţeleg eu cum o să facă să scoată din oraş nişte comercianţi care îşi au businessurile […]

După îndelungate studii comprehensive şi aprofundate, am reuşit să dau de urma ţiganilor, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Ţiganii se împart ei în mai multe tipuri, care este după cum urmează:

Cred că la şcoala de şoferi ar trebui să fie cursuri obligatorii de extras din zăpadă. Da ştiu, ar trebui ca toate să se petreacă iarna. De ce nu? La urma urmei, şi-aşa sunt prea multe permise date degeaba, cu gagici care habar nu au ce se întâmplă, semnalizările sunt opţionale, iar machiatul […]