Nu știu câți dintre voi mai țin minte împrejurările din jurul ascensiunii lui Burleanu la șefia fotbalului românesc. Câți mai retrăiesc sentimentul acela de ură și neputință împotriva mafioților Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, gunoaiele care acaparaseră fotbalul românesc de 20 de ani și îl duseseră în cimitir, între timp, devenind miliardari, datorită […]

Înțeleg, din surse externe, că echipa de bambilici a româniei a luat iarăși bătaie într-un meci de anvergură cu o țară care are populație cât București. Desigur, e de vină antrenorul, jucătorii, Nicusor Dan, PSD, toată lumea. Nicio legătură cu faptul că Mircea Sandu, Mitică Dragomir au distrus, metodic, totul, pentru a deveni […]

Trecând peste alegerile de azi de la FRF, unde, fără să vreau, mi s-a cristalizat o opinie, după ce am văzut cum tot PSD-ul, in corpore, a ieșit în mass media să îl susțină pe Lupescu, iar eu, dacă ceva e susținut de PSD, dau foc și după ce curîț cenușa, mai văd […]

Când am plecat la drum, în 2014, scopul era să dezvoltăm fotbalul românesc. Abia acum câteva săptămâni am intrat în arhiva Federaţiei şi am găsit aceste informaţii. Nu le-am făcut publice pentru că nu le ştiam. Nu le-am ţinut pentru a-l ataca pe Ionuţ Lupescu în campanie pentru că acum patru ani nu […]

Foarte sincer, nu am idee cine este domnul Burleanu. Știu că este, acum, președintele federației de fotbal. Dar înainte de asta nu am auzit niciodată, ABSOLUT niciodată de el. În principiu, sunt mulțumit de activitatea sa ca președinte de federație. După distrugerea totală făcută de cancerigenul Mircea Sandu și prietenul său, Mitică, nu […]

În mintea mea, alegerea unui antrenor la echipa națională este simplă. La începutul ciclului de calificare la competiția targetată, pui antrenorul și ÎȚI ASUMI, ca șef de federație, acea numire. Lași antrenorul să își facă treaba cei 2-3 ani, cât durează acel ciclu, iar el, în acest timp, crează echipa, alege ce e […]

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat că dorește să-l păstreze în funcție pe selecționerul Anghel Iordănescu, ținînd cont că la sfîrșitul acestei luni contractul staff-ului tehnic va expira. “Băieții trebuie felicitați pentru această calificare. E o zi importantă pentru sportul românesc. Prin această calificare intrăm din nou în elita sportului internațional. Iordănescu va […]