Deși dețin un site decent, din care trăiesc, sunt unele lucruri pe lume pe care nu le-aș face și nu le accept. Ok, am scris și eu lucruri de care mă jenez (sau am permis publicarea lor, remember ZER). Și aș scrie despre cazinouri sau pariuri, de exempluri, de ce nu, deși lumea […]

Stăteam ieri și mă uitam la ultima mare realizare PSD în românia, cea cu podul prăbușit după inaugurare și mă gândeam că, la cel mai propriu mod, călătoriile prin acest colț de rai al europei sunt incredibil de nesigure. Dacă mergi cu auto propriu, ai șanse să fii făcut pilaf de către vreun […]

Mulți dintre oamenii netâmpiți din românia se întreabă cum se poate ca, într-o țară care are o majoritate confortabilă de aproximativ 70% judecătoare, violul nu prea este pedepsit, este foarte greu de probat, femeile și copilele violate nu sunt protejate de nimeni, ba chiar bărbații de 54 de ani sunt absolviți de către […]

Eram de 40 și ceva de ani vârstă (shutup!) când am aflat că, în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din românia ești primit DOAR dacă ai absolvit conservatorul, altfel nu ești compozitor, pentru că nu simți muzica la nivelul corect, probabil. Astfel, am aflat că Nicu Alifantis nu este compozitor, conform dosarului cu șină […]

În mod normal, sunt pentru creșterea prețului la anumite servicii oferite de stat, inclusiv la gigacaloria de căldură, care nu și-a mai schimbat prețul de vreo 10 ani. (pentru cei ce nu știu și bat câmpii cu subvenția primită de bucureșteni, în bucurești gigacaloria NU este subvenționată, prețul ei reflectă pierderile de pe […]

Au nevoie de materie primă nouă și de calitate, că ultima a fost cam slabă. E lucru bun, dpdv militar, când începe să se ajungă la înrolări noi. 50 000 de ruble pe lună sunt o grămadă de bani în rusia, nu închiriezi nici măcar o garsonieră în Cluj.

E nevoie de trollere la Sighet. Multi vin cu plase rupte, doar cu ce au apucat. Recomandat e pana in 23 kg. De asemenea bonuri sau sponsorizari pentru carburant sunt mai mult decat bine venite. Update ora 12: incep sa vina multi refugiati. Se pune problema ca transporturile nu sunt de ajuns si […]

De obicei nu mă bag în cocina politică pentru că șansele de a genera o schimbare în bine e minusculă dar postarea asta e deja prea mult. Mizeria de aici e pra mult: Antiviralele, antibioticele și alte medicamente de uz uman pentru care este necesară o prescriptie medicală NU SUNT BOMBOANE. Utilizate incorect, […]

Ca să nu existe dubii, am pus și bonul în punga cu mici. Acum pot afirma chestii fără să mai poată veni cineva să îmi spună, superior, Ah, nu ai mâncat mici de la Ciotoianu. Băi copii, e un sacrilegiu să spuneți că micii de la Ciotoianu sunt peste cei de la Cocoșatu. […]

Cumva, ne e foarte ușor să înjurăm hotelurile și restaurantele. În primul rând pentru că ne e la îndemână, fiecare și-o fură, cât poate de des, de la ceva de genul acesta, așa că e cel mai ușor să empatizezi cu cineva care strigă Huo HORECA! Adică, de exemplu, eu, de când a […]

Râdeam mai devreme, cu niște prieteni, despre dihotomia instituțională din creierul liderilor USR. Lideri care îi ceartă pe pesediști că își bat joc de ei cu moțiunea, că nu semnează, că nu se gândesc la binele public etc. Simultan, aceiași lideri declară că ei vor aceeași coaliție la guvernare, dar cu […]

Bine, evident că e demență, tâmpit să fii să plătești 1900 de lei pe 24 de ore sau cât e, declari tichetul pierdut și aia e. Dar nu pot să nu remarc câtă mizerie din partea unui spital DE STAT. Nu mă miră, fiind vorba de Cluj, dar totuși…

Salut Cetin, Lurk-uiesc pe aici de ani buni, chiar dacă sunt mai tăcut și nu îmi place să mă bag în seamă la fiecare postare. Sper că nu te deranjează că te contactez direct pentru ajutor. Am aflat zilele astea despre tragedia unui fost coleg de școală. Știu că sunt o grămadă de […]

Cred că prima oară când am văzut un vitraliu în mod direct a fost într-o biserică catolică din Cluj, dar nu îmi mai aduc aminte care. Desigur, un motiv biblic, artă naivă și impresionantă. După aceea am mai văzut în filme, evident (dacă sunteți curioși, căutați stained glass) și iată, în weekend, la […]