Ministrul Justiţiei anunţă înjumătăţirea taxelor notariale pentru românii care îşi dau casa în plată. Anunţul făcut de Raluca Prună este aşteptat de datornici de două luni, atunci când a intrat în vigoare Legea care le permite să renunţe, în favoarea băncii, la locuinţa cumpărată prin credit. După bătaia de joc inițială, când amărâtul […]

Citeam aici despre cu băncilor li se rupe despre darea în plată, negociere sau orice altceva, pentru că ele oricum vând portofoliile de credite neperformante și ies curate și uscate. Și am văzut un comentariu interesant. Așa e, darea în plată are efect și asupra executărilor silite? Nu de alta, […]

Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri modificările la proiectul legii dării în plată, în urma cererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, cu 207 voturi “pentru”, unul împotrivă și o abținere. Cele mai importante modificări vizează eliminarea din proiectul de lege privind darea în plată a programului “Prima Casă” și ridicarea […]

Scris de Jordan Unul dintre subiectele fierbinţi din ultima vreme îl reprezintă Legea dării în plată. Lumea se agită şi, ca de obicei, părerile sunt împărţite. Băncile strigă că legea se aplică retroactiv, şi asta nu e voie, că ar trebui să ajute exclusiv clienţii care nu pot plăti […]