Fumatul a falimentat cârciumile, zic ziarele. Serios? Acum câteva zile am trecut prin centrul vechi. Fizic, nu aveai loc să treci pe stradă de cât de aglomerat era. Și nu, nu era plin de oameni ieșiți la țigări, ci oameni veniți să se distreze. Am fost aseară într-un băruleț pe lângă Țăndărică, numit […]

Ieri a trecut de CCR legea antifumat, cea care interzice fumatul în toate locurile publice. Desigur, făcută românește și pe genunchi, cu formulări care pot spune că loc public e și propria ta locuință, dar asta e, într-un senat condus de Tăriceanu nu ai cum să ai legi mai […]

Am citit ieri articolul lui Cetin cu privire la ce înseamnă o adicţie şi am lăsat nişte comentarii pe marginea lui. Ideea generală a textului era că ”dacă vrei să te laşi de băut, poţi”. Că ai nevoie doar de voinţă pentru a nu mai fi alcoolic. La rugămintea […]

Știți sau, dacă nu știți, aflați acum, că în dezbaterea parlamentului era legea care interzicea fumatul în toate spațiile publice. Un lucru normal și decent, care în primul rând s-ar conforma normelor UE și a celor de civilizație. Dar stați… Proiectul de lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, […]

Sau cel puțin nu există studii care să ateste această legătură. Prin urmare, ieșim la mec, tragem câteva țigări cu copilul lângă noi. Pentru că, dragă, eu nu am făcut copil ca să mă închid în casă. Sunt și eu om, am și eu nevoi. Și de altfel fumam niște țigări slim, cu […]

Chimistul american Alexander Shulgin, supranumit și “părintele pastilei ecstasy”, un drog pe care l-a descoperit și încercat pe propria-i piele, pe lângă multe altele, a încetat din viață la vârsta de 88 de ani, în noaptea de luni spre marți Noi de aici înțelegem că, spre deosebire de Allen Carr, marele […]

În tinerețurile mele, eram genul de om căruia nu aveai voie să îi spui Nu cred că poți să faci…x. Pentru că era declicul. Trebuia să fac neapărat chestia aia, altfel mă simțeam umilit pe viață, nu aveam liniște și nu mai puteam privi lumea în. Din păcate, multe prostii mi-a adus deficiența […]

Nu știu, nu umblu cu trenul, așa că, vă rog. Salut Arhi. Aş vrea sa mă ajuti cu o chestie dacă se poate. Sau eventual sa-i întrebi pe cititorii tăi, poate vreunul din ei s-a confruntat cu o asemenea problemă. Eram în tren, în drum spre mare. La un moment dat a oprit […]

Poate pe cei ce au permis îi interesează cum se simte cineva cu permisul suspendat, după 12 zile de lipsă. 1. I-am îmbogățit pe cei de la Speed Taxi. Am fost peste tot, unde am avut deplasări rapide, cu taxiul. Mișto aplicația lor de iPhone, taxiurile vin întotdeauna la timp, tot respectul. Nasol […]

Cea mai mare minciună pe care poți să ți-o spui și să o spui este că de la anul vei face și vei drege, vei răsturna pământul, vei muta munții cu umerii, îți vei schimba jobul, vei deschide o afacere, vei emigra, vei merge la sală, vei slăbi 50 de kile și tot […]

Acum ceva vreme, în toată blogosfera dăduse nevoia de sănătate. Drept urmare, toți au ales să se lase de fumat, datorită miraculoasei cărți a lui Allen Carr, care miraculoasă carte muta și munții din loc, lăsând oamenii curați și uscați, smoke free. Orice opinie care nu era de acord cu faptul că Allen […]

Sau o vodkă. Cercetătorii englezi din rromânia au ajuns la concluzia că rromânii, pe timp criză, au dat cei mai mulți bani pe țigări, alcool și mâncare. Mhm, poftim? Deci e criză, sunt rupt în cur de foame, dar primul lucru pe care îl cumpăr dimineața e un pachet de țigări? Iar seara […]

Sunt antifumat, m-am lăsat de fumat de 8 ani, nu sufăr fumul de ţigară, cine intră la mine în casă fumează pe balcon. Înţeleg perfect nevoia de a nu simţi fum de ţigară în aerul pe care îl respir, pentru că alegerea mea a fost să nu maiam contact cu nicotina, gudronul şi […]

Luna viitoare, rromânia va adopta legea care interzice femeilor să poarte fustă scurtă pe stradă sau la volan, pe motiv că îi distrag pe bărbaţi de la munca importantă pe care o practică. În acelaşi set de legi, e prevăzută şi interzicerea flatulenţelor în public, strict pentru bărbaţi, pentru că ştie oricine, femeile […]

Gata, se rezolvă şi problema fumatului în baruri, discoteci şi restaurante. Va fi interzis cu desăvârşire. Singurele excepţii vor fi restaurantele, barurile, discotecile şi restaurantele care au maxim 150 mp. am pocnit de râs. S-a rezolvat în cel mai pur stil rromânesc. Pentru că până acum aveau voie doar cele până în […]

Mă numesc ARHI şi sunt misogin După cum probabil cei care îmi citesc blogul au observat, eu ca principiu de funcţionare, sunt puţin misogin. Nu urăsc femeile, departe de mine acest gând, dimpotrivă, le iubesc cât de mult pot şi pe unde le prind. Doar că sunt de părere că femeile sunt conduse […]

După cum bine ştiţi, americanii pardon Sarkozy, pardon ONU a decis să se impună un no-fly zone deasupra Libiei, pentru ca infamul dictator Libian, care acum 4 ani îşi întindea cortul în Paris, la invitaţia prietenului său Sarkozy, să nu mai poată să bombardeze oameni nevinovaţi, care cu armele în mână, luptă […]