Printr-un nefericit concurs de imprejurari, alaltaieri, am uitat in cuptorul cu microunde aripioarele pe care le pusesem la dezghetat, sa le fac prin panada. Le-am uitat as in s-au stricat in cuptor. In paranteza fie spus, imediat dupa ce am realizat ca sunt stricate, am scos din congelator alta sarja. Pe care am […]

Mi-a plăcut ideea supereroului din Flash, când s-a lansat serialul, în 2014. Desigur, l-am abandonat după ce s-a terminat sezonul 1, pentru că cel mai rapid om din lumea era, în toate situațiile, de fapt, al doilea, întotdeauna se găsea cineva mai rapid decât el. Mi-a plăcut și de Ezra Miller, la început, […]

Până acum câțiva ani, mersul cu avionul era plăcerea mea supremă, nu cred că găseam ceva mai funny de atât. Efectiv mă înghesuiam la plimbări cu avionul, dară era de plecat undeva, eram primul, eram în stare să iau avionul până la Ploiești. Până acum câțiva ani, când a trebuit să fac un […]

Top Gun Maverick – Sincer să fiu, nu mă așteptam să fie atât de bine făcut pe scenariu și execuție. Sigur, nu e o capodoperă, dar este exact cum trebuie să fie filmat așa ceva, cu dozajul exact de emoție și fără pierderea de timp adusă de realismul promovat în ultimii ani. […]

Elon Musk, tipul de la Tesla, are un proiect prin care vrea să tragă internet pe marte. Mai exact, în virtutea faptului că peste câțiva ani este programată o expediție cu echipaj uman pe marte, tipul dorește să lege Marte de pământ printr-o autostradă virtuală, ca să putem comunica în real […]