Credeați că Oliviile și Piersicuțele și restul de vaci antivacciniste nu vor avea efect în lumea reală? Credeați că ele sunt doar acolo, undeva, într-un neant intangibil, de unde nu ne pot afecta? Iată, de fapt pot. Copii nevaccinați, pentru că nu e nevoie de vaccin, iar vaccinul produce autism. […]

Parcă v-am povestit, mie mi-au ridicat, în viață, de 2 ori mașina. O dată când am fost la FITS, la Sibiu și am parcat mașina pe loc de persoane cu dizabilități, moment în care pasagerii din mașină mi-au atras atenția, iar eu am zis Dar ce, eu nu sunt handicapat sau cum? Se […]

Suntem în plină furtună cu Marele Alb – despre care, sincer, când am auzit am crezut că e o rasă de porc. În fine, azi o poveste cu business și credință. Nu dau sfaturi de business că Cetin plătește puțin pe cuvânt publicat iar de religie n-am ce să zic că sunt fiu […]

Singurul român care a ajuns ministru pe baza faptului că este handicapat emite opinii inteligente, în timp ce banii destinați sportivilor se scurg către firmele pe care le mută oriunde a fost vreun șefuleț, de la federația de ciclism, la ministerul sportului. Încă un ungur care face bine ce face.

De ce nu circul eu cu avioanele low-cost? Uite de aia. Cum adică să lipești parbrizul avionului cu scotch? This is madness! Bine, mai e și nesimțirea aia mare din jurul a tot ce înseamnă low cost. Adică telefoanele cu suprataxă la care suni, telefoane unde te țin de vorbă ca pe […]

Trăim în una din cele mai discriminatorii ţări din europa. Şi nu, nu prin legile sale, ci prin oamenii pe care o populează. Suntem un popor xenofob şi agresiv, dar NUMAI cu cei mai slabi decât noi. În rest, ciocu` mic şi joc de gleznă. Trăim în ţara în care dacă eşti pitic, […]

Discutam ieri cu cineva legat de articolul cu calculatoarele pentru copii, omul fiind extrem de vehement pe problema, exact cam ca autorul. Nu calculator pana la 14 ani (ce o fi cu varsta asta in capul oamenilor, nu stiu), program strict de iesit afară şi, ce mi s-a părut mai grav, interzis desene […]