Aseară am dat pe twitter o inepție. Pentru că nu văzusem tot și credeam că iarăși erau ultrașii la ciomăgeala clasică cu poliția. Doar că, după aceea, am stat și am urmărit mai multe transmisiuni din zonă, inclusiv reluări de la beunuteve. Unde se vedea foarte clar că pur și simplu, la […]

Eu nu am fost împotriva `desființării` SMURD-ului. Pentru că de fapt nu se întâmpla nimic, era doar o teorie a drobului de sare, amplificată major și cam atât. De aceea, de fiecare dată am evitat să comentez subiectul. Comenteaza altii, mai bine decat mine. Dintele meu a fost întotdeauna legea sănătății, despre […]

Zilele trecute, pe laterală la magazinul Unirea, 2 jandarmi legitimau 2 tipi. Unul dintre ei era EXTREM de revoltat şi dăduse aproape în istericale, urlând Da` de ce mă legitimezi, bă? Probabil ar fi multe de spus despre nesimţire şi despre lipsa de respect faţă de autoritate. Ăsta e rostul poliţiei, să umble […]

Nu vreau să vorbesc despre penaltiul inventat pentru Barcelona. Se pare că anul ăsta cineva câştigă bani de pe urma victoriei barceloneze, deci m-am resemnat. Nici nu vreau să vorbesc despre dominarea Madridului, care în 10 oameni i-au dominat pe barcelonezi la maxim. Este că acum vă pare rău că nu […]

În primul rând, ce părinţi poţi să ai de să te numească Olimpiodor? Serios, adică oamenii nu i-au lăsat nici o şansă în viaţă, probabil de aia s-a şi făcut jandarm. Vă imaginaţi discuţii? – Olimpiodor, la tablă, te rog. – Olimpiodor, marş la pâine` tu-ţi anafura şi arhanghelul. – Olimpiodor, mă iubeşti? […]

Sunt terifiat şi scârbit. Mă uit la televizor şi nu îmi vine să cred. Jandarmii evacuează galeria stelei de pe stadionul rapid. Pentru că au aruncat cu torţe pe teren. E ok, merită să fie evacuaţi. Dar ştiţi ce făceau jandarmii? S-au aşezat pe 2 rânduri la ieşire şi loveau ca în animale […]

Urmăresc cu fericire, zi de zi, evoluţiile mirobolante ale minunatului breloc al lui Băsescu, Traian Poc, Hopa Mitică sau domnul Răzgândescu. Ultima găselniţă a minunatului? Scoaterea tuturor sporurilor personalului de la jandarmi şi poliţie. Nu tu spor de periculozitate, de stres, de expuneri şi altele. Doar sporul de noapte, pentru că ăla e […]