Sunt curios cum or să o întoarcă toți cei care îi cântau prohodul, ahahaha, iată, clar, s-a drogat, știam eu, nu avea cum. Mai ales matahalia aia de Serena, care comenta că ar trebui scoasă din tenis și să i se retragă toate trofeele. Oh, the pain. Pentru cei […]

Eu vin cu o idee complementară. Zic să le cumpărăm copiilor și niște Kalașnikoave mici, de plastic, eventual de airsoft, ca să simtă cu adevărat fiorul ostășesc. Treceți batalioane e perfect ca fond muzical, Carpații poate fi înlocuit cu Prutul, ca acolo ne-așteaptă, acum, izbânda și frații, cu inima la trecători. […]

Nu știu dacă știați, pentru că nu suntem un popor amator de rugby, dar a avut loc, recent, cupa mondială la rugby, unde am participat și noi, cu echipa națională. Și prin participat, zic exact asta, am participat, pentru că nici măcat sparring partners nu am fost pentru adversari, sparringii se mai ridică […]

Se apropie cu pași repezi aniversarea de 9 ani a celor de la Finestore.ro, liderul pieței online de băuturi, un eveniment ce va fi marcat prin oferte, premii și daruri pentru clienții fideli, dar și pentru cei noi. 9 ani. O grămadă de timp petrecut în slujba voastră. Ofertele vor apărea […]

M-am trezit azi la 10, fie numele cerului lăudat, am dormit ca Iisus între 1933 și 1945. Și mi-am adus aminte de o chestie. Am văzut pe undeva ceva cu premiile Grammy și cum a luat Beyonce 1122342423 de premii Grammy. Există, printre voi, cineva care ascultă Beyonce? Adică se trezește dimineața, merge […]

Nu credeam că sunt vreun vanitos, dimpotrivă, mă consideram un tip modest, la locul lui, acel om simplu pe care îl laudă lumea în discuții tainice, Ce băiat bun e Arhi, ce om, ce persoană, ce talent. Anyway, după ce mi-am luat mașină roșie, pot să vă spun cu sinceritate că sunt vanitos […]

Pe 19 iunie, în familia FineStore s-au sărbătorit 8 ani de existență. 8 ani de când internetul are acces la băuturi de calitate, la prețuri corecte și cu servicii adiacente fără reproș. Prin urmare, prietenii NOȘTRI de la FineStore ne-au pregătit o serie de surprize interesante care, desigur, pentru noi […]

Eram de 40 și ceva de ani vârstă (shutup!) când am aflat că, în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din românia ești primit DOAR dacă ai absolvit conservatorul, altfel nu ești compozitor, pentru că nu simți muzica la nivelul corect, probabil. Astfel, am aflat că Nicu Alifantis nu este compozitor, conform dosarului cu șină […]

Am vrut să comentez eu pozele astea, dar textul inchizitorului Valeriu Nicolae e mai bun decât ce aș putea scrie eu. Și demonstrează ce groapă de gunoi a ajuns USR și cum îi îndepărtează tot mai mult pe foștii votanți. Nu am crezut că o să ajung să zic că o parte a […]

Startul celui mai mare eveniment de sale al anului la Fashion Days – liderul pieței de fashion online – se apropie cu pași repezi. Miercuri de dimineață, pe 10 noiembrie, clienții vor putea începe cumpărăturile foarte devreme, atât în aplicație  cât și pe site-ul fashiondays.ro. Primii care vor afla ora exactă a începerii […]

Scris de Dragoș Orboiu League of Legends este unul din cele mai populare jocuri de tip MOBA (Multiplayer online battle arena) şi unul din jocurile electronice (esports) cu cea mai puternică scenă competitivă. Termenul de e-sport e relativ nou şi înseamnă acţiunea de a practica, la nivel profesionist, jocuri pe calculator. […]

Acum ceva timp mi-a trecut prin cap o idee genială, conform opiniei mele. Mă gândeam că unul din lucrurile care nu îmi plac în hypermarketuri este procesul de cumpărare. Adică eu, client, iau cele 30 de produse din raft, le pun în coș, după care mă duc la casă, stau la […]

Castigatori esspressor – 218. costin masina de spalat vase – 181. brunettes power Cel mai mare magazin online din România, eMAG, împlinește 13 ani și sărbătorește asta cu un foarte mare concurs pentru comentatori. În ce constă concursul? Faceți un clip precum cel făcut de mine, câteva secunde în care urați la mulți […]