Să spicuim puțin de ici și colea, de pe mediafax, despre cât de proști este Crin Antonescu, adică PNL Articolul 276 din noul Cod penal, intitulat „Presiuni asupra justiţiei”, precizează: „Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de […]

Orice parlamentar, indiferent cât este de cretin, reprezintă România. Declarațiile sale sunt declarațiile României, acțiunile sale sunt acțiunile României. Prin urmare, Remus Cernea a declarat război Japoniei. Deputatul independent Remus Cernea consideră că şi-a făcut pe deplin datoria faţă de poporul român, aşa că şi-a lărgit orizonturile şi a trecut la un […]

Suntem mulți, foarte mulți, cei ce frecventăm arhiblogul. De toate clasele, categoriile sociale și, ce e mai important, din toate localitățile. Toată lumea a auzit despre cât de tâmp este Nicolae Robu, primarul timișoarei, cel ce a pus palmieri în oraș și a pus să fie păziți fiecare palmier de câte un […]

Cine a mai scris de ieri până azi. Nu uitați, dacă scrieți pe blogurile voastre un articol din serie Scrie ca Radu F.Otravă day, linkul îți va apărea aici. Radu F. halta dimineata M-am trezit dimineta, sau inca nu..te mai voiam langa mine, voiam din nou sa urcam Everestul goi. Sa iti simt […]

M-am trezit dimineață. Pereții. Pereții mă apăsau lasciv și concupiscent, luptau împotriva mea, agățându-se de de urmele infinitesimale de EA, urme implantate în pielea ce deja suferea amarnic. Suferea de lipsa ei, suferea de abundența ei, suferea de faptul că îmi preluase mintea, îmi preluase sufletul, obligându-l să nu uite și să nu […]

Info despre emisiunea Brandu lu Chinezu Post: Look TV (este must carry, deci trebuie sa fie in grila oricui) Ora: 22.00 Zilele: Luni, marti, miercuri, vineri. Sectiune speciala pe bloghttp://brandulu.chinezu.eu/  Pagina de facebookhttps://www.facebook.com/BranduLuChinezu Canal de YouTubehttp://www.youtube.com/user/BranduLuChinezu ) Formatul emisiunii: one to one, interviuri cu oameni cu povesti extraordinare Invitati: Magda […]

[Scris de Tatiana Neamţu]   Închisoarea de la Sighet a fost închisoarea elitelor. A minţilor luminate, a celor mai periculoşi duşmani ai poporului. M-am întrebat de mai multe ori de ce comuniştii, după ce au avut puterea fără dubii, au mai recurs la metode de represiune, de ce a fost necesar Gulagul românesc. […]

Aroganță, suficiență, hipsterism. Singurele mele comentarii Introducere:  1. GRASP (formerly GRSPSociety) is a global Romanian non-profit organization committed to creating long lasting solutions to gaps in public policy, active citizenship and transfer of knowledge, by connecting human capital, ideas and people interested in contributing to Romania’s development. 2. Pe mailul intern se propune […]

Susțin ideea Simonei Tache de a scrie tuturor parlamentarilor, să le cerem să rezolve problema câinilor vagabonzi. Aici găsiți toate contactele parlamentarilor rromâni. Stimate Domnule/Doamnă Parlamentar, V-am ales în Parlamentul României ca să-mi reprezentați interesele și, în numele acestui principiu, îmi permit să vă aduc la cunoștință care este interesul meu în […]