Din păcate, fiind la Timișoara, nu am putut participa la Congresul USL. Ăăăă, adică Roblogfest. Le încurc știți, din cauza vârstei. Dacă și ăștia de la partide s-au găsit să își pună congresul în aceeași zi cu decernarea premiilor blogosferei, ce să îi faci? Bine, poate nu ați văzut afișul prin care erau […]

Câştigătorii sunt via Sorin Grumăzescu Am înţeles că iar s-a lăsat cu huiduieli pe roblogfest, pentru că ar fi ieşit încă un copşeanul din pălărie, iar lumea ar fi vrut altceva. Pplz, concursul ăsta ar trebui să fie despre a auzi de bloguri bune şi noi, poate din afara cunoştinţelor noastre. Un […]

Petrecerea Roblogfest e vineri! Da, peste 2 zile, incepand cu ora 19.00, in clubul Silver Church din Bucuresti. Toata lumea buna din blogosfera romaneasca va fi prezenta, asa ca daca aveti timp si chef trebuie sa veniti, chiar daca sunteti la 600 km distanta. (se aude, Nebuloasa?) Pana si OCS vine vineri! Iar […]

Pentru prima dată în istorie, mi-am făcut cont şi am votat la roblogfest. Iată voturile lui subsemnatul. Cei ce se simt nedreptăţiţi, sunt rugaţi să trimită o scrisoare la OP 69, Cod 1dntkr.

Acum, la cald, aş vrea să îmi pun gândurile mai importante că după aia uit. În primul rând felicitări lui Sebi. A câştigat tot ce se putea câştiga. Iar celor care îi tot dau cu laptopul în sus şi în jos: nimeni nu îi ţinea pe oamenii ăia să voteze cu altcineva şi […]

Dacă tot aţi votat la Roblogfest, nu uitaţi că joi e gala laureaţilor, în club Fabrica. Înscrierea se face pe invita.ro. Intrarea e moka, dar se face doar pe baza de confirmare aici, pe invita.ro. Accesul se face doar pe baza numelui completat in profilul vostru. Acel nume nu este public/publicat pe niciun […]

Fane înfocate de pe tot cuprinsul mapamondului îşi exprimă susţinerea pentru arhiblog la Roblogfest. Până şi fetele de pe forum au decis că e cazul să îşi pună avatarele naked, în spirit de solidaritate. În poza din dreapta o avem pe Ioana, care cică o să îşi tatueze cu markerul I inimă ARHI.

Înţeleg să te promovezi cu linkuri pe la prieteni, pe bloguri, pe mail, pe messenger, pe twitter sau unde mai crezi tu că poţi să îţi faci promovare pentru roblogfest. Dar aşa, deja mi se pare deplasat. Adică, dau un laptop ca să câştig competiţia. Mi se pare puţin ciudat şi sărit din […]