Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere primului ministru să acorde ”o atenţie sporită” prelungirii contractului de concesiune care ar permite consorţiului format din companiile Exxom şi OMV să exploateze gazele din Marea Neagră, acesta spunând că, în lipsa acestui contract, cele două companii nu vor investi în exploataţiile off-shore. Nu-i așa că pare […]

Încă una cu politică și vă las, că a fost un weekend sălbatic. După ce a apărut așa zisul sondaj de la CURSul patronat de fostul angajat al antenelor, Iosif Buble, cel care deține și gunoiul fetid numit știripesurse punct ro și care e căsătorit cu deputata PSD Diana Tușă, sondaj, bineînțeles, extrem […]

Distinsul al 2 lea om în stat, apărător al democrației, a votat împotriva urmăririi penale a lui Gabriel Oprea. Desigur, mi-e neclar cum s-a ajuns de la imunitatea pentru declarații politice la punerea în imposibilitate a organelor de urmărire penală să își facă datoria. Dar stați. E impropriu să stabilim dacă domnul Oprea […]

„Cred că e nevoie de o protecție a consumatorilor, a cetăţenilor. În momentul în care autoritățile iau cunoștință de o astfel de situație, trebuie să reacționeze, până se constituie, eu ştiu, asociaţii de consumatori, până îşi iau avocaţi care să le apere interesele afectate în justiţie”, a spus președintele Senatului. Călin […]

Când tăriceanu a introdus taxa auto, a fost clar de ce o face. Pentru că era președintele asociației importatorilor și producătorilor de automobile și deținea reprezentanță citroen, prin urmare își proteja businessurile. Când boc a continuat gunoiul taxei auto, deși promisese că o va scoate cum va ajunge prim ministru, știam toți de […]