Via Cronica De fiecare dată când citesc câte o știre de asta, în care statele fac apel la folosirea rațională a spywareului, efectiv îmi dau lacrimile și simt cum mă moi pe interior. Atâta grijă față de noi, simpli cetățeni, nu s-a mai văzut niciodată, cu adevărat trăim cele mai […]

Vine într-o zi soacră-mea, ultra ultragiată, după ce a încercat să îi citească o poveste fiică-mii cea mică. Cum să îi citesc așa ceva, că a trebuit să inventez tot timpul, cum să îi citesc eu copilului că lupul le-a tăiat capetele iezilor și le-a pus, rânjite, în geam, după care a mânjit […]

Pentru că suntem niște intelectuali (în fiecare weekend, de la 8 la 12 după-amiaza), sâmbăta asta am discutat despre Behavioral Sink. Mersi Alexandu pentru link. Pe scurt, într-o situație în care ai apă, mâncare și toate condițiile în care să-ți desfășori viața, există un element care distruge tot: aglomerația. Odată cu aglomerația […]

E prima dată când îmi pare rău că am ratat un eveniment, altfel sunt mulțumit cu recordul de peste cinci concerte și festivaluri la care am fost vreodată. Am aflat că au concert aici când am văzut artificii pe geam, deci un pic prea târziu. Sunt mare fan Rammstein din două motive: pentru […]

Ieri au avut loc încă niște scheme prin parlamentul româniei, din care s-au detașat trei dintre ele. În sfârșit, age of consent a fost ridicat la 16 ani, nu la 14, cum era înainte, că zici că eram Papua Noua Guinee, iar sexul cu persoane sub 16 ani va fi considerat viol, nemaiexistînd […]

Una dintre regulile de bază în Romulania: dacă niște oameni pățesc ceva nașpa și semnalează, se găsește o majoritate de japițe care să îngroape problema. Invariabil, roiul de muște de adună să apere rahatul, din instinct. Azi lucrăm cu cea mai mizerabilă postare pe care am citit-o vreodată la Mîndruță, despre care știam […]

În Spania, de prin 2014, există un set de legi care sunt date, explicit, pentru protecția femeilor, cea mai dură dintre ele fiind cea care consideră circumstanță agravantă sexul. Pe scurt, dacă ai atacat o femeie, în orice fel, ai cam dat de dracu. Iar legea asta chiar a transformat Spania […]

Mi s-a părut foarte haioasă explozia de durere de pe internetul românesc la auzul veștii că, în state, curtea supremă a decis că avortul nu este un drept constituțional al femeilor, ci trebuie reglementat de către guvernele fiecărui stat. Desigur, super haios cum americanii își ghidează dreptul după o hârtie scrisă acum 200+ani, […]

Salut. Te citesc din cînd în cînd, ce îți voi trimite o poveste încă în desfășurare. Din cauza conținutului a ceea ce vei lectura, doresc să îmi păstrez identitatea mea reală secretă deoarece sînt și eu conștientă că experiența mea i-ar face pe unii să îmi bată o palmă peste umăr ca să […]

Prin 2017, Râmaru, fost cântăreț de ceva muzici, pe atunci angajat într-o agenție de publicitate, era concediat cu mulți scuipați în cap de la muncă, pentru că era acuzat că #metoo hărțuise femei la locul de muncă și pe net. Apăruseră tot felul de discuții de messenger, în care omul o luase cu […]

Citiți puțin asta, după care imaginați-vă urmatorul scenariu. Sunteți un bărbat, caucazian, profesor, care profită de puterea pe care o are asupra unei fetițe de 14 ani și face sex cu ea, îi dă droguri, materiale pornografice, tot tacâmul. Vă rog să îmi spuneți cam câtă pușcărie ați face, într-o țară civilizată, […]

Fostul preot Cristian Pomohaci a încheiat, cu procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru acuzaţiile de evaziune fiscală în formă continuată pentru care era cercetat după ce ar fi închiriat 11 imobile şi ar fi declarat o venituri […]