În sfârșit, după 2 ani, organizatorii de la X-Factor au înțeles că noi, SPECTATORII, vrem să vedem voci bune, să rămânem uimiți de oamenii simpli, care vin acolo și se transformă în vedete. Prin urmare, nu prea a fost deloc circ, nu prea au fost retardați, decât doar ușor și oarecum normali. Da, […]

Se pare că la X-Factor, mireasa a mâncat lapte și are intoleranță la lactoză. Laiu Silviu: Am fost sunat de o d-ra din staff-ul XFactor care mi-a spus ca “din motive obiective” am fost respins din competitie (desi am primit 3 de “DA” din partea juratilor). Nu cred ca am fost singurul […]

Până acum, așa cum mă așteptam, adică mișto. Din păcate, nu îmi pot scoate din minte sticksurile loredanei urcate pe peretele cabinei avionului, așa că o privesc puțin circumspect. Concurenții destul de praf până acum. Prima tipă gâfâia de atâta aroganță, al 2 lea era un hipster în maieu, pălăriuță și fular la […]

Cei de la X-Factor au realizat că seria 1 a fost un fiasco, în mare parte și celor doi ipochimeni, Mihai Morar și Paula seling. Așa că, în seria 2, au adus alți jurați, mai curați, mai uscați. Adică Cheloo de la Paraziții, Delia Matache și Dănuț SRL, ăăăă, pardon, Dan Bitmann. Cred […]

Aș vrea să fiu corectat dacă greșesc pentru că nu sunt sigur 100% pe ceea ce zic. Eu știu că melodiile care participă la Eurovision trebuie să fie în primă audiție sau să nu fi fost difuzate la radio/tv vreodată. Ori eu am văzut-o/auzit-o cu ochii și urechile proprii cântată la X-Factor pe […]

Știu că am rasolit-o cu invitațiile la x-factor de săptămâna trecută. Pur și simplu am uitat de ele, mea culpa, se mai întâmplă. Dar facem altceva. Am 5 invitații a 2 persoane pentru sâmbătă și duminică la X-Factor. Primii 5 care le solicită, le primesc, ca să nu existe discuții. Cei selectati vor […]

Cum distrugi credibilitatea unui concurs? Punându-l pe plagiatorul Mihai Morar să îl jurizeze. Departe de mine de a fi vreun fan Diana Hetea. După ieșirile față de colegi, cele cu ești vacă, fă țaranco și altele, plus aroganta maximă din concurs (să nu uităm ca acum 2 săptămâni nu a vrut duminică să […]

După zbateri eroice, am reușit să fac rost de 1 (una bucata) invitație pentru un comentator. Desigur, respectivul invitat mai poate veni cu 2-3 prieteni, ca să se simtă bine în gașcă, să fluiere și să tropăie. Dacă îi place. Cum câștigi invitația? Îmi zici într-un comentariu cine îți place dintre cocurenții X-Factor […]

Ea e Sophie. Are grijă de cei din casa X-Factor și i se spune Peștișorul. Nu știu exact ce face. Știu doar că e foarte dulcică și simpatică. Sophie a plâns aseară tot timpul. Pentru că știa că vor pleca cei de la Duo Voice. Ca ea, au plâns și alții și nu […]

Am rămas eu să fac live bloggging, așa că voi scrie puțin, neridicându-mă la nivelul fratelui meu mai mare 1. Duo Voice a fost dureros. În sfârșit au cântat împreună și armonic, drept urmare armonia a fost vax, pentru că ei nu pot și nu știu să cânte în duet. Vor fi, fără […]