Cred că toţi oamenii pe care i-am cunoscut de-alungul timpului sunt sau au fost, la un moment dat, combinatori. O grămadă de şmecherii, aşa zise şmecherii, aduc alea, fac ailaltă, fur telefoane din fabrică, ştiu pe unul la vamă care îmi face rost de parfumuri, etc. Adevăraţi oameni de afaceri.

Din păcate, unii dintre ei reuşesc să strângă un pic mai mulţi bani din ţepe de astea şi se trezesc brusc şi brutal, biznismeni sau antreprenori.
Şi încep să transpună în viaţa de business ideile strânse pe vremurile când furau telefoane în gară. Astfel, te trezeşti că tu eşti de bună credinţă, cumperi ceva de la un magazin şi nu vezi produsul niciodată. Facturi neachitate, dacă ceri banii eventuale bătăi aplicate rapid pe stradă şi tot aşa.

Partea proastă e că antreprenorii ăştia merg la întâlniri, ţin prelegeri despre diferite domenii şi sunt ascultaţi ca nişte zei ai comerţului.
Cum putem să îi eliminăm din viaţa noastră? Nu ştiu, probabil pe la a 4 a generaţie, când deja urmaşii lor vor fi nişte oameni de afaceri respectabili şi nu va mai interesa pe nimeni cum au făcut banii strămoşii lor la fel de respectabili.

Acest articol a fost scris ca o aducere aminte la articolul despre un tânăr antreprenor care voia să ceară bani unui blogger, pentru a-i permite să îi facă reclamă afacerii sale.