Contul meu
Exact când se terminaseră ecourile postului cu Mănăstirea Dervent, când astăzi am văzut pe ProTv un episod dintr-un serial, nuștiucum se numește.
În serial, o mămică își omorâse fetița de 6 luni, bolnavă de boala Thy-Sachs, pentru ca atunci când se va declanșa boala, să nu sufere. Boala Thy-Sachs distruge celulele nervoase și îl transformă pe om într-o legumă.
Să fim înțeleși, eu aprob eutanasia pentru oamenii care doresc asta. Tatăl meu a murit de cancer. Nu vă puteți imagina ce dureri sunt, ce chin, ce suferință pentru cei din jur, care îl văd, știu că va muri, știu că are suferințe atroce, dar nu au ce să îi facă. Așa că sunt de acord cu încetarea suferințelor unui om care știe că va muri, la dorința sa.
Dar un copil de 6 luni? Nu are nici cel mai vag discernământ. Nu știe ce înseamnă să suferi. Nu a trăit practic, nu știe ce înseamnă viața.
Faptul că tu, ca părinte, știi că va suferi, îți dă dreptul să îi iei viața?
Poate dragostea unui părinte să ucidă?
Și dacă ucide, ucide din dragoste pentru copil, sau din egoism, pentru a nu fi nevoit să treacă prin agonia morții copilului său?
NOU
Şi eu-s de acord cu eutanasierea. Dacă o să fie vreodată cazul (deşi trăiesc cu speranţa că nu) o să-mi scot singur aparatul din priză. Dar chestia asta e discutabilă. Iar situaţii dinastea ipotetice apar numai în filmele americane. În orice caz femeia aia nu are nici un drept. Mai ales că nici nu se declanşase încă boala respectivă.
NOU
deci ai vazut si tu filmul:)
NOU
Nu, nici măcar nu am TV acasă. Dar ai fost suficient de explicit încât mi-am dat seama despre ce-i vorba.
NOU
Bună întreabrea ta. Nu ştiu dacă cineva are dreptul să decidă într-o asemnea chestiune pentru altcinea decât pentru el.
NOU
chiAr daca e copilul caruia i-a dat viata si il iubeste mai presus de orice?
NOU
Nimeni nu are dreptu sa ia o viata nici chiar eu asupra vieti mele desi daca stiu ca o sa mor si sufer aleg sa mor repede si fara durere …
NOU
“Nu ştiu dacă cineva are dreptul să decidă într-o asemnea chestiune pentru altcinea decât pentru el.”- si daca are 2 ani si nu este constient?
David Thomasma spune: “As sugera ca cererea sinuciderii asistate si-sau eutanasiei prin dragostea familiei sau a ingrijitorilor ar putea fi data ca un exemplu de eutanasie justificabila, desi recunosc ca Biserica nu-si va schimba pozitia prea curand”.
NOU
grea decizie pentru un parinte; trebuie sa fii mult prea puternic ca sa poti sa faci un lucru ca asta
dar se spune ca parintii trebuie lasati sa ia cea mai buna decizie pentru copiii lor, atunci cand copiii nu sunt in stare sa faca asta; poate ca si cazul de fata se incadreaza tot aici
sa stii exact ce si cum va suferi copilul tau e cea mai crunta pedeapsa din lume, asa ca probabil nu suntem noi in masura sa judecam actiunile mamei..poate ca a gresit, dar daca ne-am pune in situatia ei…brrr, sinistru gand
NOU
@Arhi
Dacă face un gest de iubire chestiunea rămâne oricum discutabilă. Dacă o face pentru el/ea însuşi/ însăşi chestunea devine totalmente simplă: crimă.
Ştiu că nu se poate compara, dar trebuie să împărtăşesc ceva la tine pe blog: când pisica mea a sărit de la etajul 6 şi era deci foarte probabil să nu scape mi-am pus şi eu problema asta, după cum spuneam, la un nivel mai mic decât ceea ce ai expus tu. Şi îmi iubesc pisica. Este, într-un fel, copilaşul familiei (deja toţi suntem cai bătrâni). Dacă vedeam că n-are şanse o eutanasiam, clar. Să nu sufere degeaba. Măcar atât mai puteam face pentru ea.
Că sufeream ca un câine după ea şi alte cele nu se mai pune.
NOU
@Nebuloasa
De acord cu tine. Parintii trebuie sa ia cea mai buna decizie pentru copilul lor, dacă acesta (copilul) nu poate judeca.
NOU
Şi până la urmă moartea este cea mai bună soluţie în comparaţie cu consecinţele bolii ăleia. Acuma problema se pune: cât sânge rece trebuie să ai să faci aşa ceva????
NOU
eu zic ca este usor sa spunem: eu l-as scuti de chinuri si l-as omori, dar hai sa fim seriosi cand stii ca pe patul de spital se afla sange din sangele tau [ca sa nu zic de mame- ca a stat 9 luni in tine, ca a facut parte din tine] crezi ca ai mai fi capabil sa ii faci una ca asta?doar sa fii total obiectiv si rece sa poti spune: stop tratamentului…[aici zic de copii nou nascuti]…cred ca abia dupa ce te-ai resemnat cu ideea si cu gandul ca niciun tratament din lume nu il mai poate salva sa opresti tratamentul…
NOU
judecand la rece poti eutanasia copilul tau , dar in momentul in care esti pus in situatia respectiva cred ca se schimba total lucrurile
NOU
Un nebun fara discernamant si este inchis impotriva vointei lui. Cat despre copil.. Pun pariu ca boala aia se poate descoperi inainte de a se naste si atunci ce mai usor de rezolvat dilema asta.
Cat despre copil, daca boala se declaseaza mai tarziu poti spera ca parinte sa se faca o descoperire medicala care sa il vindece.
Am vazut acum cativa ani pe discovery un documentar despre un copil care s-a nascut cu neuronii fara teaca de mielina. Tatalui lui, de profesie initiala inginer, i-a luat 16 ani sa descopere un tratament, iar acum baiatul e ok.
Nu stii niciodata ce se poate intampla, trebuie sa ai rabdare si sa lupti. Ca asta e viata o lupta.
NOU
Bre ce s-a intamplat cu ajaxu tau? Ca acuma vad ce analfabet e comentariul meu anterior:(
NOU
incarca greu blogul si a plecat:)
tipul cu teaca de mielina…a fost si un film, cu Nick Nolte, a descoperit ca uleiul de rapita il ajuta
NOU
eutanasia e o mare tampenie. vrei sa mori, te sinucizi, nu pui p-altul s-o faca. asta este ce credeam inainte ca tatal meu sa fie “eutanasiat” impotriva vointei sale. cu atat mai mult cred asta acum.
NOU
Foarte bine punctat. Este egoism.
Pe vremea dacilor, la nasterea unui copil familia si se intrista pentru ca era o treaba nedorita faptul ca acel suflet a primit reincarnare, insemna in viziunea lor ca sufletul a facut ceva urat si trebuie sa revina pe pamant sa repare. De asemenea la inmormantare, oamenii se veseleau si se bucurau pentru sufletul “adormitului” care ajungea astfel “la ceruri” si avea astfel sansa sa termine ciclul reincarnarilor si sa primeasca viata vesnica.
Dupa parerea mea, ei erau mult mai destepti si destupati emotional decat noi. Noua mintea ne joaca feste. De fapt de ce suferim cand ne moare cineva? Suferim din egoismul de a pierde ceva “al nostru”, din faptul ca nu suportam singuratatea, din faptul ca nu mai putem comunica cu persoana moarta… deci totul se raporteaza strict la noi, suferim pentru interpretarea pe care o dam noi mortii… si habar nu avem ce e bine pentru ala mort, insa ne luam rolul de Dzeu si decretam noi asta.
Asa ca tipa respectiva este responsabila in primul rand pentru aroganta de a incerca sa controleze ea forta vietii, apoi pentru egoism bolnav, pentru ca si-a ucis copilul ca sa nu sufere ea, nu copilul.
Ne dam cu parerea ce am face noi in cutare situatie, ne intrebam oare as umplug the machine, daca copilul nostru ar suferi pe patul de moarte.
Dar cine sunt eu sa decid, nu am nici un drept. Viata nu i-am dat-o eu, doar i-am transmis-o, deci nu am nici dreptul sa i-o iau.
NOU
unii parinti se gandesc numai la binele lor si de aceea ar face acest pas pt a nu suferi ei. nu cred ca e corect sa iei sufletul unui copil.