V-am povestit cum am plecat în Qatar cu Mișu și nea Manea care au făcut ei niște coțcării și-au ascuns șunculița în săpun și țuica în șampon ca să treacă de vamă.
– Bă, voi v-ați dilit? Ne dau ăștia salopete portocalii din prima zi. Ne ung ăștia cu seu și ne bagă ghiuleaua-n cur, am văzut eu pe Brazz…

Nici n-apuc să-mi termin ideea că apare – în ușa inundată de soarele deșertului – un arăbete gen Banderas Aladin cu mustăcioară spic, cearceaf pe el și față de masă de pizzerie în cap și mă cheamă la el.
Da’ nu așa prietenește, ci așa cu degetul, ușor, ca pe curve, de-am zis că gata, mă vede coana Tanța la știri cu carpeta-n spate.
Când mă dau mai aproape, nu era decât umbra de el: un tiriplică de-ăsta trimis de agenție să ne ia de la aeroport.

– Mai neim iz Rașid, bini ai vinit, velcom tu Doha. Hadi, boftim la mașina, boss. Haidi, îndraznit…
– Opa, știi românește?
Băi, și-aici, se întoarce arăbetele și-mi zice o chestie care-a ofilit pe loc frunza Elenei Udrea:
– Facut facultat cel mai frumos loc din lumea: Bolitehnica. Ce face fetele frumoase, mergi la un suc?

– Păi și altceva nu ți-a plăcut? Numai fetele?
– Piața Delfin-lulu băsărici drăguț da hârtii bi jos, Bucureșt urât. Cel mai frumoz oraș di la blanetă e Doha.
– Hai, mă, mai frumos ca Brăila?

Ajungem la hotel, ne cazăm, alerga arăbetele ca un titirez de la o cameră la alta. Ce să zic, s-a ocupat omulețul.
La franțuzoaică i-a zis ceva cu “tes yeux sont ma joie” de s-a udat aia toată în trening dar a luat-o nea Manea că lui îi plac de-astea.
Lui William, congolezul, i-a zis ceva de “Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za Banga”.
Cu americanii n-a glumit, le-a zis doar “mec donald iz not oupăn; tumorou aftăr ten” și pe urmă a venit la noi.
– Cu ce sa va servezc, boss? Un gafeluț, o bizcuite?

N-am scăpat de el deloc, cred că l-au pus ăia de la Mukhabarat să ne otrăvească, toată săptămâna ne-a zăpăcit. Dacă nu venea pe fiecare oră: thareed, balaleet, saloona.
– Haidi boss, încercaț, mai bun ca zarmale.
Al naibii arăbete știa de sarmale. L-or fi spurcat fetele de la Delfinului.
Bă, vă zic, putea să-mi dea și mama taridului, tot gust de nisip avea. Toată mâncarea era sălcie. Și-am îndrăznit și i-am cerut lui Mișu un colț de șunculiță dar m-au apucat imediat regretele – că aia avea gust de săpun.

Și-l prind pe arăbete și-l întreb.
– Auzi, mă Rașid, da’ Alah ăsta al vostru, nu iartă și el?
– Unde?
– Zic Alah, nu iartă? Că Dumnezeu, știi tu, ăla mai și iartă…
S-a prins repede și m-a luat la iscodit:
– Ce-aț facut, boss?
– Eu n-am făcut nimic, dar…
– Aț adus revizte borno?
– Nu, n-am adus reviste porno…
– Băcat…
– Dar colegii mei s-ar putea să fi adus ceva…
– Alah nu duarme.
– A, deci și ăsta e somnambul ca și al nostru.
– No broblem, dam foc la geargeafuri dupa ce blecaț.
– Nu mă, Rașid, e ceva de mâncare.
Și-aici o-ntoarce pe engleză și o bagă pe-aia cu
– You are what you eat, my vriend.
– A, păi în cazul ăsta, vezi că pe doamna aia de la geam o cheamă Șaorma-cu-Detoate.

Weekendul următor ne-a scos la o excursie de seară să auzim cum cântă dunele de nisip – un spectacol unic ce-ți dă o senzație stranie, extraterestră chiar, și care te rupe de ghiveciul cotidian și îți răscolește dorința de a dăinui cumva în Universul ce se cască în toată splendoarea lui în cerul ăla neatins din deșert.
Am stat până târziu, am făcut focul, ne-am dat la povești. În timp ce stăteam la foc zice Rașid:
– Așa stat și cu Mia-hela la Bredeal.
– Mia-hela? Cine-i Mia-hela?
– Iubita mia di la facultat.
– Opa, ai avut gagică în România? Păi și nouă nu ne-ai zis…
– Mia-hela rumânca frumoasa, nu ca dumneavoastra. Adica blonda, nu bruneta. Blacut la ea, cumparat flor di la Obor, dat brajitur cu sania bi bârtia. Mia-hela săturat Rașid bi buze.
Și oftează.
– Păi și ce s-a întâmplat? mă fac eu curios.
– Mama di Mia-hela nu blacut la mini, facut țigan borât.
– Nașpa. Păi și nu i-ai dat una?
– Eu am dat patru. Am gumbarat patru eclere, două buchet di flor di la Obor și cadou frumoz oahăt bibelou di borțelan. Da brostu di taximetru a mers brea tari la zemafor nu a vazut gamion, hozdoronc-tronc frâna, cadou cazut di pi bord, chind a vazut mama di Mia-hela lebada cu gâtu zpart, aruncat la mini în fruntea, marș fi-r-ai tu a dracului de țigan borât, mă-ta cămila, tac-tu gimpanzeu, sarit pi geam Mia-hela blâns gu lagrim, eu mâncat eclerele în tramvai.

Vă zic, de amarul lui îmi curgeau și mie lacrimile și cred că muream acolo dacă nu m-ar fi sunat franțuzoaica să-mi zică vreo două de dulce mie și la toți românii. În fapt, era supărată că s-a trezit în camera lui nea Manea și s-a dus la duș și cred că nu i-a plăcut șamponul lu’ ăsta din extract de prună.

Hai pa și să nu mâncați slănină-n post, că nici Alah nu doarme.