Ionuţ, de exemplu, a împlinit de curând 26 de ani. Are acasă un copil de 4 ani şi o soţie. Nu lucrează de un an şi jumătate şi se gândeşte să plece din ţară, dacă părinţii nu vor mai avea bani să-i întreţină familia.

Mai multe specimene, aici.

Cam ei sunt viitorul țării. Oamenii care nu se angajează, pentru că sunt salariile mici. Cei care au terminat liceul și, dacă nu primesc 1000 de euro, mai bine stau cu mama acasă, că ies mai ieftin. Și pentru că ajutoare sociale, de ce nu, că doar plătește statul.

Partea extrem de dubioasă sunt specimele astea care se căsătoresc la vârste mici, fac copii, dar tot întreținuți de părinți sunt. Pentru că salariile sunt, nu-i așa, mici, mai bine stăm acasă, că ne dau părinții bani de țigări.

Dacă pot înțelege că femeile, fiind ele femei, aleg instant varianta căsătoriei, ca să fie sigure că există cineva care are grijă de ele, nu înțeleg sub nicio formă masculii care aleg să devină capi de familie, fără a fi bărbați. Cum poți să îți asumi o familie, un copil, cât timp tu nu ești în stare să îi întreții? Ce fel de bărbat te numești, unde este mândria ta masculină? Cum te simți când dai la buci ținându-i mâna pe gură femeii, ca să nu se audă în camera părinților vreo urmă de geamăt fals?