Vorbind ieri toată ziua despre copii, educație și parenting tâmpit românesc, am ajuns să mă gândesc la o fațetă a discriminării la care nu mă gândisem până acum.

Nu știu dacă în alte părți e la fel, dar dacă iei un bărbat și o femeie, de aceiași vârstă, care nu doresc să aibă copii, reacțiile celor din jur vor fi la 180 de grade, funcție de sex.

Bărbatul va fi Well done, foarte bine, nu toți trebuie să facem copii, trăiește-ți viața cât ești tânăr, zboară și tu din floare în floare, zbori, nu zbori, vremea zburatului trece.

Dacă, în schimb, e femeie, pfuai, se ultragiază toată lumea. Cum adică nu îți dorești copii, ești femeie, cum să nu faci copii, nu, cu siguranță îți dorești copii, dar nu îți dai seama, mai așteaptă să îți sune ceasul biologic și o să vezi cum o să începi să îți dorești copii, dacă părinții tăi gândeau ca tine, acum nu existi. Desigur, e valabil și la Hitler, dar te mai uiți, când faci o argumentație atât de bună?

Desigur, mai sunt și alte discriminări, gen bărbatul care deschide multe lacăte e un bărbat bun iar femeie care deschide de multe ori picioarele e o încuietoare stricată. Dar astea țin de folclor și, în mare, toți suntem de acord cu ele, bărbați sau femei.

În schimb, alegația că femeia e obligată să își dorească să puiască mi se pare un himalaya al logicii strâmbe.

Cred că e îngrozitor să fii femeie tânără în românia. Cu ce alte discriminări tâmpite vă mai întâlniți în societate?