Într-un fel, îmi place de Cătălin Tolontan. Deși este angajat la un ziar deținut de putere, gsp, nu are nici un fel de rețineri în a lovi în acțiunile puterii. Așa cum nu avea nici un fel de rețineri în a lovi în puterea de tristă amintere, pedelistocrată. Ziariștii lui sunt singurii, poate singurii, care fac anchete de presă și care dărâmă miniștri. Asta mă face să trec peste toate defectele sale, care pălesc zdravăn în fața calitaților.

Am citit astăzi un articol pe blogu-i, articol despre mânărismele de la Agerpress, TVR și Radio, din care am selectat un paragraf.

În acest timp, ziarele de calitate, cîte mai sînt, trăiesc în marea lor majoritate din machete de fonduri europene, distribuite de baronii locali, în funcție de opțiunile politice ale publicațiilor. Fenomenul a început în toamna lui 2012 și se extinde în 2013. Ziarele se vulnerabilizează îngrozitor, dar ce să le ceri, cîtă vreme publicitatea asta perfect inutilă pentru beneficiari, dar vitală pentru publicațiile generaliste și orientată pe interese nu ajunge nici la 1% din cît consumă media de stat din România?!

Ziarele, dacă sunt de calitate, nu trăiesc din machete de fonduri europene.
Ziarele, dacă sunt de calitate, trăiesc din vânzarea fizică, la bucată și din abonamente.

Aceasta e rațiunea de a fi a înființării unui ziar. Simți că ai ceva de spus, iar dacă oamenii achiesează la ceea ce spui și la valorile tale, cumpără ziarul tău, își fac abonamente la el și astfel te finanțezi, plătești salarii, rotativă și restul. Dacă apare și publicitate, cu atât mai bine.

Dacă ziarul nu vinde, înseamnă că existența sa nu își are rostul, iar supraviețuirea din bani publici nu este decât o participație la devalizarea generală. Dacă ziarul face retururi de 90% și trăiește doar din publicitate și din spam pe varianta online, înseamnă că ziarul nu este o necesitate publică, iar angajații săi nu au de ce să existe ca a 4 a putere în stat, în afară de momentele când cărăbănesc pișcoturi la conferințele de presă.

În clipa în care plângi de mila așa ziselor ziare quality, care sunt obligate să bage mâna în banul public (pentru că asta înseamnă reclamă la Hidroelectrica sau Centrala Cernavodă sau Autostrada Soarelui, furt din banul public), ai o problemă în a percepe realitatea ce te înconjoară. Înseamnă că, deși ești un om care luptă cu corupția generalizată, de fapt ai fost acaparat de ea și de logica ei imuabilă și începi să îți justifici ca normale lucruri total de neacceptat.

Practic, ai începe să fii trist. După care citești până la capăt și afli ce consideră Cătălin drept presă quality.

Cît să finanțeze Niro, Cocoș și Petrache publicațiile? La cîte ziare să scrie simultan fiul lui Petrache, devenit editorialist și la Adevărul și la Evenimentul Zilei?!
De cîte ori să aflăm în Click că Elena Udrea trăiește modest la Roman și că doar imaginația noastră o proiectează în studiourile televiziunilor de știri bucureștene?

Și așa reținem că Adevărul, Evenimentul Zilei și mizeria numită Click, sunt publicații quality. Și înțelegem plânsul.
Și mergem mai departe.