Piața de transfer de bani a evoluat foarte interesant pe timpul pandemiei. Din datele pe care le-am primit de la TransferGo, în pofida căderii economice cauzate de coronavirus, transferurile de bani făcute prin TransferGo au crescut, în martie și aprilie, cu 50% față de perioada similară a anului trecut. Un mare număr de transferuri este făcut pe relația Marea Britanie – România și se observă o creștere pe direcția Polonia – Ucraina și Germania – Turcia.

Deși pare ciudat la început, explicația e simplă. Cei care folosesc acest serviciu nu au mai putut veni în țară, de Paște și atunci au trimis bani familiilor. Din cauza închiderii granițelor, nu s-au mai făcut concedii, nu s-au mai plătit bilete de avion, cadourile pentru familii nu s-au mai cumpărat, iar rezultatul s-a văzut. Un alt aspect care, din punct de vedere al educației financiare, este foarte bun este că, stând mai mult în casă, oamenii au cheltuit mai puțin și atunci, evident, au avut și de unde trimite mai mulți bani către cei dragi.

Odată cu asta, folosind mai mult acest serviciu, utilizatorii au căpătat încredere în el și, la rândul lor, l-au recomandat și altora, unii dintre clienți putând câștiga chiar la nivelul unui salariu mediu în România, doar din recomandările făcute cunoscuților și datorită faptului că TransferGo oferă un sistem extrem de simplu de utilizat.

TransferGo este singura companie pan-europeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 de minute și este preferat de migranții care trimit bani acasă la familiile lor, dar nu vor să facă afaceri cu birocrația și taxele impuse de bănci pentru procesarea plăților în alte țări și valute.