Cum ar trebui să fie alertările de la meteorologi?

Cred că meteorologia și seismologia sunt cele mai inutile profesii de pe pământ. Meteorologia nu e capabilă să previzioneze nici măcar o ploaie, mă uitam anul ăsta, pe zona bucureștiului, nici măcar o singură dată nu s-a concretizat vreunul din anunțurile meteo de la tv. Iar seismologia se ocupă cu logarea datelor la care au avut loc cutremure și la anunțarea ulterioară a unuia. Vedeți că a fost un cutremur de 4 grade. Mai vine unul? Nu știm. E vreo șansă de cutremur mare? Și da, și nu, de fapt nu știm.

Ideea e că, la fel ca orice rahat făcut praștie la noi, s-au implementat prea multe coduri de avertizare, care nu spun nimic nimănui și nu sunt însoțite de vreun avertisment. Știe vreunul din voi ce înseamnă codul portocaliu? Sau codul galben? Eventual ce implică ele și dacă există vreo recomandare pentru fiecare?

Exact. Codurile și le-au făcut acolo, între ei și cam aia a fost. Avem coduri, băieți. Despre restul, nu ne mai interesează. Să se informeze prostălanii care ne plătesc salariile din mijloacele de informare, că de aia au google.

La fel și cu sirenele alea care se tot auzeau săptămânile trecute, pe unde se auzeau. Știe cineva ce înseamnă? Aveți idee care sunt codurile lor de alarmare și ce înseamnă, fiecare în parte? Există vreun loc unde ele sunt expuse, la loc cu vizibilitate maximă, ca să știm de ce rahat sună chestiile alea? Există vreo diferență între alarma de exercițiu și alarmele reale? Cum deosebim un exercițiu de realitate, ca să nu transformăm alarmarea în Petrică și lupul?

Și, uite-așa, realizăm că, de fapt, nu există niciun fel de voință de a realiza alarmarea populației în vreun fel. Bine că s-au gândit să realizeze un sistem pe bani, altul decât SMS-urile, pentru că e cu siguranță mai bun. Când toate liniile telefonice wireless vor fi moarte, sistemul va funcționa direct cu parlamentarii.

[fbvideo link=”https://www.facebook.com/tnkhotjung/videos/225668927967393/” width=”650″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

 

[fbvideo link=”https://www.facebook.com/ladivademexico/videos/10159430702445327/” width=”650″ height=”400″ onlyvideo=”1″]

46 comentarii

  1. #1

    Acum, poti sa te superi pe mine, dar nu cred ca scopul principal al seismologiei este sa dea predictii de cutremure. In genul Marmureanu asa.

    Thumb up 0

    • eu cred ca scopul principal al oricarei stiinte este binele uman. indexarea cronologica a cutremurelor, adica ce face acum seismologia, nu este chiar cea mai utila chestie pentru binele respectiv. seismologia nu are trebui sa dea dea predictii, ci sa calculeze in mod exact momentul producerii unui cutremur. daca nu pot face asta, inseamna ca sunt un fel de alchimisti si ar trebui sa se duca acasa.

    • #3

      Va veni si vremea aceea dar in unele stiinte se fac progrese rapid iar in altele mai lent.Nu este neaprat vina oamenilor ci pur si simplu exista diferite limitari de ordin tehnic.

      Thumb up 1

    • Pentru cá jumate din prietenii mei lucreazá la INFP, ma simt dator sa spun că sunt unele chestii pe care le fac au utilitatea de care zici. Există acolo la ei un proiect de avertizare a cutremurului cu câteva secunde înainte să ajungă unda de șoc. Ce faci în câteva secunde? Un sistem automat poate opri de ex. instalații în depozitele alea de benzină de pe centură sau orice altă fabrică în care sunt substanțe inflamabile sau multe alte situații de genul. Tot sistemul ăla de senzori și comunicații pe care l-au dezvoltat nu e chiar degeaba.

      Thumb up 1

    • Pentru un om care are idee de fizica si de statistica sa spui ca daca nu poti calcula in mod exact (incredere 100%) producerea unui eveniment esti doar un alchimist este hatereala at best si rautate at worst.

      Thumb up 3

    • both, just a little:)

    • Spre exemplu, daca inregistrezi cutremurele, poti afla ca la 40-50-100 de ani are loc un cutremur cu magnitudinea de minim 7 grade pe scara richter. Poti afli zonele in care se intampla cel mai des cutremure, adica punctul lor de pornire sau cum se propaga unda de soc etc. Momentan nu se pot prezice cutremure, dar oamenii de asta fac studii, ca in viitor sa le previna si eventual sa le poata opri prin diferite metode prin care sa elimine tensiunea din scoarta. Nu-s seismolog, dar cred ca inteleg ce fac oamenii aia acolo si care e scopul lor.

      Thumb up 0

    • #8

      Vorbiti prostii. Viceprimarul ala inteligent pe care l-ati ales, Badulescu ceva, vroia sa cumpere aparatul de predictionat cutremure cu 4 ore inainte – APC4I, dar usr-ul s-a opus. Voi astia de dreapta cu #rezist numai sa va opuneti stiti si-i faceti jocul lui bill gates cu planul lui de injumatatire a populatiei prin cutremure

      Thumb up 2

    • #9

      Pana si japonezii care in prezent pot alerta cu cateva zeci de secunde populatia inainte ca unde de soc sa ajunga in marile orase, inca se zbat sa gaseasca un respuns algoritmic, tehnologic la intrebarea, cand si unde se va produce urmatorul cutremur major?
      Numai ca japonezii or plantat senzori deasupra faliilor cunoscute si inca mai descopera allete noi formate pentru ca sistemul de alerta sa functioneze. Si japonezul stie ca din moment ce nu putem radiografia, filma la 150km sub scoarta terestra, raspunsul la intrebarea cand si unde ramane unul imposibil.

      Thumb up 1

  2. #10

    la noi nu se anunță cu câteva zile înainte nici paradele care blochează străzile și restricțiile de circulație de pe străzile alea, vrem și alarme? tre să căutăm noi pe gugăl zeci de articole care apar fix cu juma de oră înainte de eveniment, la vreme am surse direct de pe site-ul ecmfblalba care mă anunță din timp ce se întâmplă, noroc cu feisbuc

    Thumb up 0

  3. Ca și pe la noi, preucupați mai mult cu filmatul…

    Thumb up 0

  4. #12

    Nu exista stiinta inutila poate ca nu s-au facut progrese sau nu exista specialisti dar cu timpul se vor regla si aceste lucruri.
    Cred ca o mare parte din oamenii care lucreaza la Institutul de fizica a Pamantului si la Administratia Nationala de Meteorologie sunt profesionisti pe domeniul lor doar ca la orice activitate din Romania probabil sunt niste sefi numiti politic, probabil s-au mai sifonat bani de echipamente si tot asa.Si ca sa fim corecti pana la capat doar nu te astepti ca noi romanii sa dam ora exacta in aceste domenii.Nu pot japonezii si americanii sa faca ceva cat de cat coerent in acest domeniu si tu te astepti sa inventam noi apa calda.

    Thumb up 0

  5. #13

    La meteorologie astia mai nou folosesc AI ca sa prezica vremea si cel putin aici pa londra o prezic bine. Problema cu romania este ca nefiind langa vreun ocean nu prea au cu ce lucra, zic eu.
    Eu cand stateam la tara ma uitam frecvent pe situl ala unde iti arata codurile si daca vedeam portocaliu insemna ca o sa fie ceva interesant, daca era portocaliu si rosu atunci chiar urma ceva fain.

    Thumb up 0

    • #14

      La noi pe AI il cheama Busu. L-am vazut intr-o dimineata cum explica el vremea, adica citea temperaturile de pe ecran. In Oltenia scria 33, la care Busu genial baga de la el un “posibil 34” sa ne arate ca nu-i doar o balerina la protv. Credeam ca ma inec cu icrele negre cand l-am auzit.

      Thumb up 0

    • Amice, “pa londra” pot si eu sa prezic vremea fara sa am inteligenta artificiala si nici macar de aia naturala. Va ploua. Poate nu azi dar pana maine sigur trage macar o rapaiala.

      Thumb up 3

  6. #16

    Nu seismologia si meteo sunt pb. Pb e ca suntem total descoperiti in fata vreunui pericol adevarat. Furtuna a fost o chestie mica. Sa vedem ce o sa se intample sa zicem daca o sa cada mii de blocuri in Bucuresti(sau in Timisoara ca si aici e zona seismica). Voi va dati seama cati oameni cu zile o sa moara de deshidratare prinsi sub daramaturi pt ca nu avem organizare, resurse si logistica sa-i dezgropam ?

    Thumb up 0

  7. #17

    Eu ma uitam, ca hipnotizata, la primul video. Si vedeam cum s-a distrus tot in doar un minut si jumatate.
    Si incercam sa imi imaginez ce era in sufletul celor din masini, cand a venit tot puhoiul ala peste ei, practic in… cateva secunde.
    Ma intreb daca au supravietuit…
    Oricum, e o imagine de groaza si ne arata, inca o data, cat de mici suntem in fata naturii. Cred ca as lesina, la propriu, de frica. Sa vad cum vine valul ala de noroi si ma ia pe sus…

    Da, am ajuns sa fiu exasperata de tot ce inseamna meteo. Ma uitam pe telefon, aplicatia zicea ca ieri si alaltaieri, ar fi trebuit sa ploua. A plouat din parti.
    Acum imi arata, cica, intr-o ora o sa fie furtuna. Si diseara la 7. Si seara la 10, ploaie. Sa vedem.
    Pacat, pana acum cateva luni, functiona perfect AccuWeather. Imi zicea ca la ora X ploua… pe la ora respectiva incepea ploaia.
    Nu am pretentia sa fie 100% perfect, dar nici sa zici ca maine e soare si de fapt ploua. Sau e furtuna si de fapt e doar innorat.
    Dar, ca sa le iau putin apararea: S-a mai intamplat ca ei sa prezica o furtuna. Si sa fie furtuna, dar doar in anumite zone din Bucuresti. Gen, suna bunica-mea (care sta in alt cartier in Bucuresti), sa imi zica de furtuna care tocmai a fost si sa ma intrebe daca am stat la adapost. Si eu eram, gen: “Ce furtuna, bre? Ca aici n-a fost nimic!”.

    Seismologia mi se pare, intr-adevar, inutila. Cel putin in Romania. Pai daca ei, japonezii, nu au reusit sa prevada cutremurul ala din 2011, cu toata tehnologia si cercetarea lor. La noi, ce naiba sa prevada astia? Si sa mai si anunte. Si buba mare + diferenta enorma intre noi si Japonezi, e ca Japonezii au pus osul la munca, s-au miscat si si-au revenit, au invatat din greseli si acum incearca sa previna, au norme riguroase despre tot ce inseamna constructii, samd.
    Pai cand or sa vina la noi un cutremur de 7 grade si or sa faca una cu pamantul, toate rezidentialele, sa vezi atunci cum or sa se bata toti de la conducere pentru premiul I la incompetenta. Parca si vad: “Nu e vina noastra, e vina lui X ca a dat a aprobari si firma lui Y ca a construit asa si vina lui Z ca a cumparat. Descurcati-va!”.

    Thumb up 0

  8. La seismologie nu ma bag, insa despre atentionarile meteo as avea ceva de comentat. Anume ca, de fiecare cand se da vreun cod, acesta este explicat in text. Gen cod galben, fenomene asociate ploi in averse, cantitati de apa de x litri pe metrul patrat, descarcari electrice. Acuma, daca Guguţă nu stie cum sa procedeze cand e anuntat ca va ploua abundent, e alta discutie…

    Thumb up 0

  9. Codurile sunt explicate pe site-ul ANM-ului: http://www.meteoromania.ro: https://imgur.com/a/aSWe1
    Trebuiesc doar citite….

    Thumb up 1

    • aaa inca ceva. Sunt aliniate cu cele din EU: http://meteoalarm.eu/

      Thumb up 1

    • nu-i asa? e pe site. practic, dintr-odata ai asigurat accesul a 20 de milioane de oameni la ele. TOTI. nu doar a hipsterilor de bucuresti carora POATE le-ar trece prin cap sa intre pe situl respectiv si sa caute ce inseamna. este?

    • #23

      Toata lumea are astazi internet.. Daca X foloseste internetul doar pentru facebook, pornhub si youtube, e problema lui.

      Ieri ma intreba o fata, pe strada, unde e statia tramvaiului X. Era cu telefonul in mana si cu castile in urechi. Si am intrebat-o: “Te-ai uitat pe net?”. A inceput sa rada: “aahh, daaa!! vaii!! nu m-am gandit!!! hahahaha! mersiii”.

      E o chestie de prioritati.Cand ai acces la informatie si nu te folosesti de treaba asta, deja nu mai e treaba celorlalti.
      Chiar tu, Cetin, ai pe site sectiunea: Ce mai cauta poporul pe google.
      Majoritatea cautarilor contin: sex cu pustoaice de 14 ani/ pasarici umede/ fantezii cu sora/ sex cu animale.
      In clipa asta citesc:
      -idei de facut tablouri
      -cati bani poti cere la stat daca esti achitat
      -consum net video youtube
      -pasarica cu par
      -cum poti fi furat in zona de control aeroport otp
      -mesteri pt pus lambriu de lemn
      -strampi pentru munte
      -pe bloguri

      Deci, poporul se informeaza. Dar cu ce ii intereseaza…

      Thumb up 1

    • serios, toata lumea are azi internet? ba baieti, mai iesiti si voi din bula asta a voastra, macar pana la ploiesti sau ceva

    • Ar trebui afisate in crasma de la sat in primul rand.
      Eu am o curiozitate: ca pieton de unde stii ca verde inseamna treci si rosu inseamna stai ca nici alea nu sunt explicate pe nicaieri.

      Thumb up 0

    • ba sunt, inclusiv la scoala, in clasele primare.

    • #27

      Pana la Ploiesti este, boss. Garantez eu.

      Thumb up 0

  10. #28

    aia de peste garla au mutat 7 milioane de oameni folosind sistemele astea de cacat de care ziceai, pt ai salva de la vantuletul de 200 km/h.
    tehnologia de cacat de la institutul de seismologie putea sa fie utila in genul aplicatiei lui guran si lumea castiga 20 secunde in care sa apuce sa faca ceva, orice, ca sa scape. dar niste cretinei au rezolvat si aia.
    tehnologia exista si poate sa fie foarte utila, problema este cum se foloseste. faptul ca administratia publica se pisa cu jet pe populatie arata cat de mult sunt interesati muistii aia de siguranta si sanatatea votantilor.
    singura chestie pe care poti sa o faci e sa iti rezolvi singur tot ceea ce tine de tine. gen sa ai tot timpul o tigara la tine sa apuci sa tragi un ultim fum.

    Thumb up 0

  11. Cel din filmuletul al doilea ar trebui sa isi ia si el o camera video ca lumea, cu stabilizator optic, cu tot ce trebuie, ai vazut ce tremurata i-a iesit filmarea?

    Thumb up 2

    • #30

      e genial ala din filmulteul cu inundatia cum se deplaseaza el cu utilajul ca melcul si ii blocheaza pe amaratii aia doi cu masinile. fiecare pentru el. cam asa reactioneaza lumea in caz de nasoale.

      Thumb up 0

    • Da, e amuzant si cum se ingesuie toti spre stanga cadrului (probabil era un pod, ceva) exact unde sunt cele mai mari sanse sa fii prins de ape. Stiti cum e vorba aia, cand ti-e dat sa mori…

      Thumb up 0

  12. Eu mă uit pe http://en.blitzortung.org/live_lightning_maps.php?map=15
    Dacă văd ca trăznetele se apropie, sun nevasta să ia hainele de la uscat.

    Thumb up 0

    • #33

      Ai vazut ce-i in Vaslui acum? Doamne-ajuta, poate scapam :))

      Thumb up 0

  13. #34

    Șerif, faci o eroare și un pic

    eroarea = audiența însumată a tv-ului băștinaș e ( nu chiar ) fix pix însă pe meteo, și dacă îi aduni nu sari de 5-6 milioane/ zi.
    Părerea mea e că undeva la 55-60% din populația adultă nu consumă niciun fel de știri print/ tv/ radio/ net, iar minim jumătate din ei o fac în formă continuată. În esență, ne reîntoarcem la Miorița. Analfabetismul funcțional determină informarea cel mult la mâna a doua sau a treia. Mi-a spus X ca i-a spus Y ca a auzit/ vazut/ citit chestia Z.

    picul = o parte din cei cu audiența mică ( televiziunile de știri ) au la meteo oameni chiar de la INMH. Adică e foarte probabil ca prognoza de la tv neadeverită să fi fost dată din proncter de careva cu adeverință de salariu de la INMH.

    În concluzie, folosim radar meteo romania, search google & bookmark și tragem concluzia de etapă

    Inundația ne surprinde nepregătiți de cutremur.

    Thumb up 1

  14. problema e ca la noi inca se calculeaza de mana :)

    Thumb up 0

  15. Ramură a geofizicii, un domeniu de studiu interdisciplinar, aflat la limita dintre fizică şi geologie, seismologia este o ştiinţă de o deosebită importanţă. Studiind seismologia, oamenii de ştiinţă ar putea descoperi metode de predicţie a cutremurelor mai eficiente, care să împiedice producerea unor pagube atât de însemnate.

    Pe lângă predicţia seimelor, seismologia are şi un rol important în dezvoltarea altor ştiinţe precum tectonica, mineralogia, petrologia şi poate oferi date importante despre structura generală a Terrei. Studiind viteza de propagare a undelor prin diverse straturi de rocă, putem afla date privitoare la duritatea acestor roci şi a mineralelor componente. De asemenea, contribuţiile din seismologie au ajutat la formarea unei imagini mai ample asupra structurii planetei noastre. Studiind viteza de propagare a undelor prin diverse strate ale planetei, oamenii de ştiinţă au putut afla date importante despre componenţa petrografică, mineralogică şi chimică a acestor strate.

    *wow…o stiinta care nu avanseaza cum vrem noi. Inutila. Bre cetine, aici o dadusi religios, sa moare pic si poc

    Thumb up 0

    • pffff deep as alina gorghiu’s pussy

    • iti dai seama ca am luat de la ceva gen scriitura in limbaj de lemn. Dar, faptul ca inca nu au ajuns sa fie perfecte nu inseamna ca sunt inutile. Cam asa faci un cacat sa mearga: prin lucru.

      Thumb up 0

  16. #39

    Simpatica mexicanca din film. Cred ca a spus pe fast forward toate rugaciunile pe care le stia.

    Thumb up 0

  17. #40

    Asta l-ai scris cam de plictis. Meteorologia si seismologia intr-adevar nu fac predictii grozave, dar s-a avansat mult de cand se uita baba Leana de la Copaceni si spunea ‘maica, soarele la apus e tare rosu, maine avem ploaie’. Acum se poate prezice decent starea vremii pe 1-2 zile. Exista ecuatii matematice complexe care iau in considerare parametri fizici bine determinati, masurabili, cu influenta certa, deci nici pe departe alchimie/astrologie. Ca exista si fenomene locale, aproape nimic nu e omogen in lumea asta, normal intr-un oras mare sa ploua intr-o parte si soare in alta.
    Plus daca stii viteza vantului/minime si maxime de temperatura/intensitatea cutremurelor poti face proiectare mai buna in viitor. Bine… vantul la Timisoara a avut ‘ceva’ peste 90km/h dar sa nu speriem urbea (90-100 probabil a avut la cealalta furtuna care a rasturnat masini.

    Thumb up 1

    • #41

      (continuare)

      In privinta sistemelor de avertizare, cu cat mai low tech si mai putin dependente de electronice, cu atat mai bine. Deci SIRENE >> SMS/GSM >> 3G >> wireless si alte balarii internet-based. Totusi nu am auzit nici o sirena la furtuna asta. Desi a existat posibilitatea sa fie detectata in mod nemijlocit (radar Doppler) cu 15-20 de minute inainte de a ajunge in oras. O fi fost meteorologul de servici la o cafea…

      Am mai observat o chestie cu ocazia furtunii care a zburat si cateva sute de semafoare, iar restul au ramas fara electricitate/pe galben intermitent. Oamenii devin idioti in intersectii cand nu mai sunt semafoare (si destul de putini binevoitori care sa mai lase si pe cei fara prioritate). Pe bune, partea aia cu semnele si indicatoarele e si ea acolo in codul rutier.

      Thumb up 0

  18. #42

    Mă bag și eu în seamă: mi-am instalat aplicația DSU cu ceva timp in urma și până acum vad că își face treaba cu brio, cel puțin pe alertele meteo. Că nu a zis nimic de furtuna din Timișoara…nu comentez, poate nu bifasem eu la alerte și zona respectiva

    Thumb up 0

  19. #43

    Interesant e ca in declaratia de la inmh de dupa, spun ei acolo ca exista sistem de atentionare pe telefon. Doar ca, e pe bani si made by SIveco. Chestiile de genul asta, platite din bani publici, nu ar trebui sa fie acesibile tuturor?

    Thumb up 0

  20. #44

    Ăia din primul film zici că joacă într-o tragi-comedie foarte proastă. Vine apocalipsa peste tine, mai ai câteva secunde să scapi, iar TOT drumul este blocat de un tractor care se deplasează cu 10 metri pe oră :))

    Thumb up 0

  21. sunt cu Cetin aici
    este inadmisibil ca in secolul XXI sa nu putem controla vremea

    Thumb up 1

  22. Si ingineria mediului este inutila? Ca mor vreo 15000 de oameni anual in Bucuresti din cauza asta, dar in rapoarte stam foarte bine, asta desi nici putinele statii pe care le avem nu functioneaza.

    Nu mai vorbiti de lucruri de care nu aveti habar, inutile sunt institutiile statului pline de incompetenti angajati pe pile.

    Thumb up 0