În alți ani, așteptam ceremonia oscarurilor ca pe pâinea caldă, stăteam și o urmăream live, deși mă enerva traducerea bestialică a celor care mormăiau peste actorii de pe scenă. Mă atrăgea glamul, scena, posibilitatea de a-i vedea pe actori și altfel decât în rolurile care i-au consacrat, mă hlizeam la interviurile de pe covorul roșu, tot tacâmul.

Anul ăsta am uitat de oscaruri. Serios am uitat. Am văzut nominalizările, mai demult și mi le-am scos din cap. Pentru că e prea mult PC și nu am chef. Black Panther nu e film de oscar nici dacă stai în cap să îl privești, să fim serioși. Dacă e așa, mai degrabă e Aquaman de oscar, dar nu s-au gândit să aducă în distribuție, în rolul lui Ronon Dax un negru asiatic, din părinți evrei, transgender, non binar, declarat legumă non umană.

Din păcate, nu am văzut Green Book, dar, din ce am citit despre această „emoționantă poveste de prietenie dintre un negru și un gangster” simt cum mustește de aceeași dreptate socială și nici nu cred că o să îl văd.

În rest, mă bucur că a câștigat Rami Malek, cu interpretarea senzațională a lui Freddie Mercury și cam atât. A, și am rămas paf când am realizat că Bradley Cooper are o voce incredibilă și chiar el cântă cu Lady Gaga.