1. Dragostea care înnobilează

Dragostea este supraevaluată. Cioflăită precum o picătură de Cheval Blanc pe limba
unui cioflingar dorobanțier. Respect mai mult foamea, setea, nevoia de oxigen, toate
nevoile fiziologice. Dar astea nu dau bine in beletristică. Dragostea nu are
legatură cu inima. Este strict „produsul” creierului. Descărcări electrice ale
sinapselor, un fenomen banal redus la naturala activitate micromoleculară. Mulți ar
spune ca dragostea ne înnobilează. Încercăm să facem cât mai corect fiecare pas. Nu
pentru noi, ci pentru persoana iubită. O simțim permanent respirând si pulsând in
tandem cu plămânii și inima noastră. Este omniprezentă. Ne veghează , ne ocrotește,
ne respectă, iar noi suntem capabili de orice pentru cinstirea himerei omniprezente.
Suntem drogați, nu ne mai aparținem. Acceptăm drogul: împacați , satisfacuți,
euforici ; și vrem mai mult. Suntem acum mai nobili ? Probabil. Dar suntem nobilii
din spatele gratiilor,
prizonieri ai propriei noastre voințe. O voință coruptă si mutilată de un proces
chimic: dragostea.

2. Dragostea care a fost

Cel mai greu este atunci când se termină drogul si ajungem la dezintoxicare. Doare.
Este durerea dezumanizantă, care ne face sa uităm cine suntem. Respirăm cu scârbă
aerul grețos, mâncăm fără sa ne fie foame si totul are gust de plastic. Adormim fără
să vrem , privind tavanul ore, zile, simțindu-l cum se sparge in cap la fiecare
gând. Suntem obligați sa ne ascundem propria conștiință atât de bine incât nici noi
să nu o mai găsim. Nu reușim și atunci murim. Înviem și ne reinventăm in carcasa
unui mort viu, bântuind străzile din inerție si simplu reflex. Ne prăbușim in
genunchi, privind podeaua rece, acoperită in beznă. Suntem Edmond Dantès, in
temnița de la Château d’If . Doar noi, liniștea, întunericul si zidul rece, gravat
cu unghiile smulse din carne. Undeva mai sus, o fantă in zid, făcută nu pentru a ne
lumina, ci pentru a număra lunile, anii. Nu privim spre lumină, privim spre podeaua
întunecată,
așteptând să răsară capul abatelui Faria. Îl așteptăm să ne alfabetizeze, să ne
explice cum să trăim.

3. Dragostea de 1 Martie

Tot ce simt pentru tine am pus
Într-o bomboana si un urs de pluș
Restaurant, șampanii și spume,
Iar tu te-ai gătit în hainele bune.
A ta frumusețe îmi este de-ajuns.
Ți-ai pus gene lungi și farduri și ruj.
În ochi ne privim, mai facem un pas
Când batem agale faleza
Acum ești a mea , pe tine ți-am tras
Chiloții Maicii Tereza.

De sfântul Dani Corban-Villon, poetul vagabond al mahalalelor și al ludicului feminin