Nu trenurile sunt de vina, ci materialul uman de ambele parti

Penultima oara cand am mers cu trenul, acum vreo 10-12 ani, când încă circulau intercityurile, m-am dus la baie și a explodat toaleta pe mine. Serios, am tras apa și, la 2 secunde distanță, a revărsat totul pe mine și pe pereți. Noroc că fusesem o lady și făcusem doar un pișulică. Știți ce a zis controlorul, în pauzele de râs? "păi și eu ce să vă fac? asta e, ghinion" Același lucru l-a zis și femeia de la biroul de reclamații, în timp ce scria reclamația la care nu am mai primit răsppuns niciodată.

După întâmplare, am refuzat să mai merg cu trenul vreodată. Am ales întotdeauna mașina personală și am sfătuit pe toată lumea să facă același lucru.

Anul trecut, când am mers la Surya, au vrut copiii să meargă și ei cu trenul, să vadă cum este. Dacă tot timpul au mers cu mașina, pentru ei chestiile astea sunt niște aventuri, erau cei mai fericiți când i-a plimbat bunică-sa cu tramvaiul.

Am rămas complet surprins că, după o decadă, vagoanele CFR sunt aceleași, la fel de hidoase, la fel de murdare, trase de aceleași locomotive care au făcut războiul rece. Nu a refulat din ou wc-ul pe mine, stați calmi, la locurile voastre.

Dar am avut timp să admir dimensiunea mizeriei umane, de ambele părți. Știți că, după ce trece de gările mari și întră în zona montană, nimeni nu mai plătește bilet, ci e la mica înțelegere? Sau că oamenii care circulă cu trenul în mod regulat sunt niște mizerii care nu au pic de respect față de trenuri, față de cei din jur și, în general, față de orice înseamnă civilizație.

Da, garniturile alea de tren au fost suspendate din cauză că nașii de tren nu își fac treaba. Dar nu vă faceți iluzii că, dacă toți ar fi plătit bilet, lucrurile ar fi stat altfel.

Oamenii distrug trenurile, nu invers. Rup canapele, zgârie pereții, mânjesc wcurile pe pereți cu căcat, se urcă cu picioarele pe banchete, pentru că de ce nu. Pe lângă faptul că CFR, fiind o companie de stat, este doar vacă de muls pentru partidul la putere, așa că se fură tot, nu există buget suficient de mare pentru a repara și întreține tot ce distrug cetățenii ce frecventează trenurile.

Nimic nu poate înlocui bunul simț, această efemeridă ce moare zilnic în sufletul românilor, după ce termină de protestat #rezist.

Și nu, nu o să mai merg niciodată cu trenul, în românia. Așa cum nu voi merge niciodată cu transportul în comun, indiferent de cantitatea de trafic din oraș. Decât să stau să le miros aromele concetățenilor mei, prefer să mai stau o oră în plus, pe banii mei. Și pe muzica mea.

43 comentarii

  1. #1

    Refluat era parca. Cand iese.

    Thumb up 0
  2. E cam nasol sa dai mereu vina pe guvern/parlament/stat, si populatia e in acelasi gand. Vede prostul la intrare in spital ca trebuie sa isi puna botosei, pelerina si masca? Prostul intra, ca pula mea, sta 5 minute si s-a sters bine pe talpi. Si apoi te intrebi cum au ajuns bacterii eradicate pe vremea dinozaurilor prin spitale. Vede prostul ca e rosu, mai bine o ia la fuga printre masini. Ce? Doar au frane... si tot asa.

    Thumb up 0
    • arata azi la stiri ce revoltati erau satenii ca unul de al lor fusese calcat de o masina in timp ce traversa noaptea, neregulamentar, fara sa se asigure. ca doar pe acolo se trece de cand lumea.

    • Merg destul de des pe jos, si la treceri cand vad cate o persoana grabita care vrea sa joace final destination printre masini, o trag de maneca si ii zic ca e rosu. De cele mai multe ori ma apostrofeaza, ca n-am alta treaba. Deobicei batranii si femeile intre 40-50 ani fac asta. Nu pot astepta 20 de sec, si apoi sa ajunga in statie, desi nu vine nici un tramvai. Imi vine sa ii dau cu capul de asfalt, eu, cand ii vad.

      Thumb up 0
    • nu mi-ar parea rau sa moara, ar fi chiar bine. nasol e ca saracii soferi trebuie sa treaca prin niste cacaturi masive, din cauza lor.

    • #6

      @Arhi Problema e ca imbecilii astia nu mor asa de usor la accidente. Ghici cine le plateste tratamentul/recuperarea?

      Thumb up 0
    • ei singuri. legea e clara, daca esti pieton si esti vinovat de accident, iti platesti spitalizarea

    • #8

      Alergatul dupa tramvai e sport local in capitala

      Thumb up 0
    • Sa vezi ce frumos e cand calci pe cineva ca ti-a iesit noaptea din camp, pe bicicleta, beat si fara sa se asigure si ai trecut cu masina peste el si l-ai omorat. Desi tu esti nevinovat, politia iti deschide dosar penal ca mnah, si primesti si un an cu suspendare si ramai si traumatizat. Si te mai dau si in judecata rudele sa obtina ceva de pe urma ta, si trebuie sa te tarasti prin tribunale. Nu e o experienta prea placuta. Si la noi, daca calci pe cineva si il omori si nu e vina ta, tot iti da cu suspendare ceva...

      Thumb up 0
    • #10

      Intâmplată săptămâna trecută...
      Pieton care statea liniștit pe bordură și care efectiv s-a aruncat pe trecere când mai aveam maxim 5m. Pus frână, evitat pietonul la milimetru. M-a lovit cel din spate si mi-a spart bara. Norocul pietonului că nu m-a împins peste el... Viteză aveam până in 20-30 km/h că tocmai incetinisem să nu îl iau pe un alt kamikaze pe capotă.
      Ora 17 deci nici un birou de constatari deschis..mai nou e cu programare...cel mai rapid constatarea va fi pe 13 februarie.

      Thumb up 0
    • #11

      E o poveste de care nu o sa ma satur sa o zic.

      Mergeam odata pe DN-ul lui dumnezeu (e85-u), afara noapte, cer noros, nu era pic de lumina. Si fix intre doua sate unde e intunericul mai gros era sa-l iau pe unu pe capota, eu mergand pe banda 2. S-au trezit 4 sa mearga pe jos intre 2 sate, si in loc sa mearga in sir indian ca un om normal, ei mergeau in paralel, ocupand toata banda 1.

      Da' baietii au zis ca nu e prosti si unu a pornit o lanterna ca sa semnalizeze ca e acolo. Doar ca lanterna o tinea ala care era cel din extrema dreapta si mergea prin boscheti.

      Tot eram eu de vina ca mergeam cu masina pe drumul national

      Thumb up 0
  3. #12

    Ultima data a fost putin mai aglomerat

    https://i.redd.it/2kynhohvcn401.jpg

    Thumb up 0
  4. #13

    Anul trecut, juniorul a vrut sa se plimbe cu trenul. Am ales o zi de vineri pt asta si am purces pe ruta Pitesti - Gara de Nord si retur. Sageata albastra sau cum dracu i-o zice la chestia aia cu 3 vagoane. La dus a fost cum a fost, dar la intoarcere, din Gara de Nord s-au urcat un grup de puberi, proaspat studenti pesemne. Ba, tot drumul pana la Pitesti mi-au cantat aia in cap si au oracait folk&so cu o zdranga de chitara ("Andrii Popa" deja era hitul serii)
    Nu am mai rezistat si m-am ridicat la ei (doi putzoi cu doua mierle) si ghiciti de cine am fost intampinat? De nashu! "Lasa-i dom'le, se distreaza si ei, merg saptamanal cu trenul asta".
    Toti stateau cu picioarele pe scaune, consumau alcool in tren, si sunt convins ca nu platisera bilet.
    In concluzie, CFR Calatori duca-se pe apa sâmbetei.

    Thumb up 0
    • Ba sa nu se duca, pentru ca noi astia mai verzi, care ne-am vandut masinile, nu avem cu ce circula...:(

      Thumb up 0
    • #15

      Cu marfarul :)

      Thumb up 0
    • #16

      TmBlog cu trenuri private. Pe toate rutele pe care am circulat biletul era max 2/3 din biletul la cfr (de obicei 1/2).

      Thumb up 0
    • Trenul = mijloc de ransport pentru folkistii care asculta manele pe ascuns :))

      Thumb up 0
  5. #18

    Am mers de câteva ori cu trenul în ultimii ani, călătorii d-alea lungi, 10-12 ore, la cușetă. Din gara trenurile plecau chiar curate. Toaleta la fel, cu apă să te speli pe mâini, sapun și hârtie igienică. Pe verificate în primul sfert de oră (am vezica mică si beau apă multă). În toaletă sunt anunțuri pe toți pereții că în toaletă nu se aruncă altceva decât "produse corporale" (dacă nu-s minim 4 anunțuri într-o chestie de max juma' de metru pătrat eu fac cinste cu o masă de mici la cocoșatu', c-ai zis că bere nu mai bei). În cca 2 ore de când e plecat trenul din gara principală toaleta e deja înfundată cu hârtie. Amărâtul de însoțitor de vagon a desfundat mereu toaleta de câte ori m-am dus să-i zic.

    Thumb up 0
  6. #19

    Cum sa stai in plus cand media CFR e de 40-45km/ora ? In perioada interbelica era de 75-80 km/ora ca sa ne dea de gandit(erau pe aburi multe).

    Thumb up 0
  7. #21

    Nu am mai mers cu trenul de prin 2000, nu pot spune cu precizie luna. Finii din Moldova mai vin cu trenul din cand in cand prin Romania, ca nu necesita condus 7-9 ore, ci dormit 14 ore. Am urcat cu ei sa le pun bagajul in tren, e imputit rau de tot, sefi pe vagon sunt tot niste rusnaci cu un accent oribil, geamurile sunt fixe la compartiment, nu se pot desface, din motive de siguranta sau confort termic, dracu stie, cred ca sunt aceleasi vagoane care traverseaza Siberia. Deci te imputi groaznic si nu poti aerisi, poti aerisi tot vagonul, ca pe culoar parca se desface unul din doua. In fine, pretul Bucuresti-Chisinau e undeva la 120 lei dus, deci cam 240 lei dus-intors. Doua persoane si ajungi la 480 lei round trip. Benzina pentru cei 1100km costa cam 380-400 lei. Nevasta vrea sa facem calatoria cu trenul, odata... cine stie cand, sa fie pitoresc.

    Thumb up 0
    • #22

      E mai scump trenul. E cam 200 dus daca nu gresesc.

      Si nu calatori iarna ca 3 zile nu o sa-ti scoti mirosul de carbune ieftin ars. E un miros inecacios care al dracu, se impregneaza si in piele, nu doar in haine.

      Thumb up 0
  8. E trist, nenica. Copiii mei n-au mers niciodata cu trenul in Romania, dar au mers in Italia, ca turisti. Relativ ieftin si comod, trenuri punctuale, caldura/aer conditionat. Cand au vazut in tren toaleta cu deschiderea usii glisante printr-o apasare de buton s-au mirat la fel ca mine acum 25 de ani cand nu puteam iesi dintr-o toaleta publica in Germania, pentru ca nu ma departasem suficient de WC si nu se trasese apa (era cu senzor de prezenta)

    Thumb up 0
  9. #24

    Spitale, cfr, scoli, sosele etc
    Valori si excelenta de jur imprejur.

    Thumb up 0
    • #25

      ... si multa credinta. O pasta de dinti la un an jumate (true), dar ne preocupa ce-si baga altii in anus si la ce filme se uita https://www.facebook.com/viceromania/videos/1885882918102654/

      Thumb up 0
    • scrie pe un banner "hey soros leave them kid alone" :))

      Thumb up 0
    • #27

      "Bovinel: Un film cu un asftel de subiect este inadmisibil sa fie proiectat intr-un centru al spiritualitatii traditionale romanesti (muzeul taranului roman)
      Reporter: Credeti ca in Romania nu sunt tarani homosexuali?
      Bovinel: Vedeti vreun taran aici?" :))))

      Thumb up 0
  10. #28

    Cam da ! Intr-un tren regional ce tocmai pornise din Salzburg o femeie imbracata civil isi pune legitimatia de controlor de bilete la gat si incepe sa controleze. Asta pe la orele 22.00 cand poti fii aproape sigur ca nu mai sunt controlori in trafic, pe ruta aia regionala se intampla cel mult de 2 - 3 ori pe an. Rezultatul ? Toti din tren aveau bilet sau legitimatie. 100% ! Intotdeauna mi-am cumparat bilet, dar in seara aia chiar m-am felicitat pentru, cum ar fi fost sa fiu singurul fara, sa se uite toti la mine gen "Ia uita-ti-va si la Rumänisch asta, cum se crede el mai smecher ! "

    Thumb up 0
    • #29

      Am asistat la o faza din asta cind parca controlorului ii venea sa intre in pamint de rusine ca eu si sotia aveam bilete (am preferat sa-l intreb in engleza, decit s-o fac intr-o germana stilcita, abia inteligibila, daca sint valabile), iar vecina de scaun, o austriaca cu o adolescenta nu aveau, intr-un tramvai in Viena, la o ora matinala...

      Thumb up 0
  11. Eu vreau să vă zic numai de prețuri.
    Fără mare osteneală mergi cu tren de mare viteză Bruxelles - Paris cu 10 pînă la 20 de euro în două ore dar ăsta e chiar scump, iată Lille - Marsilia, 1000 km în 5 ore cu 10 euro. Copii sub 12 ani preț fix 5 euro indiferent de traseu.
    Pentru cine-i curios să vadă aceste trenuri lowcost, poate în vederea unui concediu în Hexagon, iată un filmuleț...
    https://www.youtube.com/watch?v=gjOALrJrpO8

    Thumb up 0
    • #31

      da, dar, de exemplu, in germania, 70 km cu trenul egal bilet de 10 euro. badumtss...

    • Amsterdam - Haga, ~60km, 11.7 Euro.
      badumtss #2

      Thumb up 0
    • #33

      Florenta-Roma, 36 euro cu TGV-ul ala broscaresc, cum i-o mai spune...

      Thumb up 0
  12. #34

    Pe vreme lui ceasca CFR-ul era considerat "a doua armata a tarii". Imi amintesc controlorii si impegatii imbracti la patru ace cu uniforme noi bleu marin, vagoanele curate iar locomotivele luceau ! Acum sunt toti jerpeliti, vagoane mizere si locomotive ruginite cu vopseaua scorojita. Nu stiu ce sa zic, dar cred ca daca as fi fost mecanic as fi luat niste vopsea sa dau, macar fatza locomotivei sa arate bine..

    Thumb up 0
  13. #35

    Am circulat si inca mai circul frecvent cu trenul; depinde mult si de rute, eu folosit in principal:
    Iasi-Timisoara: isi merita renumele (din cauza "oamenilor"), vagoane ce aratau decent in cateva luni erau praf; are si un mers groaznic (infrastuctura +conditii de relief)
    Bucuresti-Suceava e okish, vagoane cu prize functionale, din pacate infrastructura din cate imi amintesc e o problema in a-i scoate timpi mai buni (cateva portiuni era viteza comercala 160 Buc-Ploiesti, 120 Bacau-Suceava, altele 100 dar si multe 80-60 intre Ploiesti-Bacau sau limitari la 20-30)
    Bucuresti-Constanta am folosit cel expres si IR, prize functionale, ajuns la timp sau mai repede, viteza 140-160 constant.

    Preturile mi se par cam mari in comparatie cu autocarele.
    Fauna e dupa noroc...

    De obicei aleg trenul pt ca am mai multe optiuni orare, e mai sigur iar ca sa traversez tara fara o amenda e o loterie. Pe de alta parte decat sa conduc si sa fiu obosit mai bine in timpul acela ma uit la un film, citesc ziare sau o carte, etc.

    Thumb up 0
    • #36

      160 zici? La 160 cred ca se lungesc obiectele ca in Star Trek

      Thumb up 0
  14. Suceava-Bucuresti. Te urci in vagon, curat, maturat, chiar parfumat, buda curata (stiu din start pentru ca acolo fumez ). Liniste, frumos, lumea doarme (tren de noapte). Dintr-odata, racnete, hahaiala...am ajuns la Buzau. S-a terminat tihna. In 10 minute buda e jegoasa, holul plin de hartii si de fum, linistea e doar o amintire. Se vorbeste tare, se mananca, se urla. Pana in Bucuresti, cam asta-i treaba. Eu n-am sa inteleg niciodata cum unii abia asteapta sa urce in tren ca sa se cace si apoi sa deschida salamul, conserva de peste, etc.
    Bucuresti-Suceava. Te urci in vagon, proaspat maturat si atat, se vand chestii, reviste de acum un an, se racneste. Buda e maturata. Si atat.

    Thumb up 0
    • #38

      Tu cum te-ai simti sa fii din Buzau?

      Thumb up 0
    • #39

      Am fost si eu la Buzau. E printre putinele orase din Romania unde cei veniti de la tara nu incearca nici macar sa mimeze ca-s oraseni

      Thumb up 0
    • M-as simti prost sa fiu din Buzau, mai ales daca n-as face parte din categoria celor care imput trenurile. Sau a celor care n-au inteles din ce am zis ca de la Buzau incolo se intampla chestii, nu ca orasul respectiv ar fi sursa si chintesenta raului. M-as simti la fel cum ma simt cand vine cate unul si zice ca moldovenii sunt asa si pe dincolo, iar eu stiu ca nu toti, pentru ca eu nu. Dar asta e, unele realitati trebuie acceptate.

      Thumb up 0
    • #41

      Ooooo, ce nostalgie. Personalul Ct-Buzau, schimbam in Faurei ptr Galati. Nu iesea mirosul de ceapa si usturoi nici daca dadeau cu hipoclorit in triaj, peretii erau plini de must uscat si podeaua lipicioasa, vesnic. Coridoarele pline de desagi si bidoane, goale la dus, pline la intors.

      Thumb up 0
  15. Doar cu Zyklon B poti sa civilizezi romanul.

    Thumb up 0
  16. Deaia nu e nimic de făcut si nimic nu se va schimba vreodata. Tara de cacat cu oameni si politicieni de cacat. E adevarul trist si multi "patrioti" o sa urle tradare, dar din pacate e purul adevar. Eu zic ca Romania e fara scapare, fara nici o sansa. Masa critica de oameni normali sint plecati demult peste mari si tari iar cei ramasi sint prea putin sa mai poata schimba ceva. Romania e o tara bananiera si cam asta e...

    Thumb up 0