Mai țineți minte articolele pe care le scriam, mai demult, despre religie, când încă credeam că românii, ca tot unitar, nu pot fi proști și încercam să le deschid mintea și spre alte teorii, în afară de cea a sfintei magii? La fiecare din ele, absolut la fiecare, apărea câte un băiat cu creier amorf și neted, care explica senin că, cu siguranță, de fapt cred și eu în dumnezeu, în special cel ortodox, cel adevărat și doar îl reprim în suflet dar sigur, la un moment dat, voi realiza greșeala făcută.

Așa, dar fix așa este când scriu orice, absolut orice despre țara unde am plecat. Automat apare și omul care îmi explică doct că, cu siguranță, de fapt îmi e dor și regret că am plecat, dar țin suferința aia în mine și nu vreau să o dau pe față. Și același om se ultragiază masiv când îi spun că eu SUNT SĂTUL de românia și români. Și că dimpotrivă, am coșmaruri că ajung să mă întorc înapoi în zeama aia de sud est de europă.

Desigur, ultragiindu-se, se situează automat în categoria respectivă. Pentru că românia pe care o detest eu e formată din oamenii ei de căcat. Din majoritarii ei votanți pesediști, din asistații social, din gunoaiele care poluează internetul, din politicienii emanați din rândul lor, din toate mizeriile respirânde care formează ceea ce numiți voi, cu mândrie, românia. Da, desigur, există o minoritate de oameni minunați, care mor, generație de generație, sperând că ceva se a schimba în cloaca în care au ales să rămână. Dar ei nu sunt decât atât, o minoritate.

O altă chestie interesantă este că, indiferent de ce aș scrie despre țara unde trăiesc, automat sunt înjurat de patrioții români, pentru că mă laud și arunc cu căcat în țara de unde am plecat și de unde am mâncat până acum. Uitând că eu scriu despre asta de foarte mulți ani și că întotdeauna am un ton agresiv la tot ce se întâmplă acolo. Și era ok pentru ei, pentru că na, nu exista termenul de comparație. Dar acum, pfai, cum poți să zici că ăia sunt mai buni și mai civilizați decât noi??

Știu că, în mintea voastră, chiar credeți ce spuneți. Pentru că, fiind de un anumit nivel, aveți doar un anumit nivel de prieteni și cunoștințe. Oamenii pe care îi știți voi sunt căpșunari, șoferi, muncitori necalificați, cei ce asigură talpa țării unde au emigrat, oameni care sunt acolo doar ca să strângă bani și să se întoarcă acasă, unde să își construiască viloaca cu 5 etaje mult visată, cu grajd la parter, cu care să se laude la tot satul.

Doar că eu și oamenii cu care sunt și cu care umblu suntem de altă factură. Noi nu am plecat din țară pentru că muream de foame, ci pentru că aveam prea mulți neuroni care mureau degeaba în locul acela și pentru că ne-am săturat să nu avem ce viitor să oferim copiilor noștri, decât cel al umilinței în școli, spitale și administrații. Noi am plecat pentru că muream psihic, nu de foame, pentru că doream să putem trăi demni și respectați între alți oameni ca noi.

De asta, în principiu, nu ne înțelegeți. Pentru că suntem pe paliere diferite ale vieții și ne dorim lucruri complet diferite de la viață. E foarte posibil ca voi să fiți și să rămâneți mai fericiți decât noi. Pentru că fiecare om are alte idei și alte obiective. Și biserica vă laudă obiectivele, spunând Fericiți cei săraci (insert autocomplete)

Între timp, sper că am lămurit cât de mult mi-e dor de voi, cei ce populează acest miraculos loc cu tuneluri, care a format lumea și a educat-o după chipul și asemănarea sa.

După care a venit apocalipsa.