După 7 ani de la momentul când am cumpărat prima carte din seria Dark Tower, azi, 24.09.2018, am reușit cu ajutorul FSM, să termin de citit carțile. Nu citesc așa încet, să știți, dar, în perioada asta, am reușit să pierd cărțile format paper de 2 ori, ultima oară făcându-mi promisiunea fermă că nu o să mai citesc niciodată nemernicele astea de cărți.

Revenind la carte. Romanul e masiv și, de-a lungul volumelor sale se vede evoluția lui KIng, din punctul de vedere al scriiturii. Carte devine din ce în ce mai vizuală, mai imaginativă, te obligă să vezi mental ceea ce citești. FOarte frumos, ca tehnică lirică, superb.

Dar smm de nu mi-a venit să arunc telefonul cu tot cu ebook. A mai văzut cineva de aici Dallas? Cu momentul ăla când moare Bobby și ne-am uitat la un catraliard de episoade ca, la final, să se trezească Bobby din vis și să fie totul aaaa, a fost o glumă, doar am visat (în paranteză fie spus, de aia nu mă mai uit la Archer, care acum e în vis.)

Așa e și Turnul întunecat. După ce stai după Roland și admiri toate alea, la final îți este servită parabola cu Roland care ajunge la turn doar ca să constate că turnul este soarta și purgatoriul său și că, de fapt, a ajuns acolo de o infinitate de ori și va mai ajunge tot de o infinitate de ori, luând toată aventura de la capăt, până când va reuși să învețe lecția divinăde a fi mai bun.

Bine, nu a fost singura dezamăgire. Regele Purpuriu, această plagă a lumilor care ne-a bântuit cu ochi roșu timp de 7 volume, e doar un bătrân nebun care aruncă cu rachețele, după care e șters din existență cu o radieră. Mordred ăla s-a născut, practic, ca să omoare un cățeluș. Din teroarea primordială pe care ne-o vestea venirea sa, a ajuns un tip bolnav de dezinterie care omoară un cățel vorbitor, după care moare și el. Lui Mordred îi e fomică mică.

Deci fuck.