Uau, pensionarii vor protesta!

Sau poate vor intra in grevă chiar!
Nu vreau să fiu înțeles greșit, nu am nimic cu oamenii în vârstă ieșiți la pensie, care au cotizat toată viața o sumă totală uriașă, care acum valorează fix cât o ceapă degerată, reprezentată de o pensie de mizerie. Am ceva cu tembelii care și-au cerut ieșirea la pensie la 50 de ani, că se putea. În fine, nu asta era ideea, ci alta, puțin mai haioasă.

Pensionarii au amenințat cu proteste de stradă dacă nu le mărește punctul de pensie.
Pardon, mă scuzați, cum?
Ce fel de proteste de stradă? O să fie ziua protezelor de șold? Își vor închide peacemakerele în semn de protest? Vor arunca cu proteze nespălate în guvern? Vor da cu cârjele în cei doi jandarmi trimiși să păzească cele 6 milioane de pensionari?

Mi-e milă de ei, pentru că ei chiar nu înțeleg că nu reprezintă nimic din punctul de vedere al unui protest social. Nu pot opri nici un serviciu vital, nu pot închide fabrici, nu sunt decât un mare nimic.

O masă de manevră pentru vot. Acum primesc răsplata votului….

26 comentarii

  1. ei, folositi de niste lideri priceputi, pot inocula ideea celor de la putere: data viitoare votam cu Crin.
    Iar liderii se gandesc asa: cum sa fac, cum sa fac, sa iau un ban gramada??? Cine da mai mult: Patriciu sau Boculete?

    Thumb up 0

    • #2

      camionagiu, pana la urmatoarele alegeri, jumatate din ei vor fi morti

      Thumb up 0

  2. isi vor intrerupe activitatea statului degeaba inlocuind-o cu cea a statului de pomana

    Thumb up 0

  3. Mi-e milă de ei și în general de toți oamenii din țara asta pentru că nu înțeleg că singurul moment în care pot șantaja asupritorii e în preajma alegerilor…

    Thumb up 0

  4. #5

    Arhi, as zice ca e o problema de imagine, care chiar o sa-i usture pe unii. Inchipuieste-ti numai ce jalnica si elocventa este imaginea unor batrani abia tarandu-se, unii in carje, altii… Dumnezeu mai stie cum, care cer un ban in plus pentru hrana si medicamente.
    Impactul poate fi extrem de puternic, chiar daca, asa cum ai subliniat si tu, ei nu pot destabiliza ori intrerupe nimic.

    Thumb up 0

    • #6

      Ingrid, ei sunt inca 3 ani la putere si li se rupe pula momentan de imagine.

      Thumb up 0

  5. #7

    Corect, dar daca treaba asta e bine exploatata mediatic si ajunge in presa internationala… se pot schimba lucrurile, ma gandesc.

    Thumb up 0

    • #8

      ingrid, ei s-au dus la intalnirea cu baietii de la FMI avand la mana ceasuri de 40 000 de euro. crezi ca li se rupe de imaginea din presa internationala?

      Thumb up 0

  6. #9

    Pe-asta n-o mai stiam :o
    Mda, e clar :(

    Thumb up 0

  7. #10

    “Acum primesc răsplata votului….”

    Te referi la faptul ca nu au nici o sansa sa se intalneasca pe strada cu minerii, sau ..? :/ Arhi, doar au votat raul cel mai mic (sau cum era aberatia asta)..

    Deja ii vad pe batranei in strada in fata unei scene (montata evident, de Udrea — ca nah, acu’ e ministra santierelor). Scena pe care sta la microfon tat-su lu’ Boc explicand batraneilor cum ii intelege si le promite ca fii-su ii rezolva pana in 2015 (da’ sa nu uite nimeni ca in 2012 sa realeaga PD-L).

    Poate apare si prea iubitul nostru presedinte sa abereze din nou despre cum a marit el pensia in mandatul precedent…

    Pe un ton mai serios, nu poate sa nu-ti fie mila de majoritatea batranilor.

    Thumb up 0

  8. #11

    Prosti … da multi .

    Thumb up 0

  9. Daca analfabetii si pensionarii n-ar fi votat din ’90 incoace, Romanika ar fi alta. Muma a fost data afara din faculta de comunisti. Ta-so de buna-mio o facut parnaie politica. Ghici cu cine-a votat pensionista? Cu ala care tocmai era trimis la studii la Moscova de catre Ana Pauker (Aristita de ma-sa Iliescului ii era bucatareasa la “Ana, Luca si cu Dej/Baga spaima in burgheji!”), cand i se taia mumei dreptul la studii.
    “-De ce muma l-ai votat?
    -Fiindca ne-a dat pamant! Si se vede ca e om bun!
    -Da’ a chemat minerii muma. Si le-a multumit ca le-au spart capetele la colegii din Bucuresti.
    -Las-ca meritau golanii!”
    Si muma a fost economist la banca, nu vre-o CAP-izda!
    Asa ca, fara suparare, ce-au semanat, culeg. Iertare de la cei 5% care gandesc!
    Numai ca, vorba unui prieten, “Bine, da’ eu cu ce-s de vina?” :))

    Thumb up 0

  10. Imi este mila de ei, dar nu si de prostia lor. Ai punctat bine in articol faza cu votul. Poate se mai desteapta careva la realitate. Si din cauza lor, oricum vom avea de suferit toti….Va dati seama ce inseamna iesirea pensionarilor in strada? RATB full, strazi full, blocaje…

    Thumb up 0

  11. Ce e si mai trist e ca neavand pensii mari, daca vor iesi in strada, mizeria cauzata de ei la primul racnet al vreunui jandarm va fi una cam…murdara…pentru ca, vezi tu arhi…scutecele pentru adulti sunt cam scumpe!

    Thumb up 0

  12. Da. A voturilor din ’90, ’92 şi ‘2000 :D

    Thumb up 0

  13. Au mai iesit in strada acum multi ani si din cate imi amintesc au avut ceva succes. Nu cred ca jumatate din pensionari o sa fie morti pana la urmatoarele alegeri. Mai degraba vad ca mor oameni mai tineri cu boli care le au pensionarii de 70 de ani. Imaginea conteaza pana la urma. Pensionari prin presa internationala care protesteaza la – grade :D , cred ca afecteaza cat de cat. Omul de la putere cred ca tine cont foarte mult de pensionari. Sunt multi, au idei fixe si NU UITA cand este vorba de bani. O sa voteze PSD sau PNL pentru ca Basescu nu le-a dat pensii mai mari, au memorie buna ( uita numai ce vor ei :P )

    Thumb up 0

  14. şi ce faci tu ca atunci cînd vei ajunge bătrîn pensionar să nu ajungi în asemenea situaţie?

    Thumb up 0

  15. #18

    nu ma bazez pe pensie, dumitru.

    Thumb up 0

  16. nici nu mă refeream la pensie ;)

    Thumb up 0

  17. #20

    E mafie şi la pensionari ca peste tot.
    Multi vor sta în umbra frecându-şi palmele la auzul măririi punctului de pensie aia nici nu vor ieşi dar vor vocifera permanent aprobând la orice ora pe cei faliţi, sa tot facă scandaluri care sa le crească ..şpiţul mare şi lor
    Sa fi fost individual.. sau altfel.

    Thumb up 0

  18. De ce nu sunt niciodata bani de pensii? Simplu. Fiecare cunoastem un sat unde jumatate dintre batrani (in sensul romanesc al cuvantului) sunt orbi, surzi sau suferinzi de o boala psihica. Acolo sunt banii.

    Thumb up 0

  19. #22

    Sa stii ca pensionari astia e rezistentisi multi, sa vezi ce fain o sa fie cand or bloca toata circulatia in Bucuresti cateva zile.

    Thumb up 0

  20. #23

    De unde si pana unde pensionarii au votat cu basescu??

    Thumb up 0

  21. cruda postare dar ai mare dreptate.
    pentru ingrid: imaginea in RO nu exista, uita`te ce magarii s`au facut (chiar in toate domeniile) si nimeni nu a fost sanctionat nicicum.
    de ex, faza cu base si copilul (trucat, real, whatever), probabil dc aparea asa o filmare cu obama, probabil sareau arse toate mamele din SUA de se ducea obama sa`si ceara scuze la toata lumea, sa doneze la Unicef si etc. la noi ce s`a intamplat? am facut misto si s`a trecut cu privirea.
    e doar un mic exemplu care spune multe.
    aici nimanui nu`i lasa de nimeni.

    Thumb up 0

  22. #25

    @Maddy: mda. Cred ca-s eu prea idealista.

    Thumb up 0

  23. si eu eram si mi`a trecut :(

    Thumb up 0