Am douăzeci de tricouri albe, identice, și cinci perechi de skinny jeans, și totuși nu arăt la fel în fiecare zi.

În dulapul meu, toate hainele se asortează. Port 2-3 tipuri de pantofi, în rotație continuă. Am câteva accesorii bune pe care le combin după cum am chef. Nu am „haine de casă”.

Rezultatul este că dimineața îmi ia fix 1 minut să decid cu ce mă îmbrac.

Vorbesc de “capsule wardrobe” – încă nu s-a inventat un termen potrivit în limba română („garderoba capsulă” este o atrocitate lingvistică), probabil pentru că stilul ăsta de a-ți organiza ținutele nu a prins încă la noi.

Ne pasă prea mult de gura lumii: ce o să zică Maricica dacă mă vede zilnic cu același tip de tricou? Că-s o sărăntoacă! Ce o să zică Ionel? Că nu am stil nici cât o ciupercă!

Nimeni nu observă. Nimeni. Nu. Observă.

Am patru ani de când mi-am golit dulapul de toate chestiile nenecesare, pe care nu le mai purtasem din facultate sau care nu mi se potriveau (cargo pants? Really, M?), și încă nu a comentat nimeni că port zilnic același tip de haine.

Am o freză care mă prinde bine și mă machiez minim, doar la nevoie (nopți nedormite ftw).

Stilul ăsta low-maintenance e incredibil de liniștitor. Gândește-te câte ai putea face în timpul pe care îl petreci zilnic scurmând prin dulap pentru că „nu am ce purta!”: să bei cafeaua în liniște, să stai la micul dejun, calmă, cu familia, să citești câteva rânduri, să faci un pic de sport, să îți îmbrățișezi copiii și să le spui o poveste, să îl asculți activ pe omul de lângă tine și să îi spui câteva vorbe bune.

Încetați să vă trăiți viețile în funcție de gura lumii. În majoritatea cazurilor, „lumea” nu dă doi bani pe voi, sau nici nu vă observă.

 

Articol inspirat de asta: românii cheltuie mult pe haine proaste pe care nu le poartă.

Lectură suplimentară: Overdressed. The Shockingly High Cost of Cheap Fashion