Cetin - Vârsta, bat-o vina

Vârsta, bat-o vina

Dacă tot am ajuns la sală, am remarcat nişte chestii, nu foarte plăcute.

– După o zi de efort fizic moderat, zici că mă rup în 2. Înainte, băgam 2 aspirine şi o baie fierbinte şi aia era, trecea tot. Acum, cam nu. Chestia nasoală e că acel înainte nu e chiar atât de departe în urmă.

– Rezistenţa fizică, de la 0 la minus infinit. Am făcut 300 de abdomene şi am crăpat. Nu mai zic că după 10 minute pe bandă, la viteza 6, încep să văd dublu.

– Simt nevoia unui partener de efort, care să mă tragă după el puţin. Din păcate, cei cu care am fost la sală anul trecut put de neseriozitate, iar restul ori sunt slabi de vezi prin ei, ori nu au greţuri de astea cu sala de forţă. Deci sunt condamnat să fac singur.

– Life sux. Îmbătrânim.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest site, cumpără un abonament de 3$

50 comentarii

  1. #1

    Oricum este un pas inainte.
    Exercitiile fizice sunt recomandate la orice varsta.
    Intr-o luna scapi de febra musculara.
    Spor la treaba!

    Thumb up 0
  2. 300 de abomene ? now wait just a second mister .. .pai ce plm e in neregula cu suma asta ? Ok , te rup in doua … dar frate … 300 de abnomene! WTF

    Thumb up 0
  3. #4

    eu cand ma duceam in prima saptamana faceam cate o serie la fiecare aparat pentru absolut toate grupele posibile si imposibile. ma organizam dabia a doua saptamana si incepeam sa le impart pe grupe, faceam in prima saptamana febra si pe urma nu prea mai aveam treaba.

    Thumb up 0
  4. off-topic ( chiar daca este un si un pic on-topic pt ca tine de rezistenta :mrgreen: ) recomandari de o berarie cu bere nefiltrata in Bucuresti ? in afara de beer-o-clock

    Thumb up 0
  5. nu prea exista, dar iti pot da adresa unui deposit cu maiselweiss

    Thumb up 0
  6. #9

    Ca să scapi de febra musculară poți încerca să mergi la înot după sală și să bagi câteva bazine, dar nu neapărat în ritm alert, ideea este să nu te oprești brusc din mișcare după ce faci sală. Sau o plimbare de 30 de minute iarăși ajută. Febra o să o simți, nu trece ușor, dar ajută mișcarea ușoară după efort puternic. Sau poți să combini: dimineața la înot seara la sală. Recunosc că am o slăbiciune pentru înot :D, dar și eu mai fac tae bo seara și înot dimineața și nu am probleme cu febra musculară.

    Thumb up 0
  7. din experienta mea limitata de fitness…nu recomand sute de abdomene celor care incearca sa slabeasca …greutatea corpului este destul de mare si este ca si cum ai trage de greutati mari pentru crestere in masa

    in ceea ce priveste banda…este mai obositoare decat alergatul normal pentru ca cel mai probabil alergi la inclinatie…si aia de 5 grade conteaza foarte mult

    ia-o usor cu banda ca incepi sa vezi pete daca te fortezi…alterneaza alergatul pe la 7.5 km cu mersul pe la 5 si cand nu mai poti…opreste-te
    deoarece este si la unghi o sa simti o mica febra musculara la picioare si spate cel mai probabil, asta inseamna ca lucreaza intr-o masura mare si muschiul (aceiasi problema cu greutatea corporala) … daca faci febra musculara o sa-ti fie mai greu sa faci banda constant si da…trebuie banda sau alta forma de cardio pentru slabit

    intre pauze la banda recomand lucrarea celorlalte grupe de muschi cu greutati MICI si repetari MULTE

    DAR FOARTE IMPORTANT…nu forta…dureaza luni sa ai rezultate vizibile

    Thumb up 0
  8. #13

    Daca le faci si corect…abdomenele zic…cu 300 pe zi timp de 2 luni te faci alex velea :)

    Thumb up 0
  9. Uelcom to ze clab.

    You are born alone, you sport alone, you die alone :D.

    Eu încă îmi caut partener de nădejde pentru sport. Bine, parteneră, căci e sport de gajici.

    Thumb up 0
  10. hehe! Stai linistit ca o sa supravietuiesti :) Totul e sa rezisti tentatiei de a renunta care cu siguranta o sa apara la un moment dat. La inceputul anului cand am inceput sa merg la sala dupa 2km pe banda eram absolut terminat, insa incet incet mi-am revenit si cam in 2 luni am alergat 10km fara oprire si intr-un timp mai mult decat decent la un maraton de aici :)
    E important sa nu exagerezi de la bun inceput… rezultatele o sa apara daca o sa mergi la sala in mod constant :)
    Spor!

    Thumb up 0
  11. #18

    pe mine m-a luat la o sala un (in)amic si m-a pus sa ridic o teava cu 2 discuri la capete. dupa ce era sa-mi cada teava pe gat din cauza discurilor foarte grele, (puse din prima, fara nici o pregatire prealabila), mi-am cumparat bicicleta si nu ma plang de nevoia de a face sport.

    Thumb up 0
  12. E tare fain sa ai pe cineva la sala care sa se tina de tine. Vorbisem cu o colega ieri si zicea ca in vara, pentru 300 de euro a avut o luna un antrenor la o sala din Brasov care se tinea numai de ea. Ii facea programul de la sala, o ajuta sa lucreze si o forta. Ei, dupa doua saptamani deja se vedeau foarte bine rezultatele.

    Thumb up 0
  13. Pana la urma ce sala ai ales? Ca sa stiu daca ne intalnim sau nu la IDM:)

    Thumb up 0
  14. #23

    in nici un caz nu trebuie sa faci 300 de abdomene. daca ajungi sa faci 300 inseamna ca nu le faci corect. 4 serii a cate 12-15 repetari te omoara daca faci exercitiile corect.

    Thumb up 0
  15. 300 de abdomene??? This is madness!!! :-))) OMG, pai nu fac 300 din 10 serii. Nu facem 300 nici cand jucam baschet serios, legitimat la un club… Bine, nici nu ma interesau prea mult abdomenele, dar 300 nu e putin, oricum.

    Thumb up 0
  16. oh da, mare dreptate ai! :cry:

    Thumb up 0
  17. #26

    omule,nu te mai duce la sala ca o sa ajungi ca zoso…

    Thumb up 0
  18. Cel mai bun randament il ai cand mergi singur, faci toate in ritmul tau, nu astepti/nu incerci sa tii pasul cu altcineva. Nu trebuie sa te soliciti la extrem, supra antrenamentul fiind una din marile greseli care le fac multi oameni. Trebuie sa cresti rezistenta treptat, nu prin epuizari zilnice.
    Abdomenele sunt pentru masa musculara, nu o sa slabesti in veci de ele. Vei avea un amestec de muschi cu grasime ce iti va da o talie si mai mare. Fa mai putine, doar pentru intretinere si la fel cum am zis mai sus, nu pana la epuizare.
    Incearca sa inlocuiesti alergatul pe banda cu alergatul aerobic (in parc), grasimea se arde numai in prezenta oxigenului. Alergand intr-un mediu anaerob acumulezi si mai multe toxine in corp.

    Thumb up 0
  19. Daca te duci din an in paste la sala …

    Asta e ca aia care fac odata pe luna sex si … boom ….. se lauda cas gigolo …

    Thumb up 0
  20. #29

    @Arhi: nu prea exista, dar iti pot da adresa unui deposit cu maiselweiss

    Da-mi si mie, te rog, adresa! Ma chinui de 10 ani sa fac burta si nu reusesc. Am trecut de 30 si degeaba.. Nu merg la sala, beau bere si nue burta.. Am auzit ca berea asta face minuni. :)

    Thumb up 0
    • @SuperAlix: nu stiu exact adresa, dar e pe bulevardul timisoara, dupa intersectia de la razoare, mergi destul de mult, pana pe partea dreapta vezi un depozit mare si lung. intri acolo si undeva la subsol sunt unii care vand berea asta. intrebi si tu, ca te indruma baietii

      Thumb up 0
  21. 300 de abdomene nu e rau deloc. In vremurile de glorie bagam cam atatea la forta, la final de antrenament, acum nu cred ca duc nici 50.

    Io sincer va admir pe astia de puteti face catraliarde de repetitii si merge minute in sir pe „banda”. M-as sinucide de plictis. Am o colega la antre, cu care si lucrez acum in pereche, ce e in stare sa faca 1000 de repetari pe o tehnica, pana ii iese. Io dupa 20-30 de repetitii pe fiecare picior simt nevoia sa fac si altceva, altfel ma spanzur.

    Probabil de aia nu s-a lipit sala de mine, ca, dupa 7-8 aparitii acolo, mi-era pur si simplu scarba sa ma duc iar si sa tot numar pana la zece. Daca ai pe cineva e mai misto, cred, dar singura nu ma atrage subiectul.

    Febra se va duce pas cu pas. Io ‘salut’ febra, inseamna ca am lucrat. Bun, dupa inca vreo 2 saptamani de mers la antre, n-o sa mai am nici pe naiba, oricat de tare as lucra, dar acum inca is ca batuta de cineva.

    Important e sa-ti alegi un ritm de mers si sa nu te lasi de el. Daca poti saptamanal, mergi saptamanal, daca poti de mai multe ori, mai bine. E indicat sa ai o „cadenta”, decat sa mergi de 5 ori intr-o saptamana si apoi 2 luni de pauza. Am revenit de saptamana asta la programul normal (4 antrenamente), dupa 2 saptamani de acomodare de cate 2. Ma cam dor toate inca, am pierdut tot ce am avut ca „mobilitate”, dar mi-oi reveni.

    Bafta cu sala si tine-ne la curent ;)

    Thumb up 0
  22. Arhiule, la ce sala te duci ? Poate vin eu cu tine. ;))

    Thumb up 0
  23. Daca vrei sa faci cum trebuie, lucrezi treptat, nu tragi asa de mult dintr-o data. Dupa aceea muschii se vor obisnui cu efortul si poti sa bagi fara probleme. Apoi iti stabilesti un numar rezonabil de repetitii la fecare antrenament si il respecti, fie ca ai partener, fie ca nu. Si daca nu folosesti cine-stie-ce greutati, cum e si recomandat pentru sport de intretinere, nu ai nevoie de nimeni. Vointa sa fie. :)

    Bravo pentru initiativa!

    Thumb up 0
  24. Am un prieten care a venit la sală cu mine acum ceva timp.
    Are burta cât a ta.
    Treaba e că îmi aduc aminte că abia putea să facă 10 abdomene, după care era rupt. Deci cum dreaq zici tu că ai făcut 300 de abdomene?
    Eu am PĂTRĂȚELE și ieri la antrenament am făcut 40 de abdomene (4×10) cu picioarele la piept și 75 (3×20 + 1×15) normal. După astea eram rupt.
    Tu ori nu știi ce sunt abdomenele, ori le faci în orice critică.
    Banca pe care stai când faci abdomene ar trebui să fie declinată și să aibă un suport pentru picioare care să le ține stabile. Spatele nu trebuie să atingă banca, ci să se oprească în aer, să zicem când trunchiul este paralel cu solul.

    Și vezi că faci degeaba abdomene, pentru slăbit se recomandă mult cardio și, bineînțeles, o dietă HIPOcalorică.

    Thumb up 0
    • @Cata: muschii mei lombari sunt inexistenti. abdomenele pe care le fac eu nu se compara cu ce faci tu. capisci?

      Thumb up 0
  25. Bre Arh, ia-o mai domol. Baga zilnic material, alternand zilele de cardio cu cele de forta. La forta, repetari multe cu greutati mici, adauga flotari si fandari.
    La cardio incearca un mix de alergari, sarituri, genuflexiuni, kickboxing si la sfarsit abdomene. Poti face dooj de mii de abdomene insa burta nu o vei da jos cu ele. Baga mult cardio.
    Fa astea timp de 1 ora max, de 6 ori pe sapt si dupa 3 luni vb.
    Aaaa si mai usor cu berea si haleul.
    Bafta.

    Thumb up 0
  26. 300 de abdomene? This is Burtaaaaaaa!!!!! Le faci degeaba. :lol:

    Thumb up 0
  27. Păcat că nu eşti din Braşov,că aş da şi eu burta jos alături de tine!!!!

    Thumb up 0
  28. daca-ai facut 300 sunt sigur ca ma pot uita la abdomenul meu de mai multe ori.
    am stat ieri 300 de secunde meditand. nu m-a tinut mai mult de 387 secunde pe ceas. oricum am realizat ceva. c-au fost de fapt 23 de secunde

    Thumb up 0
  29. cred ca am putea sa ne batem in burti. daca ai nevoie de partener de suferinta, as putea sa ma bag. ma bate gandu’ de ceva vreme, dar singur nu prea am curaj.

    Thumb up 0
  30. Arhi, lasa abdomenele deocamdata, daca vrei sa slabesti combina dieta cu alergare si inot sau macar alergare si dieta. Daca ai burta degeaba bagi abdomene caci sub stratul de grasime poti avea „patratele” . Make sense??

    Thumb up 0
  31. Arhi, daca vrei mergem impreuna, eu mai am un prieten cu care merg facem 3-5 sedinte pe saptamana de la 8 la 10 seara in functie de timp. Luni piept si biceps, marti umeri si trapez, miercuri spate si un pic de triceps, joi picioare si abdomen si sambata brate.

    Thumb up 0
  32. Am uitat sa iti zic ca eu unul incerc sa fac cardio (banda, bicicleta) la fiecare antrenament.

    Thumb up 0
  33. As renunta la banda/alergat in favoarea bicicletei sau a aparatului eliptic.
    Ai totusi o greutate care, la fiecare pas de alergare, pune o mare presiune pe genunchi si incheieturi.
    Iar dupa cativa ani vei regreta alergatul asta.

    Thumb up 0
  34. #45

    Apropo de abdomene :
    In primul rand, daca faci 300 in doua serii faci exercitiul gresit, avand in vedere ca ai ceva greutate ar trebui sa fii intr-o forma fizica foarte buna ca sa le poti face corect si am senzatia ca nu e cazul :D
    Daca ai muschii din zona lombara slabi este intr-adevar mai greu sa faci abdomene dar tocmai de aia merita sa le faci corecte.
    Ca si exercitiu sper ca nu faci abdomenele „clasice”, alea lucreaza mult mai mult muschii din zona soldului, ce ai nevoie sa faci pentru abdomen sunt crunches (youtube pentru forma ideala de executie).
    Fa serii de cate 10-15-20, daca poti sa faci mai multe atunci mai bine sa cresti dificultatea (mainile in spatele capului, disc de greutate in spatele capului, etc).
    !!!! Mainile nu se tin pe ceafa ca sa-ti ridici capul, sunt acolo ca greutate suplimentara, se tin doar in contact si nu trebuiesc folosite, daca tie greu sa te abtii atunci tine doar varfurile degetelor pe ceafa.

    Apoi, cu banda, neaparat sa incepi de la inclinatie 0 (cum a zis cineva, si 5 grade fac o diferenta semnificativa) si viteza mica pana ai anduranta, macar jumatate de ora constant sa poti face la o viteza pana sa urci.
    Nu e nevoie sa faci cate 5 ore pe banda ca doar nu te pregatesti de maraton, nu forta sa cresti doar timpul.
    Stabileste-ti ca obiectiv o durata de timp (jumatate de ora e foarte bine) si fa orice e nevoie ca sa faci durata aia de timp, nu conteaza ca din alergat ajungi la mers pentru inceput, fa jumatate de ora constant la o viteza apoi creste-o in timp.
    Jumatate de ora de activitate cardio intensa iti ajunge pentru aproape orice situatie ai putea intalni in realitate iar daca faci zilnic o sa iti asiguri o cantitate suficienta de endorfine cat sa-ti faci viata un pic mai frumoasa (si da, aproape toate persoanele care fac cardio sunt mai bine dispuse decat erau inainte sa faca). Dar, TREBUIE sa faci suficient timp pentru ca asta sa se intample, 10 minute nu se pun. Studiile zic minim 20 de minute ca sa ajungi la nivelul cardiovascular necesar, eu zic jumatate de ora ca sa fii sigur.

    Slabitul se face cu cardio si alimentatie corespunzatoare, asta sunt sigur ca stii (300 de abdomene nu se pun ca si cardio, se pun ca pagube produse la nivelul muschilor si oaselor :P) si fie ca suna bine sau nu, cele mai mare rezultate se obtin cu alimentatia. Nu te chinui cu nu stiu ce diete, arareori functioneaza pe termen lung, mai degraba fa niste schimbari care poti sa le implementezi definitiv (portii mai mici, paine mai putina sau deloc, etc, etc), daca nu faci schimbari bruste poti sa te acomodezi relativ usor la ele, ai de strans din dinti maxim cateva saptamani dupa care ti-e tot aia.

    P.S. Cardio chiar in fiecare zi, cand nu mergi la sala ia-ti o bicicleta pentru acasa, sari coarda, etc. Ma rog, daca o sa faci 5 zile din 7 tot o sa fie bine, dar daca faci de doua ori pe saptamana mai bine sa nu-ti faci sperante.

    Thumb up 0
  35. #46

    De ce ar face cineva 300 de abdominale? Sut niste muschi ca oricare altii. Mai lucrezi alti muschi cu 300 de repetari, chiar si in doua serii ??? Fa la inclinat abdominalele, CORECT, si n-ai sa poti face nici 100 in 5 serii. Se lucreaza ca oricare alti muschi; oricum trebuie intai sa dispara grasimea pentru a se vedea rezultate.

    Thumb up 0
  36. ce treaba are varsta?…? in cazul de fata
    Gravitatia bat-o vina nu-i asa Chuck?

    Thumb up 0
  37. WTF… Unde draq s-a topit bicepsul lui Arnold? :D

    Thumb up 0
  38. #49

    eu fac 800 pe zi…400 dimineata si 400 dupa`masa inainte de ultima masa…fac in serii de cate 25 in 3 moduri diferite. sunt la dieta de 3 saptamani si am dat jos deja 7 cm din talie. pe banda nu pot alerga pt ca am probleme cu un picior si mi se umfla, am facut tratament dar degeaba.
    deci, nu e imposibil sa faci 300 de abdomene, eu fac aproape triplu :P

    Thumb up 0
  39. #50

    @No Cocalar’s Land – de la atatia stero, s`a fleoshcait saracu :P a facut burta si toate cele :P

    Thumb up 0