Am râs ieri, așa, într-un dinte, de circoteca penibilă politică în care s-au angajat proștii de la PSD cu proștii de la PDL, culminând cu ieșirea de bolovan prost a președintelui Klaus Werner, cu PSD, ce faci dai Transilvania ungurilor? Dacă nici aia nu e o jignire diplomatică de rahat, nu știu care mai e, mai ales că, de data asta, ungurii nu aveau nicio vină.

Bine că atunci când Viktor Orban a adus în Transilvania jde tone de ajutoare destinate ungurilor, cu declarații sforăitoare ale agariciului ăla de la externe care are nume inpronunțabil, nu s-a găsit tovarășul Klaus să emită opinii despre maghiari, acum a găsit momentul. Deși știa că e un circ degeaba, legea pică la Senat. Și dacă nu pică la Senat, ajungea la el, să o promulge. Dumnezeule, oare s-a speriat că va promulga autonomia transivaniei fără să își dea seama?

Anyway, m-am luat cu rantul și am uitat ce voiam să scriu.

Oricine ar fi fost liderul PSD şi Preşedintele Camerei Deputaţilor astăzi, dacă a permis adoptarea acestui proiect de lege profund anti-constituţional şi anti-românesc, nu merită să îi mai reprezinte pe români şi nici să rămână în fruntea partidului. Este un precedent periculos şi în egală măsură jenant pentru România şi pentru Parlament, dar şi pentru Partidul Social Democrat, care nu merită să deconteze monstruoasa iresponsabilitate a lui Marcel Ciolacu.

Adevărul este că Marcel Ciolacu ori nu şi-a făcut treaba de preşedinte al Camerei, ori a închis ochii cu bună ştiinţă pentru adoptarea unei legi care ne vinde ţara în aceste vremuri grele şi complicate. Îi solicit aşadar demisia de la conducerea interimară a Partidului Social Democrat, pentru modul ruşinos în care a umilit românii!

Scrie eminenta președintă a femeilor pesediste. Practic, m-a bușit râsul, că e un fel de Hillary cu un Trump și mai prost, dacă e posibil așa ceva. După care mi-am dat seama că sefa de la Teleormaneji a dat cu bâta în baltă și ideologic, pentru că și ungurii sunt tot români, ori distinsa doamnă tocmai le-a dat-o la temelie, că i-au jignit pe românii adevărați.

Trecând peste doamna Veo, așa cum a făcut istoria și masculii înainte, eu stau, totuși, și mă întreb:
Cine îl ține acolo pe mozambicanul ăla de Ciolacu, care e un guineea pig pe bune, dacă deschide gura e mai prost decât Dăncilă?

Foto Mihnea Chirilă