Toate statele membre UE au dreptul de a interzice şi sancționa penal exercitarea ilegală a activităţilor de transport, precum UberPOP fără a notifica în prealabil Comisia Europeană. Este verdictul dat astăzi de Curtea Europeană de Justiţie care fusese sesizată de Uber, după ce Franţa a interzis un serviciu de transport oferit de Uber şi a aplicat amenzi în valoare de 800.000 de euro.

Judecătorii au precizat că o astfel de notificare era necesară doar dacă societatea era una informaţională, ceea ce Uber nu este.

Legislația e simplă, clară și la vedere. Vrei să practici transport de persoane? Ia-ți autorizație, joacă în exact aceleași condiții ca și cei ce o fac legal, după care transportă câte persoane vrei, la ce prețuri vrei.

Până atunci, amenzi la maxim și focul pe ei cât cuprinde. Bine, nu în românia, că e greu să te iei de Uber, când fostul șef al ANAF ghidonează pe acolo iar tipii din ministere merg la lansări de mașini verzi care fac car sharing, cică, nu taximetrie. Dar după ce se va face în europa civilizată, va ajunge și aici, cu forța, ca toate celelalte.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.