de PAH

Doamnelor și domnilor, ne-am întors în anul 2015. Transmitem dintr-un restaurant ecologic ce oferă în programul din acesta seară sărbătorirea în mod neaoș românesc a Dragobete-ului.

Totul a fost pregătit așa cum se cuvine, după datină: chelenerii ecologiști au făcut baia anuală, cu 50 de centimeri cubi de apă și săpun de casă; fețele de masă, tacâmurile și vesela au fost curățate cu șervețele umede reciclate; proprietăreasa cârciumii s-a epilat iar bucătarul specializat în produse pe bază de rapiță a gătit toate bunătațile posibile.

Este ora 21.00 și ușile restaurantului se deschid strâmt, pentru a nu lăsa căldura de afară să pătrundă în stabiliment. Cuplurile încep să se bulucească. Ei sunt deja dragobeți morți, iar ele dragobete pulbere, după ce au consumat la barul de peste drum, căci în restaurantul ecologic se bea doar ulei de rapiță fără alcool.

După ce toată lumea s-a așezat la mese, patroana și chelnerii trec de la cuplu la cuplu și, cu gesturi studiate, aprind becul de 15 W de pe masă. Lumina plăpândă conferă întregului restaurant un aer romantic deosebit.

Cuplurile achită nota de plată și se grăbesc spre casele lor, unde îi așteaptă căzi pline cu becuri colorate și becuri în formă de inimă împrăștiate romantic prin dormitor.

Căci, dragii noștri, în 2015 becurile cu incandescență au devenit trendy și romantice, după ce becurile ecologice au dat-o în bară rău de tot. Știți care: alea care costă în 2009 aproape 10 parai bucata, se ard mai repede dacă nu stau aprinse cel puțin 15 minute (deși tu n-ai nevoie decat de 50 de secunde), conțin cel puțin 1mg de mercur, emit ultraviolete, irită pilea și, minune, nu pot fi recilcate cum trebuie, pentru că se sparg pe drum.

În 2015 ar mai fi soluția lumânărilor, dar ceara de albine e rară și poluează. Există, evident, lumânări ecologice, promovate de Greenpeace, dar uraniul din ele e cam scump, deși nu afectează mediul decât dacă este prost depozitat sau reciclat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.