Pe locul unde acum se înalță pizzeria Florina, înainte de a deveni pizzerie, era mezelăria Florina. Dar înainte de mezelărie, acolo era Aprozarul de cartier. Nu știu sigur, e doar la nivel de zvon, pentru că nu m-a interesat subiectul, dar se pare că gestionarul de la AProzar a preluat spațiul de la ICRAL, după revoluție și așa s-a născut o frumoasă afacere.

Cum ziceam, e un zvon. În aprozarul acela se vindea, în mod constant, pătrunjel fleșcăit și, rar, cartofi stricați. Niciodată nu am cumpărat de acolo ceva care să poată fi mâncat fără să îți fie scârbă să te uiți la el. Aprozarul avea, însă, o calitate. Din când în când, primea ouă. Rar, foarte rar și, mai ales, în preajma paștelui ortodox. Cumva, se afla în cartier că se primesc ouă în săptămâna cutare și, de luni, începea supravegherea locației, urmărindu-se cu o tresăltare ori de câte ori apărea o mașină de marfă.

Iar când apărea o mașină, începea șuvoiul de oameni care se revărsa spre spatele magazinului. Pentru că, nu-i așa, cozile nu se puteau ține la stradă, să nu se vadă, așa că se făceau la ușa din spate.
Cozi de sute de oameni, oameni care se înghesuiau pe platforma aia îngustă, să își primească, prin ferestruică, cele 2 cartoane de ouă la care aveau dreptul, dacă dădeau 2 cartoane goale la schimb. Și acum, după 30+ de ani, când arunc ambalajele de la ouă, simt o strângere de inimă, dacă am nevoie de ele?

Și, parcă anumit făcut, oamenii nu puteau coborî decât pe panta aceea din dreapta. Era suficient ca primul bătrânel să se împiedice și să scape ouăle. Totul devenea un patinoar de albuș și gălbenuș, cădeau oameni, femei, urlete, înjurături, plânsete după ouă, pentru că altele nu mai primeai, era treaba ta ce făceai. Ce vremuri minunate, vă spun.

Un pic mai încolo era ușa din spate de la alimentara. La alimentara se vindeau și ouă, și carne de porc sau pui, ciocolată chinezească, portocale sau lapte praf.

Carnea de porc era niște grăsime împuțită, cu niște firișoare de carne prin ea, iar puii erau câte 2 la punga de jumătate de kilogram. Se numeau frații Petreuș, între cunoscători. Cozile, la fel, se întindeau pe zeci sau sute de metri, depinde de anotimp. În preajma crăciunului, erau niște omoruri infernale, oamenii se călcau în picioare, la propriu, să prindă puțină carne sau portocale, banane, ciocolata aia infernală chinezească, aia care atunci ni se părea dumnezeu.

Dar nu doar astea erau vedetele. Mai sus, pe platoul celălalt, din apropierea stației de 135, era Gospodina, noul brand românesc.

La gospodina se vindeau de toate alimentele de care avea nevoie o gospodină românească tipică. În principiu, se vindea carne de porc, adică cap de porc și copite de porc. Ambele aveau denumiri strategice, capetele erau calculatoare iar copitele adidași. Ce ai cumpărat azi? Adidași și calculatoare. Pe lângă ele se vindea, pe rație, salam de vară de 64 de lei kilogramul și șuncă de soia. Puteai să îți iei și rația de 250 de grame de pâine veche, dacă aveau. Bonurile erau bune oriunde în sistemul socialist.

Și mai erau. Era brandul Merceria, unde intrai și cumpărai, cu noroc, izmene, dar trebuia să ceri indispensabili, așa cum cere un locuitor elegant al unui stat socialist. Găseai, din când în când și etamină sau scule pentru împletit, ca să facă mama plovere, că din comerțul de stat nu aveai de unde lua.

Lângă Merceria era brandul Librăria, de unde puteai cumpăra operele toarășului Ceaușescu și ale tovarășei Ceaușescu, cercetător de frunte al româniei. Pe lângă ele, la propriu, din când în când, puteai lua și o carte. Am luat Cel mai iubit dintre pământeni împreună cu 5 volume ale tovarășului, altfel nu se vindea. Noroc că mingile de 35, alea care erau ovale ca mingea de rugby, nu se dădeau tot cu volume, că nu aveai voie să le arunci sau să le dai la reciclat, că dădeai de dracu.

Dar altfel era lumea, să știți. Exista respect atunci, și respect pentru bătrâni și toți aveam un loc de muncă. Și nu murea nimeni de foame, să știți, că toți ne descurcam. Nu ca acum, să murim de foame pentru că nu avem bani și suntem piață de desfacere pentru UE și resturile lor. Are dreptate domnul Dragnea când spune că trebuie să refacem aceste rețele pentru oamenii muncii.