Vor să confiște și revoluția asta

Mizerabilii ăștia chiar nu au nici o limită, nici o jenă. Nu realizează că mișcările de stradă sunt și împotriva lor, nu doar a lui Băsescu. Mergeți la miting mâine. Să meargă și galeriile. Și să îi bată de să se cace pe ei, după care să plece să protesteze în Piața Universității.

Gunoaielor!

Dacă vrei să comentezi fără a mai trece prin moderare

131 comentarii

  1. Nu mai pot cu astia. O sa-l votez pe Diaconescu sa moara palalila !!!!!!!!

    Thumb up 0
  2. Acelasi lucru l-au incercat venind in piata si Dan Diaconescu, Irinel Columbeanu si Viorel Lis. Apar hienele, ca numai alea te lasa sa prinzi prada si apoi vin sa ti-o manance.

    Thumb up 0
  3. Astia ar trebui bătuți primii, ce greata mi-a provocat un cacacios de psd-ist când a apărut imediat după, ca” poporul nu e ei” de parca ar fi cu ei , în curul gol și bătuți pe strada

    Thumb up 0
  4. #7

    PNL este sponsorizat de Walter Florian, finul lui Mitrea! Afacerile lui Walter: Romprest, Transauto (ridicari auto sector 1), are actiuni la Dinamo prin alta persoana si altele. Cele mai multe afaceri le are in sectorul 1, ajutat de Chiliman (PNL).

    Thumb up 0
  5. #9

    Daca nu stiai, PNL-ul a fost si este cel mai bun partid din Romania. Intereseaza-te macar ce a facut PNL prin epoca pasoptista, dupa aceea, dupa noua reinfiintare din 1875 ce a facut si cine a facut parte din el, ce somitati romanesti, si nu ma refer la cantareti, ci la intelectuali, ia in prin 40-45 cand Romania era granarul Europei, tot PNL-ul fiind miezul. Doar cauta, chit ca nu sunt super fan Antonescu, respect PNL pt o istorie nepatata !

    P.S. Tariceanu il tinea la respect pe Basescu.Unul din putinii care au facut-o.

    Thumb up 0
    • #10

      UnRomanAdevarat » da-ti foc.

      Thumb up 0
    • #11

      Genial mestere cred ca neamu’ Bratianu si cu Sturdza fac tumbe in mormant.

      Thumb up 0
    • Pașoptu a fost de mult, nene. Nici eu nu mai cred minciunile astea.
      Păi cum să nu, taică-miu e un grădinar/rege/bețiv, e normal să fiu și io, și toți urmașii lui? Cam asta-i logica ta.

      Thumb up 0
    • Dar te rog eu sa-ti dai foc cu o bricheta din aia cu pnl si te sting eu cu o galeata galbena data material promotional in pasopt…

      Thumb up 0
    • În mod bizar, acest PNL al tău a lins unde a scuipat la ultimele alegeri când a început să-i bată pe spate bărbătește pe cei din PSD la doar câteva zile după ce Crin îl numea pe Geoană „un incompetent”. Pentru că – vezi tu – e OK să arunci cu căcat în concurența #2, dar când concurența #1 ia avânt, te faci frate cu numero due și te faci că plouă când lumea îți reamintește cum îl făceai hoț, comunist și nedemn de a conduce.
      Reamintește-mi: nu asta s-a întâmplat cu ocazia alegerilor când PNL a decis brusc că PSD sunt frații de mult uitați? :)

      Thumb up 0
    • #15

      Ai fi surprins sa afli ca PNL si PSD nu sunt la primul concubinaj, acum un secol si ceva PNL renastea dupa o gunvernare dezastroasa a lui Sturdza ingloband tot tineretul social democrat de pe atunci, datorita „ideologiei si viziunii asemanatoare”…da stiu.

      Thumb up 0
    • romania nu a fost niciodata pe primul loc la productia de cereale in europa. never ever. aia e propaganda comunista

      Thumb up 0
    • Iti recomand sa citesti din articolele publicate de Eminescu acum 130 de ani cu referire la minunatii Liberali.
      Uite aici o mostra:
      ” Un meschin egoism, o lacomie de castig cu orice mijloace, lipsa de bunã-credinta in afacerile publice si in cele private, fatarnicia si amagirea ca busola a presei, iata cumplitele efecte ale unui guvern liberal de cativa ani…”

      Thumb up 0
  6. N-au ce sa confiste pentru ca ei au creat-o.

    Thumb up 0
    • #19

      Asa e!!! Ei au creat nemultumirile. Ei au guvernat. Ei au dat legi absurde si neaplicabile. Ei au pus borduri duble ca sa-si dubleze profiturile. Sigur ei au creat si revolutia asta. E doar o facatura, deci stati acasa fratilor ca veti trai bine in continuare!

      Thumb up 0
    • Borduri duble sunt puse de firmele pro-PNL.

      Thumb up 0
    • #21

      Phidas » Vidieanu, titanmar si marmosim

      Thumb up 0
  7. #22

    A zis Crin Antonescu azi că e nedrept şi nedemocratic să fie acuzate şi alte partide de situaţia României din ultimii 20 de ani. Probabil câtă vreme a avut PNL-ul miniştri şi prim-miniştri liberali economia a duduit şi ţara a ajuns pe înalte culmi de civilizaţie şi progres şi noi nu ştim?

    Thumb up 0
    • #23

      pai … ia check oleaca cum era treaba cu PNL-ul la putere… google it…

      Thumb up 0
    • #24

      De ce, ţi se pare că m-am născut ieri şi nu am apucat vremurile alea?

      Thumb up 0
    • #25

      @geretus: și cât crezi că era meritul PeNeLeului?

      Thumb up 0
  8. #26

    Hiene, coioti, rame asta sint astia !

    Thumb up 0
  9. Tare m-as bucura sa o ia astia pe cocoasa. De la huligani, galerii, jandarmi, whatever.

    Thumb up 0
  10. Aide bre, miscarile nu sunt impotriva opozitiei. Nu am auzit acolo jos ponta sau jos etc. Sunt impotriva puterii si lumea nu vrea sa fie asociata cu opozitia. Ce e asa de greu?

    Thumb up 0
    • #29

      arhi, in general, are articole de foarte bun simt, si pentru asta il respect.de data asta, insa cred ca are o vedere superficiala,(daca nu cumva e de rea-credinta)pentru ca lumea nu a iesit impotriva opozitiei, ci a puterii…iar putinele pancarte pe care scrie „USL=PDL=mizerie” sunt tinute de trisiti platiti de diaconescu ori, chiar daca pare ridicol, chiar de pdl.-cred ca e evident…deci eu zic ca ai dreptate

      Thumb up 0
  11. vadim presedinte! sau remus cernea! sau diaconescu! de fapt, diaconescu nu, ca se termina in escu si e de nasol!

    Thumb up 0
  12. Mai rau decat un salariu mic, de bugetar, este o inflatie galopanta, un haos total, o anarhie devastatoare. Presupunand ca actualul presedinte ar demisiona, urmeaza alte alegeri, alti bani, alt circ. Si chiar protestatarii lu’ Peste nu-si dau seama ca in Romania se traieste greu de 20 de ani deoarece se fura, este coruptie, este nemunca etc. Din ce bani isi asigura painea zilnica cei 1.000.000 de tigani (minim)? Din munca (ha, ha, ha). Poate unii din protestari au uitat cum se traia in comunism, cu painea la ratie? Daca sub domnia lui Ceasca, atunci cand se muncea pe rupte, traiam ca niste animale, cum se poate trai bine intr-o tara unde fiecare fenteaza bugetul public, dar are pretentii la n ajutoare. Chiar tiganusul Diaconescu, cu postul lui de rahat OTV (ce intr-o tara normala era demult inchis) isi imagineaza ca o adunatura de ‘baieti’ care stiu doar sa distruga poate scoate Romania din Evul mediu? Unde sunt banii de salarii? In averile lui Adrian Nastase, George Becali, Copos etc. Stiu protestatarii lu’ Peste ca-n Romania s-a distrus tot sub domnia lui Ilici, iar acum statul imprumuta bani pentru pensii si salarii? Nu prin ‘mineriade’ se ridica o tara, ci prin munca. Dar o munca facut eficient, nu in bataie de joc. Romanasii sunt eficienti doar atunci cand o freaca la tembelizor. Legionari, tigani si comunisti, dati-i jos pe pedelisti!

    Thumb up 0
    • #36

      Dumitru Caruntu » pedelistii nu sunt foarte agreati aici. doar te anunt

      Thumb up 0
    • #37

      @ dumitru : da de pensionarii care au pensii de doi lei si alea taiate nu zici? sau de sistemul de invatamant ? sau al sanatatii ? infrastructura? banii de salarii ( udrea, videanu, basescu etc) astea nu le vezi nu? , foarte bine ca sustii pdl e opinia ta da nu jignii toti oamenii care au iesit in strada ca atunci imi arati ca esti doar prost…

      Thumb up 0
    • ce ba, io fentez bugetul public?! m-am saturat sa fiu facut la pachet cu altii hot, lenes, rroman etc. io muncesc, idiotul pulii. suntem democratie, asa ca nu cred ca alegeri anticipate inseamna anarhie si celelalte chestii. si pe mine ma intereseaza stabilitatea cursului si a preturilor. iar investitorii nu se sperie de oameni care protesteaza pasnic. doar de conducatori care ar reactiona huliganic la asa ceva.

      Thumb up 0
  13. Exempluescu este format din Exemplu – escu. Ultima parte, -escu, o gasim adaugata la foarte multe nume romanesti de familie ca Ion-escu, Pop-escu, Georg-escu, Stan-escu s.a., avind dupa unii semnificatia unui titlu de noblete, sau „de nasol” iar dupa altii ar arata apartenenta unei persoane, adica eu, sora mea etc. apartinem lui Exemplu…

    Thumb up 0
  14. Arhi, te întreb o singură chestie: eu înţeleg că lumea e şi împotriva opoziţiei de acum. Dar dacă, Doamne-ajută, se ajunge la anticipate, cu cine ai să votezi?

    Thumb up 0
    • #41

      47 » cu cernea, ce plm.

      Thumb up 0
    • #42

      Cu Sanziana Buruiana daca se hotaraste sa candideze ar fi singura careia ii poti da mumu cu patos:P

      Thumb up 0
    • #43

      alxzen » si multa, multa placere

      Thumb up 0
    • #44

      @47: deschide cartea de telefoane la întâmplare :p

      Thumb up 0
    • #45

      @alxzen: sânziana declara pe la tv că are ca prioritate ţarcurile pentru căţei. apoi unele pentru pensionari.

      Thumb up 0
    • Vreau un răspuns realist, nu Cernea, nu cartea de telefon.

      Thumb up 0
    • #47

      47 » raspunsul realist ti s-a dat. daca o dai pe aia cu nu avem pe cine pune in loc, intri in spam pentru eternitate. simplu

      Thumb up 0
    • Vadim, tata!

      Thumb up 0
    • Bag brebenelu, vroiam sa trolez ceva dar nu are rost. Chiar lumea se gandeste atat de departe, pana la anticipate. Nu va mai agitati fara rost, nu pleaca bau-bau de la Cotroceni, in cel mai rau caz il trimite pe Frodo la plimbare prin Mordor, sa mai spele imaginea.

      Thumb up 0
    • #50

      in mod normal, in colegiul tau vei avea de ales intre candidatul pdl, candidatul usl, cel al udmr, samd plus vreo doi-trei independenti. daca nici unul dintre astia nu-ti inspira incredere, nu vota deloc.

      Thumb up 0
  15. Bag piciorul, votez cu Cernea. Prima ţară cu preşedinte hipster :D

    Thumb up 0
    • Am avea cu toții Mac-uri :)

      Thumb up 0
    • si iarba.

      Thumb up 0
    • da! sa se legalizeze iarba si prostitutia! guvernul asta criminal (ca si unul pnl sau psd) vrea sa-mi inec amarul in tigari(la care sanatatea, din fericire, m-a fortat sa renunt) si alcool. si daca nici una din cele care imi plac nu vrea sa ma futa, statul nu vrea sa-mi acorde sansa sa mi-o trag legal cu una care-mi place si care e dispusa sa-mi ofere serviciul asta contra-cost. daca, doamne fereste, as avea ambele maini amputate?! si vorbesc foarte serios. ma bucur ca nu avem interdictiile ”morale” din iran sau arabia saudita, dar nu-i destul. legalizati marijuana si prostitutia, exploatatori ticalosi!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

      Thumb up 0
  16. #55

    Tot Morcovetii canta :) dupa ce s-au asociat cu PDL acum vor sa se asocieze cu PNL?:)

    Thumb up 0
  17. #58

    Arhi, tu iti dai seama ce cantitate URIASA de nesimtire iti trebuie ca sa faci parte din clasa politica din Romania? Pentru ca eu altfel nu pot sa-mi explic cum de reusesc toti sa para atat de inocenti cand vorbesc de coruptie si incompetenta desi, in acest moment, toti au fost la putere cel putin odata.

    Thumb up 0
  18. #59

    Aaa si apropos, nu sunt PNL-ist, ci doar se face ca am cercetat recent istoria PNL-ului avand o discutie cu cineva care chiar se pricepe in istoria politica a romaniei. Nu stiu pe cine vreti voi presedinte…macar stiati ca Antonescu a fost olimpic national la istorie (loc 1) ? dar ca a repetat un an din facultate pt ca a zis de rau de comunism ? Clar nu a fost pirat ca Basescu ..

    Thumb up 0
    • #60

      administrarea unei ţări nu e acelaşi lucru cu învăţatul ca papagalul a nşpe secole de bătălii

      Thumb up 0
    • si de atatea olimpiade a obosit si de aia nu prea da pe la parlament nu?

      Thumb up 0
    • #62

      daca tot suntem la stiati ca: stiai ca a plecat din invatamant pt ca nu si-a luat examenul de definitvat? si ca a trebuit sa lucreze bibliotecar dupa?
      Si intreba-i pe cei din Solesti (VS) despre viata de dascal pe care a avut-o.
      Nu ma intelege gresit, sunt liberal dar personajul asta e o RUSINE in fruntea partidului. si marsul de azi, la fel.

      Thumb up 0
    • #63

      daca tot le ai cu istoria, stiai ca a mai fost un antonescu la conducerea romaniei?

      Thumb up 0
  19. Trebuie ceva prospaturi…

    Thumb up 0
  20. #65

    eu am o curiozitate…oare chiar nu se gaseste in romania o persoana care sa poata crea o miscare, un partid, un ceva, o alternativa la toata clasa asta politica…pentru ca din ce se vede acum, toti dar absolut totisunt la fel….schimbam pe basescu?..da, in locul lui cine vine?….vine ponta sau antonescu sa spunem in momentul de fata…crede cineva ca astia doi sunt cu mult diferiti de gasca lui basel?….sunt exact acelasi lucru…nedumerirea mea este: chiar asa o tara suntem in care nu se gaseste un sa-i spunem conducator care chiar sa faca treaba?…

    Thumb up 0
  21. #70

    Din păcate nu există și la noi un candidat precum Vermin Supreme. Cu tot riscul, îl prefer pe unul ca Vermin în locul gunoaielor de la putere și din partidele mari. Are o un plan clar și măcar stiu de la bun început că va fi haos.
    http://www.youtube.com/watch?v=4d_FvgQ1csE

    Thumb up 0
  22. #71

    PNL e partidul care a greşit cel mai puţin de la Revoluţie încoace. Nu e corect să îi pui în aceeaşi barcă cu PDL sau PSD.

    Thumb up 0
    • #72

      ai cumva „greşitometru”?

      Thumb up 0
    • #73

      a gresit putin ca n-a avut ocazia, de drepti ce-au fost s-au tot sucit si n-au prins si ei un ciolan curat numai al lor.

      Thumb up 0
  23. sper ca glumiti, eu cand aud Dan Diaconescu tremura carnea pe mine!

    Thumb up 0
  24. #75

    asta cu bataia nu e buna…

    Thumb up 0
  25. #76

    politicienii care s-au dus la proteste au fost huiduiti tocmai din motivul ca ei fac ce stiu mai bine, sa suga, in acest caz, atentia, si au ajuns sa fie huiduiti, ca sa nu zic trimisi in origini sau sa suga altceva

    Thumb up 0
    • #77

      E clar ca multi dintre cei din piata considera ca TOTI politicienii ce s-au vanturat mai mult sau mai putin pe la guvernare sunt „o apa s-un pamant”. Dar daca numai prin politicieni putem fi guvernati si daca, clasa politica ar fi asemanata cu gazonul din fata casei, atunci intrebarea este: CE FACI CA SA AI UN GAZON FRUMOS? Mai trebuie sa spun? Normal, il tunzi.

      Thumb up 0
  26. Chiar nu realizeaza nici unul cat de penibil e? N-au un PR ceva in spate? :|

    Thumb up 0
  27. Mitingul USL-ului bazat pe voluntari din judetele limitrofe Bucurestiului va fi 0-zero pe langa cel de la Universitate. De fapt, asta e singura modalitate de a protesta fara a fi linsati. Daca ar iesi in strada doar politicienii, ar matura lumea pe strada cu ei. Dar altceva este cand ai, cel mai probabil, 2000 de sustinatori in preajma.

    Thumb up 0
  28. eronat. nu vor fura nimic :)

    Thumb up 0
  29. Cine ramane ultimul sa stinga lumina? …

    Thumb up 0
  30. Daca ar organiza Cernea miting, ai merge sa „protestezi” alaturi de el?

    Thumb up 0
  31. #83

    Sa protesteze oricine, scopul e sa scapam de Basescu.Ca vor sa confiste revolutia sau nu putin imi pasa, scopul sa se implineasca si sunt fericita!

    Thumb up 0
    • si pe urma ai de ales intre curva de antonescu si victoras „copilu atomic” ponta

      Thumb up 0
    • #85

      nu exista nici candidat IDEAL si nici presedinte IDEAL. Dar cu siguranta exista candidati cu mai mult bun simt, mai putin lasi, mai cinstiti, mai demni decat Basescu. Asta cu siguranta. Atata timp cat poporul poate, stie si vrea sa iasa in strada sa amendeze aberatiile politice eu am incredere ca vom trai „cat-se-poate-de” bine. Altfel nu.

      Thumb up 0
  32. Revoluţie pe dracu’. Păcat că ne batem joc de termenul ăsta, când alţii au plătit cu sânge pentru el. Ca şi „dictator”, în ţara în care fiecare înjură dictatorul la orice oră. Chiar trebuie să anulăm termenii ăştia? Bine, nu m-ar mira, partidele ar plăti bine pentru asta, tocmai de aia, dacă nu suntem plătiţi, zic eu să nu distrugem singuri lucruri de care poate avem nevoie.

    Thumb up 0
  33. eu zic sa aducem arbitri straini, pardon, politicieni..

    Thumb up 0
  34. #88

    Jos Basescu !!! Fara violenta !!!

    Thumb up 0
  35. #89

    cine e ma si cernea asta? n-am auzit de el, la ce echipa joaca, parca avea steaua un portar cernea, luat de la otelul parca, gresesc? oricum eu am iesit in strada pentru domnul CALAFAT, asa ca votez cu domnul CALAFAT.

    Thumb up 0
    • eu n-am urmarit evenimentele si ma intrebam daca Vadim o zis ceva. Eu cred ca daca iasa asta pe strada, atunci se va chema Revolutie.

      Thumb up 0
  36. #91

    Daca Orban a fost doar huiduit si imbrancit, sa vezi ce caramizi in gura isi vor lua Ponta si Antonescu daca au curaju sa iasa maine la miting.

    Thumb up 0
  37. #92

    Nu exista in Romania om providential. De fapt, nu exista in toata lumea un astfel de om. Romania este oricum pierduta, indiferent ce s-ar intimpla. Dar aceste jigodii nenorocite, care si-au batut joc de noi in ultimii sapte ani, in frunte cu basescu si udrea si cu toate curvele pediste, trebuie sa fie dati afara. Nu credeam ca este posibil sa existe unii pe care sa ii urasc mai mult decit pe psd-isti, dar iata ca se-ntimpla. Din pacate, vor urma altii care isi vor bate la rindul lor joc mai rau decit javrele astea. Iar de tate acestea sintem de vina doar noi toti, pentru ca asa sintem: n-am stiut nimic niciodata si n-am invatat nimic in astia douazeci de ani. Sintem douazeci de milioane care ne urim intre noi, n-avem prieteni, avem doar cunostinte, ne injuram in trafic si pe net, niciodata nu ne spunem in fata ce credem unii despre altii, stim doar sa birfim, nu stim sa ne educam copiii si cu toate acestea ne credem, fiecare dintre noi, extrem de importanti. De-aia n-am facut si nici n-o sa facem nimic niciodata ca popor, ci numai individual, fiecare cum se va descurca. Cit despre manifestatiile de la Universitate si din tara, cine nu vede sau se face ca nu vede ceea ce scrie pe pancarte si bannere si nu aude ceea ce se striga si anume „Jos basescu!” inseamna ori ca este foarte slab dotat intelectual, ori tine cu basescu si atunci sa-i dea Dumnezeu atita sanatate cit bine a facut basescu româNLor.

    Thumb up 0
  38. #93

    Ca fapt divers nici in alte tari politicienii nu sint mai breji. Un clip din timpul dezbaterilor candidatilor pentru nominalizarea la presedintia USA din partea partidului republican. Protagonistul principal Rick Perry:

    http://www.youtube.com/watch?v=ByGf8lP87HU

    Thumb up 0
  39. Adevarul e ca o sa fie interesanta faza cu Antonescu in fruntea demonstrantilor. Ori il accepta si atunci le confisca miscare, ori nu si atunci o sa stea putin si va acuza jocuri politice.

    Thumb up 0
  40. #95

    Atata timp cat scapam de jegurile din PDL/UNPR/UDMR nu ma intereseaza cine vine in loc. Pot sa-l invie pe Ceausescu, sa ne conduca piratii somalezi sau caracatita Paul. Nimeni nu poate fura si distruge in ritmul jegosilor din PDL/UNPR/UDMR.

    Thumb up 0
  41. Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,
    De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?
    Nici visezi ca îmainte-ti sta un stâlp de cafenele,
    Ce îsi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
    Vezi colo pe uriciunea fara suflet, fara cuget,
    Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget,
    Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,
    La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri;
    Toti pe buze-având virtute, iar în ei moneda calpa,
    Quintesenta de mizerii de la crestet pâna-n talpa.
    Si deasupra tuturora, oastea sa si-o recunoasca,
    Isi arunca pocitura bulbucatii ochi de broasca…

    Thumb up 0
  42. Nici un partid nu-i mai breaz ca altul. altfel, şi PNL şi electoratul său are voie să facă un miting. În cele din urmă, soluţia este tot politică. Ieşim în stradă ca să ce…?! Să pice o guvernare şi să vină ALTA. Asta e politică. Chiar dacă ieşiţii în stradă spun că nu au încredere în nici un politician. Dacă facem mitinguri doar ca să ne vadă lumea că avem curaj şi nu schimbăm nimic înseamnă doar că ne place anarhia. Dacă nu ne place ceva trebuie să şi ştim ce să punem în loc. Şi asta se face cu ALEGERI.

    Thumb up 0
  43. #98

    Cand 1000 de oameni fara autorizatie manifesteaza anti Basescu nu proimesc nicio amenda sau alta pedeapsa…vine un nene la Sibiu sa strige pro Basescu si isi ia amenda pentru instigare. Ciudata democratia asta…

    Thumb up 0
  44. Lol auzeam azi dimineata la radio cum ca „sindicatele si studentii au zis ca nu vor participa la acest mars”. This is so cool – o sa fie micu’ titulescu, crin si oamenii lor.
    …iar ala de la MAI a zis ca „jandarmii o sa fie cati o sa fie, dar n-o sa faca filtre si n-o sa opreasca autobuze”. In other words – nici macar lor nu le pasa de marsu asta.

    Arhi presedinte!

    Thumb up 0
    • #100

      jollyca » nu pot, a zis mircica badea ca eu sunt un basist imputit si incit lumea la violenta

      Thumb up 0
    • Lasa-l ma pe badea ca n-are niciun amestec aci. Aci e vorba de interesele tarii…

      Yoso prim-ministru!

      Thumb up 0
  45. Lasa Coane Arhi, stim noi ca nu esti basist!
    Relativ la tema, ce daca demonstreaza si cei din opozitie? Principalul este sa nu se amestece cu cei ce demonstreaza de cateva zile iar manifestatia sa fie pasnica! Important este ca aceasta putere portocalie sa cada odata!

    Thumb up 0
  46. Sunt niste sacali care profita la maxim pe spinarea oamenilor. Cat sunt la putere profita, insa acest lucru se intampla si atunci cand vor sa ajunga la putere. Vor sa para niste sfinti cand de fapt sunt doar niste animale necrofage.

    Thumb up 0
  47. Sunt pe langa subiectele politice, prind din zbor stirile. Care e scopul manifestatiilor? Ma refer la cei „adevarati”, autentici, nu la opozitie… Ce se vrea de fapt? mi-a scapat esenta mesajului lor.

    Thumb up 0
  48. revolutie? cu 1000 de oameni in bucuresti? Voi va auziti, pardon, cititi?

    Acum, daca basescu si-ar da demisia mi-as face bagajele, repede de tot, as inchiria apartamentu (macar 2 luni sa-l mai am in proprietate :D ) si as taia-o din tara. Eventual pentru un post de maturator prin suedia.

    Nu. Basescu nu e mesia. Baesescu nu este solutia corecta la ora asta. n-a fost niciodata solutia, dar in doua momente din viata asta a fost gasit drept solutie de peste 50% din cei care au votat valabil (nici macar nu stiu ce procent a avut ultima data).

    Din pacate, tot prin vot trebuie schimbat. Altfel, cum ar trebui sa vada strainii situatia din Romania: „ieta nene, acolo cand isi da cate un tehnocrat demisia din guvern, iese lumea si isi da afara presedintele” = instabilitate politica. Deci pas investitii.

    Protestele sunt bune daca scopul lor este de a demonstra alora de sus ca totusi pot sa si-o ia anal in cur, daca exagereaza cu mizeriile. Pentru asta sunt pro. Daca avem voie sa urlam „Muie Mutu” la un meci unde dam 50Lei, trebuie sa avem voie sa zicem Muie Basescu, oricand oricum

    Thumb up 0
    • Tehnocratul nu si-a dat demisia din guvern, ci era un „functionar” la un minister (da, subsecretarul de stat e un functionar, stiu bine ministerul ca am facut proiecte cu ei). Din pacate toata lumea a facut legatura dintre prosteste, legea sanatatii si Arafat dar de fapt asta a fost doar picatura care a umplut paharul.

      In alta ordine de idei – lipseste capul rascoalei. Si cum fara cap nu merge nimica… fas revolutie. Ne vedem la alegeri.
      (Arhi ia mana de pe buton, nu e vorba de „dam jos pe base si pe cine punem?” :)) ).

      Thumb up 0
    • jollyca: asta stii tu ca roman. Dar nu tu contezi.

      stiti ce vad acum strainii: Romania mereu surprinzatoare.

      Acum doi ani, scaderi de salari, pensii, creste tva-ul. Lumea iese in strada si danseaza dansul pinguinului. (paranteza, intrebare legitima de la un jurnalist strain la unu roman:”dansul ala e ceva razboinic la voi?”).

      Acum, situatia s-a stabilizat. NU s-a mai dat nimic. s-a anuntat niste crestere economica (in fond, de la 0 poti doar sa cresti).
      Si ce sa vezi? proteste. foc. pietre. jandarmi.
      Ce poate sa inteleaga strainu? Ca in Romania mamaliga explodeaza cand nu te astepti?

      Thumb up 0
  49. #111

    @razvan asa cum in capitalism totul e permis in afara de ciocu’ mic asa e si in politica
    @madpinguin jos dictatoru’ care a supt sangele poporului

    Thumb up 0
  50. #113

    si ca sa fim constructivi. hai sa vedem cati il voteaza la toamna pe nicusor dan primarul capitalei. cu putin noroc si ambasada sua ar putea deveni si presedinte. un matematician presedinte…unde s-a mai auzit asa ceva, aia ar fi adevarata apocalipsa

    Thumb up 0
  51. #114

    Am si eu o nelamurire. Tot aud placa cu ne-au taiat pensiile care si asa erau de 2 lei. Poate ma insel eu dar stiu ca au luat 5% din pensiile de peste 750 lei. S-a mai taiat altceva? Daca nu inseamna ca 750 lei pe luna e pensie de 2 lei. Atunci intreb pensiile de 350, 450 lei pe luna cum mai sunt? De 1 leu?

    Thumb up 0
    • #115

      Cipper » stii prost. tatalui meu i-au facut-o de la 1100 la 900. dupa 50 de ani de munca si cotizare.

      Thumb up 0
    • #116

      Ok, te cred si sunt sigur ca nici oamenii aia nu vorbesc degeaba. Dar nu inteleg cum. S-au recalculat pensiile militarilor si s-a aplicat 5% pt sanatate. S-a mai aplicat otova alta taiere? Aia intrebam…

      Thumb up 0
    • #117

      Cipper » toate veniturile bugetare au fost micsorate cu 25%, exceptand militarii si judecatorii

      Thumb up 0
  52. #118

    @cipper asa cum reducerile veniturilor bugetarilor nu au fost de 25% ci de 40% in realitate, asa au scazut si pensiile prin metode specifice gen CAS, inflatie. bine, acum boboru’ asistat nu stie d’astea, el stie doar ca banii ii ajung pentru a cumpara mai putin de cand prashadintele a pus ochiul pe el. si oricat ar fi bugetarii de bampiri inutili, sa iti scada venitul de la o luna la alta scurt cu 40% poate cauza presupun unele palpitatii.

    Thumb up 0
  53. #119

    Revin cu alte detalii.

    @Arhi: toate veniturile SALARIALE, corect. Eu vorbeam de pensii..

    @salal: da, daca aduni da mai mult de 25%. Si toti repeta placa cu 25%, dar inca din ianuarie 2011 au primit inapoi in jur de 15%. De asta nu mai zice nimeni nimic?

    Thumb up 0
  54. Nu sunt nici pro Basescu, nici contra, da cert e ca-i detest pe PSD-isti foarte tare. Singura chestie care mi-a placut din toata guvernarea PDL-istilor este faptul ca au mai taiat din pomenele sociale cu care erau obisnuiti toti lenesii si putorile din tara asta, pensie de revolutionar daca ai auzit un bum in 89′, pensie de boala si daca te doare in cot, pensie de urmas pana la batranete, etc. Suntem o tara de lenesi in primul rand, majoritatea dintre romani nu stiu ce inseamna cu adevarat o zi de munca, nu stiu sa puna mana sa faca ceva de calitate, nu stiu sa fie profesionisti si asteapta numai ajutoare. Eu una nu am putut sa merg la proteste din lipsa de timp, pentru ca in timp ce altii protestau de mama focului eu munceam de mama focului ca sa imi permit o viata decenta si ca sa nu astept sa imi dea statul bani de paine. Avem guvernarea pe care o avem pentru ca o meritam si sunt perfect de acord cu faptul ca tara asta are nevoie de o schimbare dar schimbarea trebuie sa inceapa cu si cu noi.
    Si ca sa nu spuneti ca sunt Pdl-ista tin sa mentionez ca ii detest pentru faptul ca au taiat pensiile, pentru salariile mizere pe care le au profesorii, pt bataia de joc pentru infrastructura, etc.

    Thumb up 0
  55. #124

    @cipper din cate stiu eu astia de acum au promis fix revenirea la salariile de dinainte de taieri. ei au aplicat „cresterea” de 15% la salariile taiate cu 25% (desi procentul este, repet, FALS). din calculele mele pentru care nu bag mana in foc reiese ca acum bugetarii au 86,25% din salariile initiale. nu ca mi-ar pasa prea mult dar trebuie sa fim rigurosi. adauga dupa gust rata inflatiei in 2010 (8%) si 2011(3%) si o sa obtii o scaderea reala a veniturilor mai mare de 20%. desigur ca mult mai eficient era sa se faca cu ajutorul prietenilor dezintersati de la FMI si Banca Mondiala un audit si sa fie disponibilizati (cu respectarea legii si plata drepturilor cuvenite tot de ei stabilite cand au cerut votul boborului) cei de care nu mai era nevoie. asta ar fi fost masura de „dreapta” cu care umbla in gura un partid care schimba ideologia dupa cum ii vin punctajele de la agentia de consultanta politica. de fapt cred, si sper, ca „poporul” vrea doar sa nu fie mai fie chiar prostit in fata, si cere sa fie mintit un pic mai frumos. ca pana si bunicamea isi da seama ca astia nu o sa aplice nici macar legea pensiilor despre care a3 spune ca a fost fraudata.

    Thumb up 0
    • #125

      Da, calculezi bine :)

      Dar cu toate astea avem asa:

      „Faţă de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/20104) câştigul salarial mediu net din luna noiembrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 20,3% în sănătate şi asistenţă socială, cu 16,3% în învăţământ, respectiv cu 11,6% în administraţia publică.

      Faţă de luna octombrie 2010 (lună de referinţă pentru aplicarea majorării cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 285/2010) câştigul salarial mediu net din luna noiembrie 2011 a crescut în sectorul bugetar cu 18,2% în sănătate şi asistenţă socială, cu 18,0% în administraţia publică, respectiv cu 13,3% în învăţământ.”

      Deci nu e doar cu minus! Si daca imi permiti o intrebare personala, tie, la privat, in ultimii 3 ani cu cat ti-a variat salariul? Si ca sa dau exemplul meu, salariul meu e in momentul asta cu 3% mai mare decat in ianuarie 2008! M-o fi afectat inflatia?

      Thumb up 0
  56. #126

    Cand am vazut la televizor cum il priveau „manifestantii” de azi pe Tariceanu, imi venea sa vomit. De ce sa-l dam jos pe Basescu, cand putem sa-l lasam acolo, sa chemam si USL, dupa care sa-i lasam sa mai fure ce a ramas.

    Thumb up 0
  57. Eu zic sa facem o lista clara nene, cu PRO si CONTRA pe catde realist se poate. Ce-au facut bun astia si ce-au dat puternic de gard…

    PRO:
    – au scuturat un pic coruptia (nu prea mult) – vezi ceva mishcare pe la vama, ceva procurori, judecatori, prefecti.
    – au mai taiat din pomeni (eu stiu un sat unde majoritatea erau in acte orbi, invalizi, etc dar ei stateau in crasma pe banii nostri)
    – au tinut cumva balanta macroeconomica in frau (nu sunt un specialist, dar strainii ne lauda masurile economice luate si cresterea economica sanatoasa cica) – aici se poate vedea si situatia Ungariei vecine care a ales calea sociala.

    CONTRA:
    – au ignorat semnalele boborului. Toate masurile trebuiau explicate populatiei cat mai amanuntit si cat mai clar: „Facem asta pentru ca.. asta”.
    – au FURAT – asta imi pare cea mai mare buba. Cercuri de interese au existat, exista si vor exista probabil indiferent de cine vine la putere. Dar madam Udrea cu neamurile ei precum si multi alti potentati care au facut gusa mare pe spinarea bugetului de stat ma scot din minti. Ce rost are sa mai platesti taxe cand undeva in mintea ta ai convingerea ca banii tai vor ajunge la de-alde Udrea?
    – atitudinea. Cateodata ca si politician, nu conteaza fantastic de mult ca ai luat o masura drastica daca stii cum sa o prezinti, daca iti oferi disponibilitatea la dialog, daca accepti (sau macar pretinzi) alte propuneri si idei legate de masura respectiva.

    L-am votat pe Basescu last time. Never again. Next !
    No, sariti si voi cu pro si contra ca nu doare.
    Daca lista cu … CONTRA ajunge mai mare decat cea cu PRO, am sa ies si eu in strada (chiar in conditiile in care acum castig mai mult ca Basescu).

    Thumb up 0
  58. #128

    Am trait 20 de ani cu iluzia libertatii de exprimare.Am vazut oameni atacati, loviti, batuti calcati in picioare..Oameni care stateau si priveau pasnic in Piata Universitatii.Au lovit fara nici un discernamant.Ne-au urmarit si ne-au haituit pe toate stradutele din jurul Universitatii.Eram un idealist, credeam ca s-a schimbat ceva.Acum sunt doar trist si furios.Maine voi fi iar acolo pentru ca vreau o schimbare, pentru ca vreau sa nu ne mai fie frica , pentru ca vreau sa fiu liber. Jandarmi, nu uitati ca va reprezentam si pe voi….cu salariile voastre mizere,ii reprezentam pe parintii vostri care traiesc din pensii mizere, pe copiii vostri care nu au nici un viitor in aceasta tara. Viitorul este sumbru si acum , mai mult ca oricand, imi doresc sa parasesc aceasta tara.Libertatea noastra este doar o iluzie….bastonul pe care mi l-am luat in spate mi-a spulberat idealismul.

    Thumb up 0
  59. #129

    Parearea mea.Retineti,e parerea mea,nu e articol de lege! Avand in vedere ca inainte de revolutie castigam ca muncitor necalificat 1550 lei avans si3 300- 3 500 lei salar in mina la Lupeni in abataj frontal,cred ca frica pazeste bostanaria. Deci,sa nu mai cerem sa pice Basescu&company,sa cerem legi! Sa fie cine vrea in guvern dar sa fie si sa se aplice legi.Eu nu sunt in domeniu,sunt juristi pentru elaborare de legi,dar de ce sa nu faca o lege de genul:” ai primit mita?! minim 10 ani cu executare,fara circumstante atenuante si fara drept de functie publica pe viata”.Aaaa,suna cumva? Esti in functie publica si faci o infractiune,dublu fata de cat prevede codul penal.Haaa? Cum ar fi un ofiter/judecator/primar care omoara omul pe zebra si in loc de 2-7 ani( cu suspendare de obicei) sa primeasca minim 14 ani cu executare ??!Io numa` zic,nu dau cu paru`.Se poate croseta pe idee,da` spuneti voi,ce fain ar fi?! Oare s-ar mai bate politicienii pe functii stiind ca au o responsabilitate??

    Thumb up 0
  60. #130

    @salal: Aia cu 40% e ca rationamentul ala din putul gandirii lui Kati Andronescu care zicea cam asa: „daca exista doi bugetari intr-o familie si fiecaruia i-a scazut salariul cu 25% -> rezulta ca familiei respective i-a scazut venitul cu 50%” [sic]!
    @arhi vad ca te iubeste tare mult mircică

    Thumb up 0
  61. #131

    @raduP nop, nu la asta m-am referit. pur si simplu venitul a scazut mi mult decat procentul clamat de 25% din salariu, pentru ca au fost taiate toate sporurile, unele ele dintre ele anormale, unele nu.

    Thumb up 0