Feciorul a început clasa 0 anul ăsta, iar eu am avut o atitudine foarte laissez-faire în legătură cu asta. Învățătoarea le-a făcut niște dulăpioare în clasă, în care își țineau toate materialele, deci până când a început starea de urgență, habar n-am avut ce fac la școală.

Enter școala online și am realizat că de fapt puștiul meu este destul de în urmă față de nivelul clasei. Că, de fapt, deja ar cam trebui să știe să citească. Și să calculeze până la 30, iar el știe doar până la 20.

Așa că am început să lucrăm împreună, bineînțeles cu jelanie și negociere (se pare că sunt cea mai nasoală mamă din lume, #pățăști). Ocazie cu care mi-a spus și că învățătoarea se cam grăbește, și că vrea să facă totul repede și bine, și simte că n-are timp.

Aici vine partea de discuție cu voi. Pentru că eu și taică-su am avut două atitudini diferite, și sunt curioasă și de părerea voastră.

Părerea mea: școala e o epavă ruginită, și nu poți să te aștepți să îți educe copilul. Când într-o clasă sunt 20+ copii, învățătoarea nu va avea timp de fiecare. Soluția e să lucrezi mereu acasă cu copilul, mai ales dacă e mai timid (cum e fi-miu) și nu cere ajutorul la școală. Niciodată nu voi merge să trag de urechi un cadru didactic pentru rezultatele copilului meu, atâta timp cât eu nu pot evalua cu certitudine cunoștințele lui (da, și față de nivelul clasei). Oricum învățatul real se face în afara orelor de curs, că școala nu poate trezi curiozitatea nimănui…

Părerea lui: învățătoarea trebuie să-i învețe, că de aia e acolo. E clar că nu-i place stilul ei, că e prea grăbită. Îl mutăm la altă clasă! (voce din off: hăhă) Trebuie discutat cu ea! Eu am avut profesori buni, de la care plecam cu materia gata învățată! Nu e treaba părintelui să învețe copilul ceea ce trebuie să facă la școală.

Ăștia care aveți copii mai mari – care e raportul din teritoriu? Până atunci, eu voi continua să-l învăț alfabetul pe fi-miu. Am așa o senzație că nu e tocmai greșit….