Vreau să fiu celebru

Destul de recent, am participat la o discuţie despre social media, împreună cu nişte pizdulici, ceva ziariste pe nuştiuunde. Bine, participat e mult spus, eram puţin razant, doar treceam prin zonă.
Da, ştiu, e irelevant, şi pentru mine era la fel.

Dar ce a fost de reţinut, a fost că una din pizdulici s-a oprit din discuţie şi a ţinut neapărat să îmi precizeze:

– Ştii, eu nu am auzit niciodată de tine?!

Lucru ce mi s-a părut extrem de normal şi de bun simţ, deşi nu avea nici o legătură cu mine, eu prezentându-mă drept Cetin, aşa cum fac de fiecare dată când mă întâlnesc cu cineva, iar tonul ei era ceva de genul victorios, uite bă, că eşti un neica nimeni.

În semn de glumă, am răspuns şi eu:

– Nici eu nu am auzit niciodată de tine, deci suntem chit.

Ştiţi că fata s-a supărat pe mine şi nu mi-a mai vorbit niciodată? Cum adică, nu am auzit niciodată de ea, celebra ziaristă?
Ce înseamnă nevoia asta stupidă de a te simţi celebru.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

35 comentarii

  1. Mi se pare chiar decent cum i-ai răspuns… dar cum ți-ai permis să nu auzi de ea? :))

    Thumb up 0
  2. replica ta a fost de senzatie. altul ar fi zis, pai sunt arhi, ala cu blogul bla bla. respect pentru replica.

    Thumb up 0
  3. buna replica. femeia aia nu are nici o notiune de politete, si`a cerut`o.

    Thumb up 0
  4. Fain e ca aproape sigur s-a interesat cine esti si A AFLAT ca tu esti ARHI si ca probabil, daca se da pe bloage, AUZISE de tine! :-)))))

    Thumb up 0
  5. poate fata stia cine esti, insa vroia sa-ti arate ca se pisa pe celebritatea ta din online.

    P.S. Asa a facut Blogatu cu mine – ii zisesem sa-mi faca un video review, iti dai seama ca la misto. Si imi raspunde pe mess: da-mi adresa, ca n-o stiu.
    blogatu rules! la fel ca si tipa asta

    Thumb up 0
  6. Trebuia sa-i zici: „mai bine ca n-ai auzit tu de mine si a auzit nevasta-mea.”
    Si i-ai fi umplut gura…

    Thumb up 0
  7. ce titlu ai ales si tu …
    nici pana azi nu ti-ai dat seama ca odata cu lansarea filmului „cetin face chiftele” ai rezolvat si pb asta? 😀

    Thumb up 0
  8. O palma o spala pe alta, deci, da-i pace.

    Thumb up 0
  9. Domnilor, domnilor, o clipa ca sariti peste un amanunt esential. Daaati-mi voooie: Hanesu chiar este tigan. Sau aveti inca televizoare alb-negru? Ori nu mai recunoasteti tiganii dupa moaca? e drept, sunt si cam rari, dar orisicat.

    Thumb up 0
  10. Asa-ti trebe’! 🙂

    Thumb up 0
  11. Cum de ti-ai permis asa ceva? Adica sa n-auzi tu, Arhi, de o ziarista? Stai sa vezi ce-o sa scrie maine Libertatea…

    Thumb up 0
  12. Pai logic, nu te-a recunoscut pentru ca internetul ingrasa 10/15 kg, la intalnirea respectiva s-a vazut cu un tinerel suplu si sprinten ! :))

    Thumb up 0
  13. Bine ca este ea mare celebritate..

    Thumb up 0
  14. Genial :)).Sunt multi care se invart in cercuri restranse..si cand ies in lume se cred cine stie ce mieji..

    Thumb up 0
  15. Pai posibil ca tanara domnisoara sau doamna a asteptat sa o laudati pentru cariera sa :))

    Thumb up 0
  16. Asta cu vai nu am auzit de tine … mai ales in rromania unde numa de non valori auzi este fix nula ….

    In fine4 pizdulicile cu social; media ma lasa rece priste si alte joabe deastea retardate = 0 au neuroni sa faca ceva serios nu cacaturi deastea …

    Thumb up 0
  17. da si nume! 🙂 cine-i fata?

    Thumb up 0
  18. Eu cand dau peste un gugustiuc de-asta, pe care nu-l mai incap penele si tare-n clont pe deasupra, ii servesc una scurta.

    Lu asta i-as fi spus: Eu sunt ala care stie sa calculeze radicalul unui numar.

    ….
    Ma rog… fi atent incoa, facui postarea asta la mine pe blog. Scrie si mata ceva
    profesorul ala si metoda lui ca ai trafic mai mare.
    Injura-i un pic si pe colegii lui 😀

    Thumb up 0
  19. #19

    Well.. scrie-i aici numele si cu siguranta va auzi de tine.. : ))

    Thumb up 0
  20. @ReX buna replica=))))

    Thumb up 0
  21. @ReX: Maestru e un Domn si nu da nume ! 🙂

    Thumb up 0
  22. #22

    Vina-i a ta ca nu te-ai prezentat cum trebuie. Trebuia sa fi zis „Mister Arhi sunt!” 😛

    Thumb up 0
  23. cum să audă măi arhi de tine dacă stă cu nasul în prostii, sare de pe un sit de jurnalist pe altul pentru plagiat. că doar nu-i nebună să se lege cu 1,000,000 comentatori ca ai tăi 😉

    Thumb up 0
  24. #24

    Da, sunt destui cei care se lauda ca sunt celebrii si nu a auzit de ei nici mama minunii. Hazul mare e cand vezi ca unii fac asta pe chaturi si se lauda cu : stii tu cine sunt eu??? :))))))))))))

    Thumb up 0
  25. #25

    @Radu Mihai: ai dreptate Arhi e clar un mare Mister (si cu accent pe”i” si cu accent pe „e”)

    Thumb up 0
  26. cu accent pe „E” ,daca ai vrut sa zici ca e necunoscut, ca intr-un cuvant nu pui 10 accente:)), pui pe o litera ca sa accentuezi o anumita silaba , totusi,salut Señor Arhi, na!!! :))

    Thumb up 0
  27. sorry @ momo comentariul , am scris din greseala la website:-s

    Thumb up 0
  28. #29

    a si inca ceva, am inteles unde bati, aia cu míster a fost asa ca sa egaleze balanta la ceea ce s-a vrut sa fi o fina ironie la mistér, asta asa ca sa nu sari dupa aia ca nu am prins ideea:)

    Thumb up 0
  29. @arhi pai chiar esti un NIMENI …. :)) vedeto :))

    Thumb up 0
  30. ziaRIZDA
    asa se scrie corect!.
    aveam pretentii de la tine! ce naiba!

    Thumb up 0
    • #33

      nu sefu, ca eu sunt baiat cilivizat, nu injur…

      Thumb up 0
  31. #34

    @Arhi: cred ca dya imi zicea mie sa nu sar, dar uite ca nu ma poci abtine :))))
    @dya: ideea pe care doream sa o subliniez, si pe care imi place sa cred ca ai reusit sa oi intelegi pana la urma, e ca depinde unde pui accentul la cuvantul Mister. Ca in „cazul Arhi” il poti pune si… si…! Si ia vezi :))) daca te mai legi de mine poate te chem si eu la o bataie ca vad ca e moda chemarilor la bataie pe bloguri :))). Sau vrei sa il pun pe Freigedank ala pe tine?:)))))

    Thumb up 0
  32. ptr un o intamplare asa irelevanta ..si un text ”subtire”..ce de comenturi si analize…felicitari ,concluzii…ce ”senzatie” de intamplare…:)))

    Thumb up 0