Pe vremea mea, frigul era mai cald

Legat de aceste decizii administrative de a închide școlile când ninge mai mult de 1 centimetru de zăpadă, ca să nu pună în pericol, nu-i așa, copiii, nu mă pot abține să nu mă gândesc cum era școala în vremurile imemoriale în care o frecventam eu.

În primul rând, pe vremea mea nu exista chestia asta cu deszăpezirea organizată și alte chestii. Ningea, erai pe cont propriu. Când se oprea ninsoarea, ieșea tractoarele de la uzine și împingeau zăpada pe marginea străzii, iar după aia, oamenii muncii din fabrici și uzine, armata și voioșii pionieri ieșeau cu bucurie să își aducă contribuția la preamărirea socialismului. Și dădeau oamenii la lopată de nebuni, fiecare cât și cum putea, majoritatea la mișto și cam aia era deszăpezitul. Noi la școală oricum trebuia să mergem. Și mergeam, pentru că atunci nu puteai să te duci la o altă școală din alt cartier select. Unde stăteai, acolo erai arondat.

La școală, ppoate nu știați, dar nu era căldură. Căldura era pentru oamenii slabi, din vest. Noi eram dârjii constructori ai socialismului, împingeam românia către statului de țară dezvoltată, nu în curs de dezvoltare și nu aveam nevoie de căldură.

Nu, serios, când era căldură, era sărbătoare. În rest, veneam bine îmbrăcați, cu mănuși cu degete și dârdâiam timp de 4 ore prin școală, adăpându-ne la izvoarele cunoașterii marxist-leniniste. Eram clădiți spre a fi puternici, oamenii zilei de mâine.

Și după aia, veneam acasă și ieșeam la joacă până noaptea. Îmbrăcați cu ce aveam noi mai gros, săniile în cârcă și hai. Ajungeam noaptea acasă urlând de durere, cu extremitățile degerate, stăteam minute întregi cu ele sub apă rece, să ne revenim. Și după degerături, mai încasam și scatoalcele de cuviință pentru că întârziasem doar cu 2 ore peste ora de ajuns acasă. Ne culcam cu mucii în nas, iar a doua zi uitam tot și o luam de la capăt.

Nu aș vrea să fiu greșit înțeles. Nu preamăresc mizeria din vremea respectivă. Urăsc comunismul și viața pe care am trăit-o în el, iar conversațiile cu idioții spălați pe creier care știu ei că era bine și că ceaușescu a plătit datoriile și ce mândri eram, se opresc, la mine, în momentul când apare primul Da, dar… Dacă nu ai trăit atunci, dacă nu ai stat 3 zile la piața Amzei la coadă la frații Petreuși, dacă nu te trezeai la 3 dimineața sa prinzi lapte și iaurt, nu ai dreptul de a comenta despre acele vremi.

Ideea e că e absurd și aberant să oprești procesul de învățământ pentru că ninge. În românia nu e canada, nu sunt ninsori care se pot depune în strat de 1 metru în 3 ore. În bucurești nu ai cum rămâne înzăpezit și mort. În afară de naufragiații din drumul taberei, există o variantă de ajuns acasă oricum.

Actuala conducere a inspectoratelor școlare ne transformă copiii în niște lalele gingașe, deși ei nu vor asta. În loc să îi lase la școală, să socializeze, să se bată cu bulgări, să spele fete cu zăpadă, să facă toate chestiile funny care fac copilăria frumoasă, ei îi țin acasă, să nu cumva să…nu știu, ceva.

Stupid is what stupid does.

https://www.facebook.com/NuLasatiTraditiaSaMoara/videos/333793827107191/

58 comentarii

  1. #1

    Pur si simplu vremurile se schimba nu sunt inspectoratele sau Firea de vina, asta este lumea in care traim si trebuie sa ne aliniem in spatele celui mai slab si abia atunci pornim la drum.Da, normal ca este absurd sa opresti orice fel de activitate cand ninge dar pe de alta parte daca asta vrea si majoritatea te conformezi.Nu am vazut nici o petitie contra acestei masuri sau de ce nu chiar proteste.Probabil vom prinde si timpurile cand ne va anunta doamna Firea ca iarna trebuie sa ne imbracam gros si vara trebuie sa ne imbracam lejer iar unii vor vedea aceste sfaturi ca si ceva revelator.

    • #2

      care cel mai slab mămică?! eram toți la școală pe orice vreme.

  2. #3

    Este adevarat ca in Canada nu opresc (toate) scolile pentru ca: invatamantul e public, privat si catholic. Ala catholic mereu e inchis cand ninge iar autobuzele de scoala nu mai merg deloc in toate cazurile cand ninge mai mult de 5 cm. Din motive de sindicat. Si duci copilul la scoala tu ca parinte si trebuie sa-l ridici tot tu ca adult pentru ca nu are voie sa circule singur pana pe la 11-12 ani. Eu la naiba ca umblam cu cheia de gat de pe la 5 ani si m-au dus ai mei la scoala doar in prima zi din clasa 1 si dupa aia gata

  3. #4

    m-am mai împiedicat de clipul ăsta, dar nu-l văzusem efectiv. m-a bușit râsul la primele vorbe. totuși, între noi fie vorba, a se observa ca pe vremea aia luau zăpada din oraș și o cărau naiba știe unde.
    în orășelul meu mic, de la marginea geografiei, situația cu căldura s-a prelungit și în prima parte a anilor ’90, dar unul dintre puținele avantaje de a învăța la o școală ”de cartier” era că menționata școală era dotată cu sobe, d-alea de teracotă. așa că deși nu era chiar cald efectiv (să faci rost de bani de lemne era o aventură), măcar nu scoteam aburi când respiram în clasă, nu stăteam cu gecile pe noi și scriam fără mănuși fără să ne înghețe mâinile (spre deosebire de colegii de la școlile din centru, conectate la rețeaua de termoficare a orașului, minunată, dar complet nefuncțională). situație absolut decadentă care face ca azi să nu pot funcționa corespunzător la mai puțin de 24 grade celsius.

  4. #5

    @offtopic Drumu’ Taberei nu-i București :)))

    • #6

      Ba da, are metrou!

    • #7

      Are metrou în lucru. Pana prin 2032. Și un 41. Și parcă l-au deviat si pe ăla pana… in vara (vedem care).

  5. #8

    Nu stiu in ce zona a canadei esti dar la noi nu am avut in 7 ani de cand sunt pe meleagurile astea vreo zi in care sa inchida scoala din motive de ninsoare.
    In Alberta tocmai ce am avut un val de zapada w-endul asta.
    Nu a fost nimic tragic ca a nins 2 zile in continu (vineri si sambata) si astia au intrat cu plugurile doar Duminica.
    In Bucuresti se crizeaza toti cand ninge un pic si nu sunt astia cu plugurile din primul minut.
    Aflati un lucru, la noi nu se baga plugurile in oras pe strazi decat dupa ce se opreste ninsoarea.
    Orasul in care locuiesc este mult mai mare fata de Bucuresti la suprafata (cei drept doar populatie de 1 milion).

    • #9

      Deci un oraș cu o suprafață mult mai mare și o populație pe jumătate (sau chiar o treime față de București dacă-i luăm în calcul și p-ăia fără domiciliu stabil). Fă un mic calcul cum se traduce asta în densitatea populației și mai ales la trafic.

    • #10

      Si daca ninge o saptamana?

    • #11

      Drumurile sunt destul de aglomerate si aici in ciuda faptului ca orasul este mare.
      Sunt mai multe aspecte.
      Unul la mana aproximativ 65% din populatie traieste la casa (de asta si densitatea mica a populatiei).
      De la fiecare casa ies in trafic cate 2 masini.
      Sunt si ceva sateliti in jurul orasului din care populatia vine la lucru.

      Drumurile sunt destul de largi si cand se apuca baietii de curatat au suficient loc sa dea zapada.
      Nu exista sa ninga o saptamana si sa nu curate un timp asa de lung.
      Pe autostrazi se intra prima data si tot timpul sunt curatate
      Eu doar am exemplificat ca nu e tragedie mare (ce se intampla in Romania ) ca nu au iesit imediat la curatat dupa primii fulgi de nea.

    • #12

      Dupa cum spui si tu in Canada drumurile sunt largi si o strada obisnuita arata cat un bulevard din Bucuresti…deci despre ce vorbim? Spatiile sunt foarte mari si nu cred ca incap comparatii. Ia tu orice bulevard din Bucuresti unde mai sunt si parcate pe dreapta si pe stanga masini care incurca dezapezirea si cumpara-l cu un boulevard din Canada unde dupa 15 decembrie nu mai ai voie sa parchezi pe portiuni unde se face masiv dezapezirea. Saptamana trecuta au venit 10 cm de zapada spre Niagara nu a mai mers nimic ….de la gradinita pana la facultate. Din motive de sindicat! Cand li se scoala alora din sindicatul soferilor de autobuze de scoala nu mai merge nimic! La dat zapada cu plugurile alea immense da-mi voie sa spun ca din timpul ninsorii se trece cu plugul pe rampe de intrare-iesire. Este adevarat ca dupa nisoare trec plugurile mari sa dea zapada dar termina cu autostrazile cam in 2 ore…6 benzi pe sens (3 expres, 3colector)cam 60km doar o autostrada de unde se iese spre orase aproape lipite una de alta

  6. #13

    Si in 1984 s-a prelungit vacanta de iarna din cauza zapezii, m-am bucurat atunci.

    • #14

      In 90 s-a prelungit din cauza revolutiei. Ce vremuri!

  7. #15

    ah, da, copilăria, ce vremuri! când era câte-o zăpadă sau câte o ploaie torențială, toată lumea venea la școală, stătea la ore cu pungi și ziare în cizme/pantofi și apoi nu mai venea juma’ de clasă timp de-o lună la școală, că ba răceau, ba făceau febre, de-astea simple de iarnă/toamnă

    • #16

      Faceau pe naiba. Cred ca in 8 ani de generala n-am stat acasa decat atunci cand am facut pojar si atunci cand mi-am rupt mana cazand din nuc. Mergeam in grup pana la scoala, 30 de minute, pe ninsoare, ploaie, vant, nu racea nimeni. Dar ne si imbracam cum trebuie, nu prea existau decizii fashion.

    • #17

      aha, deci daca nu se intampla la tine, nu se intâmpla nimănui, e logic, dacă eu am 5000 de euro/lună salariu și bani de ghete goretex pentru copil, toți au, hai, numaifițsăraci. La mine în clasă așa era, îmi plăcea că se golea jumate după zăpadă câte 2-3 săptămâni, te pomenești că fiind bucureșteni eram mai speciali

    • #18

      Si daca se intampla la tine in clasa inseamna ca asa era la toata lumea? Plus ca imbracatul nu se referea la goretex si la toale scumpe, ci la haine calduroase si potrivite anotimpului, nu la decizii de imbracaminte gen ” Cum sa ii iau geaca de iarna pufoasa cand toti colegii au din aia subtire si umpluta cu puf de barba de pinguin imperial”. Exista suficiente haine calduroase si rezistente la apa si frig la preturi mai mult decat decente. Incearca sa nu fii imbecil de la prima ora, te rog.

    • #19

      în plus, duamna firea chiar a făcut bine că i-a ținut acasă pe școleri, pentru că:
      1. rețeaua ratb este subdimensionată oricum, nu face față nici în condiții normale de trafic
      2. la școală oricum nu învață nimic, deci nu pierd nimic că recuperează o săptămână de materie în 3 zile
      3. am putut să las mașina acasă și să merg cu autobuzul fără să mă simt ca într-o conservă
      4. da, mi-au înghețat picioarele în bocanci (cu șosete speciale de ski, lână 80%) 1 oră cât a durat drumul, 1 oră la dus, 1 la întors, autobuzele n-au încălzire, era mișto pentru ăia micii să congeleze și ei un pic, ce-i aia viață fără reumatism
      5. mașinile personale rulau cu maxim 30-40km/h prin oraș (inclusiv miercuri), deci un drum de 1 oră putea fi făcut în 1h30 dacă era musai, ratb a circulat bine totuși
      Și ca să-ți răspund la contraargumetul tău penibil: pe strada unde mă jucam eu, erau 10-20 de copii arondați la 3 școli diferite, dacă în clasa mea nu se mai venea la școală după primele 2 zile de ninsoare/ger/ploaie în proporție de 1/3 și pe stradă nu mai ieșeau la joacă decât câțiva (să zicem jumătate), cam care era procentul de copii afectați de condițiile meteo? (nu te chinui să calculezi, stai prost cu matematica și procentele, a fost evident de la comentariile cu hpv-urile și cancerele uterine). Mic dacă e să mă iau după ce zici tu, oricum pe vremea noastră se făcea armata din copilărie, dacă aveai febră și nu era mare mergeai la școală, nu conta că puteai face complicații, cum a făcut colega mea de bancă o mică pneumonie, așa se călește copilul.

    • #20

      1. Nu e o scuza sa inchizi scolile, reteaua RATB e subdimensionata si vara, pe canicula, si primavara , si toamna. Votati Firea!
      2. Poate tu n-ai invatat nimic la scoala, unii chiar invata ceva, de exemplu cum sa interpreteze informatia primita.
      3. Poate ar trebui sa mergi pe jos/cu bicicleta, daca nu iti convine sa te simti ca intr-o conserva. Sau sa te muti. Sau sa nu mai votati Firea!
      4. Bullshit.
      5. Asa ruleaza mereu . Nu e o scuza sa inchizi scolile. Votati Firea!

      Sa iti explic de ce esti prost: nemtii isi duc kinderii la scoala cu bicicleta, la -12 grade cate au fost in ultimele saptamani , kinderii aia, infofoliti bine, pedalau catre scoala , urmati de parintii lor. Vecina mea de 18 ani care are carnet si masina, toata iarna a mers la scoala cu bicicleta. Se intalneste cu niste colege la colt, si merg toate cu bicicletele catre scoala. Si avand in vedere ca le-am vazut in fiecare zi iarna asta, tind sa cred ca nu erau acasa, pe moarte. Si nici imbracate din cap pana in picioare in thinsulate si goretex nu erau. Firea a inchis scolile pentru ca stia ca nu e pus la punct sistemul de deszapeire si s-a gandit sa fluidizeze un pic traficul, sa isi atraga simpatia votantului cu IQ mai mic decat numarul la papuc. Si tu esti, ca de obicei, prost in mod gratuit.

    • #21

      Nu poti compara nemtii care pleaca din caldura si ajung in caldura cu frigul generalizat in care am crescut noi. Da, mergeam la scoala in orice conditii, stateam cu paltoanele pe noi in clase, plecam cand se stingea lumina. Ajungeam acasa unde caldura se facea de multe ori cu aragazul (deci oxigen rarefiat si caldura doar in bucatarie), mancam pe sponci.

      Eram veseli ca eram copiii, ne dadea mama o felie de paine cu zahar si zburdam pe derdelus ca aveam energie, urmarile sunt dezastruoase, pentru varsta de 50 de ani generatia mea este mult prea bolnava, suntem crocanti si pârâim din incheieturi, avem probleme digestive si metabolice. Nu as pune un copil sa treaca prin ce am trecut noi. Cei care spun “pe vremea mea” de fapt se mira ca mai traiesc.

      Nu-i tin partea lui Firea, ea nu s-a gandit la binele copiilor, s-a gandit la un nou mandat.

    • #22

      gurd, ai si nu ai dreptate . Ai dreptate pentru ca, intr-adevar, nici un parinte nu isi doreste asta. Nimeni nu vrea sa isi vada copilul chinuit, in frig. Unde nu ai dreptate este ca generatia noastra ar fi mai bolnava decat cele care vin. Copiii de 8-9 ani care sufera de boli pe baza de stres, alergii de toate felurile, boli respiratorii foarte grave etc. sunt tot mai multi. Incidenta bolilor cauzate de un sistem imunitar subdezvoltat e enorma, cantitatea de medicamente pe care o ia un copil racit e enorma pentru ficatul si stomacul lui, etc. Trebuie gasit un echilibru in care copilul sa nu fie nici tinut in bula de sapun, nici sa nu fie lasat sa inghete si sa sufere. Doar ca parintii isi transporta copiii cu masina de cand se termina vara pana la 1 mai, si apoi se mira ca micutul nu face fata la temperaturi de 4-5 grade. Inchisul scolilor nu e o solutie pentru problema asta, pentru ca alea 4-5 zile nu compenseaza pentru restul de 40-50 in care copilul tau TREBUIE sa mearga la scoala si prin frig, si in autobuze neincalzite etc.

    • #23

      ok, și acum să-ți explic eu de ce ești pruastă: eu om de patrujdeani, nefumător, practicant de sport 4-5 zile/săpt cu antrenamente finalizate în transpirație, nu mers pe hidrobicicletă, așa că mă pot lăuda cu o condiție fizică un pic mai mare decât media, după 2 ore de călătorit la -13 grade+vânt cu ratb (noroc că nu am așteptat prea mult și în stație), plus inspirat sarea de la sărărițe am luat stingerea la 8, nu la 10-10:30 cum se întâmplă de obicei, atât a dus organismul meu, am avut 3-4 zile fața buhăită și iritată de frig+sare de ziceai că am petrecut cu băutură și fără somn 3 nopți în timp ce am mâncat ceva stricat, cât de redus să fii să compari frigul nemțesc, care se instalează treptat, cu gerul ăla care s-a lăsat în 3-4 ore, într-o singură noapte? cât de redus să fii să compari o zonă rece cum ar fi canada, unde temperatura e constant sub -10, cu zona asta unde nu e frig de-adevăratelea decât 1 săptămână pe an? orice organism se adaptează în timp. La fel cum generațiile de azi nu mai pot fi comparate cu alea de dinaintea lor fiindcă nu mai sunt expuși în mod constant acelorași condiții: se mai joacă ăștia afară cum ne jucam noi? nu! în fine, așa cum au mai zis și alții, suntem cu toții conștienți că firea nu la copii s-a gândit, știa că transportul nu va face față și că dacă un copac cade și omoară un copil (cum s-a întâmplat zi la ny) cifrele alea care demonstrează susținerea de care se bucură se vor duce în cap. De aia a fost o alegere bună să-i țină acasă. Așa cum am mai spus deja, oricum nu învață nimic, măcar nu i-a mai chinuit aiurea și pe ei și pe noi. Ah, și abține-te să mai dai lecții de cine cu cine să voteze, dacă nu știai capitala a avut și primari de alte partide care au făcut fix același lucru ca pesedeul. Adică nimic.

    • #24

      @tuin pix, ma bucur ca te-ai grabit sa imi confirmi punctul de vedere: gerul din Germania e altfel decat ala din Bucuresti, aha. Ca Germania are complet alta clima fata de Romania. Well done :))

    • #25

      Nu inchizi scolile daca stii ca poti asigura un trafic decent si caldura in scoli, daca ai copii hotarasti daca poti avea incredere in autoritati sau nu. Poate fi gerul Bobotezei, daca ai conditii nu intrerupi nici o activitate. La noi nu e cazul.

      @Iulia nu cred ca suntem aceeasi generatie, eu am depasit 50 de ani, toata adolescenta mi-am trait-o in comunism. Eu vad cat de rablagiti sunt unii din generatia mea si spun cu toata puterea ca prefer un copil analfabet unui copil bolnav.

      Scoala a devenit o pedeapsa in Romania. Cand voi avea nepoti voi insista sa nu se puna presiune pe nepotii mei asa cum am pus pe fiul meu, nu are rost. Copiii trebuie sa fie veseli, am un nepotel de sora care merge si se intoarce de la scoala cu asa o tristete, ca mi se rupe sufletul.

      Nu cunosc copii crescuti in bule. Or fi. La noi in familie sunt alergici de cand ma stiu, inclusiv fiul meu este alergic. Asa, crescuti fara bula.

  8. #26

    Dar de parintii care isi cres copii in bula de plastic, ce mai zicem?
    Aia care isi tin copii doar in meditatii, pian, dans si germana? Din clasa 1a, desigur.
    Ei sunt parte din curentul de opinii care forteaza inchiderea scolilor.

  9. #27

    Sunt ținuți acasă pentru că autoritățile sunt prea incompetente să rezolve cu deszăpezirea la sate și traficul(sau ambele la oraș). Nu moare nimeni de dragul copiilor altfel n-ar mai merge unii 10 km până la școală ca să înghețe in

    • #28

      Tocmai asta e problema! Prima care a anuntat ca se inchid scolile a fost duama Firea. Nu in vreun sat uitat de lume ci in capitala, ffs!

  10. #29

    Din partea mea, sa le mai inchida vreo 2-3 luni.
    Nu inteleg cum de e asa mai diferenta in trafic atunci cand plozii nu in invata.
    Oare toti parintii isi duc pruncii cu masina, apoi se intorc acasa, dupa care pleaca la serviciu? Sau nu lucreaza si doar ii duc la scoala?

    • #30

      La partea cu îi lasă la școală în drum spre serviciu te-ai gândit? Sau ești nostalgic d-ăla care încă mai crede că pentru un copil e același lucru un drum pe jos până școală ca acu’ 30 de ani? Tu oprești la trecerile de pietoni și mergi cu maxim 20 la oră printre blocuri? Dacă da, te felicit. Alții, cam 90%, nu prea o fac. Să deschid discuția despre anumiți polițiști de la rutieră? ;)

    • #31

      Si parintii isi iau concediu cand copiii sunt in vacanta? Altfel nu inteleg de ce e asa de mare coada la intrarile in oras fata de perioadele de vacanta. Arhi stie la ce ma refer.

    • #32

      alea care sunt pe plus sunt mamicile sau bonele. e plina strada de masina cu cate o femeie si un copil.

  11. #33

    Grüß Gott Boss! Vezi ca mai sus in text “iesea tractoarele” Daca fu cu intentie atunci mein Fehler ;)

    • #34

      Tractoarele, foarfecele, greierele. Sunt forme corecte de substantive la singular cu articol hotarat :)

  12. #35

    Îmi aduc aminte ce bucurie era pe noi când, din motive diverse, se închideau școlile. Bine, din ce îmi aduc aminte, o singură dată au închis din cauză de zăpadă (vorbim de sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90).
    Și îmi dau seama cât de enervantă a devenit această soluție, și cât de des și aiurea e folosită, când aud copii cărora le pare rău că nu pot merge la școală. Să nu mai vorbim de multitudinea de vacanțe și zilele libere, aproape 5 luni pe an. Ei bine, s-a ajuns la incredibila situație ca copiii să vrea la școală iar adulții să nu-i lase!!!

  13. #36

    Ar fi fost nasol de tot daca nu inchidea scolile matracuca… Traficul ar fi fost dezastru. Dezapezirea – asa cum fost ea – n-ar mai fi fost aproape de loc.
    Nu compara vremurile de atunci cu ce se intampla acum. Cel putin dpdv trafic diferentele sunt uriase…

    • #37

      Poate ar fi fost mai bine să nu le fi închis. Poate se prindeau mai mulți că tanti e absolut incompetentă și fie ieșeau la vot data viitoare fie votau altfel.

    • #38

      Cine nu s-a prins deja – nu se mai prinde…

  14. #39

    Firea n-a inchis scolile pentru ca era ingrijorata pentru copii. Stia ca nu mai are contracte si nu are CU CE sa deszapezeasca si a inchis scolile ca sa limiteze traficul. Ca daca-s mai putini oameni in trafic sunt sanse mai mici sa se planga ca nu e deszapezit. Au fost foarte putine utilaje in Bucuresti saptamana asta, luni, marti, miercuri daca erau toti parintii in trafic paralizau tot orasul. A nu se intelege gresit, Firea e o cretina insa as vrea sa retinem ca motivatia nu e grija pentru copii ci grija sa n-o scalpeze parintii paralizati in trafic cu copii cu tot fiindca nimeni nu a atins zapada 2 zile!

    • #40

      În sfârșit cineva care s-a prins. :)

    • #41

      Vezi-ți de treabă că n-o scalpa nimeni. S-ar fi dat vina, ca de obicei, în funcție de persoană, pe părinții care nu-și duc copiii pe jos la școală ca acu’ 30 de ani, pe moldovenii veniți aici la muncă în loc să stea la ei în bătătură, pe firme care își trimit agenții de vânzări și curierii în trafic în loc să se închidă sau să se mute în altă parte, pe RATB, pe meltenii care staționează pe avarii etc. dar NICIODATĂ pe adevărații responsabili, adică pe primari și cei de lângă ei. Dacă s-ar face mâine alegeri, aceleași lepre ar câștiga primăriile.

  15. #42

    Se mai inchideau scolile iarna si pe vremea lui Ceausescu. A mai spus cineva mai sus, in iarna lui ’84 s-au inchis si eram chiar la facultate. Si au mai fost inchise pe durata vietii mele de scolar. Dar mai des Ceausescu apela la o metoda “misto”, se interzicea circulatia masinilor proprietate personala. Care ar fi acum reactia la o astfel de masura?!

  16. #43

    Foarte multi copii din Bucuresti chiar sunt niste lalele gingase obisnuite sa fie duse cu masina la scoala. Mai degraba cred ca asta e problema care s-a vrut a fi evitata in conditiile respective: traficul.

  17. #44

    ce comentarii staliniste are video, numai bun pentru nostalgici

  18. #45

    Cica in tarile scandinave nu se deszapezeste deloc. Eschimosii aia isi pun crampoane la anvelope si merg asa pana primavara. Daca traieste careva pe acolo ar fi interesat daca are putea confirma/infirma.

    • #46

      normal ca se deszapezeste, numai ca nu pana la asfalt, se lasa un strat de zapada. la fel si pe trotuare sau drumuri de biciclete. si da, cam toti au cauciucuri cu crampoane, mai ales unde tine zapada 3-4 luni fara sa se topeasca.

    • ce zice perkele

    • #48

      a, si inca o chestie, e destul de lejer de condus pe zapada, mai nasol e doar cand se formeaza santuri care ajung la asfalt si daca nu le prinzi ca lumea derapezi un pic si apoi in perioadele in care ingheata noaptea si se topeste ziua sau cand e polei

  19. #49

    O chestie nu inteleg: daca tot te apuci de deszapezit de ce sa nu termini treaba? Lasi 1 cm asa, de samanta? Sa fii sigur ca mai ninge si la anul sau cum?

  20. #50

    ca urmare a faptului ca saptamana trecuta nu s-au tinut cursuri, astazi scoala centrala (fosta zoe) nu a fost incalzita…..astazi a fost prima zi pt evaluarea nationala-proba la romana…..vezi Cetin nu s-a schimbat nimic in ultimii 30 de ani prin scoli si astia de acum scriu cu manusi si cu gluga pe cap.

  21. #51

    am uita sa spun ca sindicatele din invatamant au cerut (ieri) boicotarea examenului de evaluare nationala pe motiv de salariu mic si lipsa de intelegere cu ministerul……ca sa fie bine, sa nu fie rau

  22. #52

    Am o intrebare pentru tine (e doar o curiozitate a mea): daca Ceausescu ar fi fost mai putin restrictiv cu caldura, mancarea si, in general, cu chestiile materiale, crezi ca ar mai fi fost presedinte inca cativa ani?

    • #53

      in romania? domnea si acum. oamenii puteau fura linistiti si se puteau descurca. visul romanului e sa fie lasat sa fure

    • #54

      Romanii nu flamanzeau in anii 80 pentru ca asa decisese Nea Nicu in 1979. Lantul cauzal incepuse cu mult inainte sa acceada el la putere si ducea la aceeasi consecinte orice ar fi decis el. Coreenii din Nord nu au platit datorii in anii 80 si tot au ajuns la foamete in anii 90 din seria liderilor luminati si pentru ca sisteme comuniste de kkt. Aia era soarta tuturor tarilor comuniste mai devreme sau mai tarziu.
      Poate ca Cehia pica mai tarziu ca Romania iar RDG si mai tarziu dar in final tot la foamete ajungeau. Nici una nu prindea 2018.

  23. #55

    Acelasi raspuns l-am primit de la toti cei pe care i-am intrebat. Si cred ca aceasta “descurcareala” (am auzit termenul asta undeva si mi-a placut) este in continuare principala caracteristica poporul roman.

  24. Daca tovarasul lasa mancare la prostime si ceva caldura iarna, ne bateam si cu americanii pentru el. Cu restul se descurca fiecare. Insa cand esti flamand, ti-e foame si lesini de frig in casa, iti mai bagi pwla in orice, te enervezi groaznic si te uiti la televizor cum se plimba tancurile in Bucuresti. Am zis asta si asa, ca sa vedeti cat de departe suntem de mult visata revolta anti-piesde.

  25. Pe vremea mea frigul…
    Pe vremea mea nu deschideam geamul pentru că se făcea frig afară !!!

  26. #58

    https://www.youtube.com/watch?v=Fo31_3UzTTY

    Daca aia de la Ford Craiova se lasa convinsi sa dezgroape patentul asta si sa faca masini cu el (doar sa aiba cabina) dau lovitura in toata Romania si chiar si in restul lumii a treia. Nu mai ai nevoie de deszapeziri, autostrazi, nu mai ai nevoie nici de drumuri normale. Doar bagi benzina si ii dai bataie.