Când eram în generală, aveam în fiecare dimineață careu. Adică tot personalul pionieresc se strângea în curtea școlii, sub formă de mare pătrat, pentru a discuta problemele intense ale rromâniei.
Astfel, aflam câte tone de grâu la hectar s-au fpcut în teleorman, ce carte a mai scos tovarășa, cum ar trebui să acționăm, în lumina strălucitelor indicații și tot așa.

După aia, la careu ieșeau vinovații. Toți cei ce greșiseră cu o zi înainte într-un fel, erau scoși în mijloc și admonestați tovărășește, după care li se permitea să își facă autocritica și să își ia angajamentul, în fața tovarășilor pionieri și în fața muliubiților tovarăși profesori, că nu se va mai întâmpla. Cel mai haios era când scoteau la careu șoimi de-ai patriei care făcuseră grava abatere de a se bate cu apă sau se dădeau huța pe clanța de la uși.

La final, comandantul de detașament dădea tonul și începea să se cânte imnul țării, cu patos și patimă, din sute de piepturi tinere, vibrând de patriotism. La semnalul Cu cântec, înainte, marș! pionierii se încolonau și plecau spre clase, unde îi aștepta o nouă zi plină de descoperiri și împliniri.

Nu, nu vreau imnul în școli. Școala este locul în care îmi trimit copilul să învețe carte, nu să îi fie pervertită mintea cu politică. Patriotismul, dacă există, se învață acasă, nu în grupuri controlate politic. Având în vedere că directorii școlilor sunt numiți politic, cât va dura până când intonarea imnului dimineața se va transforma într-un imn dedicat mărețului conducător? Hai să punem și o icoană cu Băsescu în fiecare clasă, să vedem cât de bine era la securitate, cum dintr-un marinar chior, cu nume de bășină, ajungi președinte de stat.