Stăteam ieri și îmi contemplam propria mortalitate, gândindu-mă la nemurirea ipotetică a sufletului, 24 de grame, George Floyd și alte subiecte de maxim interes din rămășițele de neuroni ce îmi mai populează creierul. Evident, ajungi, la final și la locul unde vrei să îți petreci cele veșnice.

Cred că datorez un minim respect civilizațional trupului meu și să nu îl las să putrezească într-o groapă semnată BOR. Nu doar pentru că e BOR, ci pentru că consider că vehiculul meu de-a lungul anilor petrecuți pe terra merită mai multă decât o lentă degradare în sol, cu zemurile curgând și alimentând flora și fauna din jur, fără niciun beneficiu pentru alte zone decât cele ale cimitirului.

Așa că ultimul meu drum va fi spre un crematoriu. Asta dacă urmașii mei vor considera de cuviință că merit efortul. Iar la crematoriu, sper, unul din prietenii sau copiii mei, vor spune câteva cuvinte despre mine și atât. Zonă liberă de preoți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.